DaddyCool Lorelei Nassar Romania Israel

Bună, tuturor! Sunt doctor Lorelei Nassar, chirurg dentar, iar astăzi vă voi povesti de ce am ales să revin în România, deși am trăit 15 ani în Israel, unde lucrurile puteau funcționa excelent pentru mine…

Am terminat Facultatea de Stomatolgie în Iași, promoția 1992. De aceea iubesc orașul Iași, cu dulcea vorbă moldovenească. Nici eu nu sunt prea departe, crescând în Bacău și Piatra Neamț! În 1992 am și plecat din România. În septembrie am primit diploma și tot atunci mi-am luat zborul spre Israel, căsătorită fiind cu un tânăr doctor de acolo.

DaddyCool Lorelei Nassar Israel

Photo by Adam Jang on Unsplash

 

Totul a fost un challenge. Limba, conviețuirea cu 2 culturi / tradiții atât de diferite de noi, arabii și israelienii etc. Din toate am învățat extraordinar de mult. Mai întâi, limba. Vorbeam araba deja fluent, după o relație de 5 ani cu fostul meu soț, astfel că am intrat direct la cursuri pentru limba ebraică. Pe care am dovedit-o în jumătate de an. 🙂

Dr. Lorelei Nassar

Apoi am urmat cursuri la Facultatea de Stomatologie din Tel Aviv. Acestea erau necesare pentru a trece examenul de liberă practică acolo. Marele șoc de ordin cultural pe care l-am încasat a fost la unul dintre seminarii, când profesorul de vreo 45-47 de ani, înalt și cu părul prins într-o coadă, a intrat în sală cu o cască de motociclist sub braț. Așa a făcut prezența. Voia să ne cunoască, prezentându-se apoi pe numele propriu, pentru că în ebraică nu există pronume de politețe!

„Provocarea a fost să conving pe toată lumea din Israel că nivelul învățământului medical din România este foarte crescut!”

 

Provocarea de care am avut parte acolo a fost să conving pe toată lumea că nivelul învățământului medical din România e foarte crescut. Iar acesta consider că este purul adevăr! Am reușit să demonstrez asta în timp, mai ales că am avut parte de rezultate excelente. Iar asta presupunea un nivel de cunoștințe foarte ridicat. De altminteri, nu e prima dată când apăr reputația a tot ce este românesc, în orice circumstanțe. Iubesc România, împreună cu oamenii de aici și sunt foarte mândră de asta! Cu bune și cu rele, e locul în care m-am născut, am crescut, m-am format ca om și în care am ales să mă întorc.

Diferența de nivel profesional între România și Israel se exprimă printr-o mai mare precizie în execuție în Israel. Pentru că au permis-o condițiile socio-economice, tehnologia era la acea vreme mult în fața României, iar Implantologia avea deja mulți ani la activ. Așa am putut învăța o Chirurgie Orală de înaltă clasă, din cărți americane și englezești, dar și de la maeștri de înaltă ținută. Pentru că stomatologia este, să ne amintim, o meserie manuală.

„Uneori mai dezvoltat nu înseamnă neapărat și mai bine din alte puncte de vedere. Iar eu am vrut să fiu acasă, în România. Alături de familia mea. Și să vindec oamenii aici, unde îmi e menit să practic meseria mult iubită.”

 

Am avut parte de un start bun în Israel și aceasta s-a văzut în toți cei 15 ani trăiți acolo, dar și în cei aproape 12 de când am revenit în România. În care acum tehnologia este la același nivel ca acolo. Așadar, la noi la clinică (24/7 Dental) practicăm o medicină preluată de la cei mai buni din Israel și folosim cea mai bună tehnologie. Pentru că și în România se poate, în ciuda tuturor experiențelor negative din ultimul timp!

DaddyCool Lorelei Nassar Romania

Photo by David Marcu on Unsplash

 

Eu vreau să demonstrez că se poate face o treabă excelentă și aici, știu că se poate face asta și din acest motiv am vrut să vă povestesc puțin din experiența mea din Israel. Și de ce am ales să revin acasă, în loc să rămân într-o țară aparent mult mai dezvoltată. Ei bine, uneori mai dezvoltat nu înseamnă neapărat și mai bine din alte puncte de vedere. Iar eu am vrut să fiu acasă, alături de familia mea. Și să vindec oamenii aici, unde îmi e menit să practic meseria mult iubită. 🙂

Cu drag,

Dr. Lorelei Nassar

www.24/7dental.ro

lorelei@24-7dental.ro

 

Photo COVER: Hannah Gut on Unsplash & David Marcu on Unsplash