frica de dentist DaddyCool Lorelei Nassar

E marți, așa că avem parte de noi sfaturi stomatologice din partea doamnei doctor Lorelei Nassar. De data aceasta medicul ne povestește despre originile pe care le are frica de dentist și care este rolul stomatologului în dezvoltarea unei relații de confort între el și pacient.

Dincolo de dialogul autentic cu pacientul și empatie, există multe instrumente pentru a veni în întâmpinarea omului din fața ta. El aduce cu sine, pe lângă durerea de dinți care l-a adus în scaunul stomatologului, multe alte lucruri. Înțelegerea lor este capitală pentru un dialog constructiv, ca și în orice altă interacțiune umană, dar și un tratament cu rezultate optime.

„Frica trebuie înțeleasă pentru a avea parte de un tratament cu rezultate optime!”

 

Cu alte cuvinte, înțelegerea originii acestei frici de dentist aduce o atitudine mult mai deschisă și o căldură anume din partea medicului. Așadar știm din prima că frica are incluse componente subconștiente din copilărie. Câți dintre noi nu am fost pe scaunul vreunui dentist din cabinetele școlare în vremurile de demult? Când se lucra fără anestezie și am suferit poate dureri atroce la vreo extracție intempestivă, executată fără răbdare și tact? Care ne-a lăsat cu falca ruptă și inimioara zbrobită de îndoială și neîncredere în această „specie”, dentistul?

Frica dentist DaddyCool Lorelei Nassar 2

Se adaugă prejdecățile. În general, toți oamenii înfloresc puțin pățaniile medicale. Sau poate le resimt foarte greu și le place să povestească acest lucru, dobândind atenție din jur și compătimire. Simțindu-se pe prim plan în atenția celorlalți. „Vai, săracul, prin ce a putut să treacă, un adevărat erou că a putut duce o așa suferință la capăt. O extracție care a durat 3 ore, ce pățanie… Și dentistul ăla, sigur era cu mâinile pline de sânge până la coate, nu ținea anestezia… Vai, vai, vai!”

„Dentistul ăla, sigur era cu mâinile pline de sânge… Frica este alimentată și de prejudecăți.”

 

Aceste povești sunt reținute de către copii și se grefează acolo adânc, în subconștient. Ca și poveștile cu fantome sau cimitire vechi, ce întăresc fricile naturale ca și frica de întuneric, frica de necunoscut etc. Și iată cum se adaugă încă ceva la haloul misterios și plin de pericol ce înconjură „dentistul“.

Zgomotele și mirosul din cabinetul dentar se grefează de asemeni în subconștient, fiind asociate cu senzații neplăcute. Memoria corporală e cea mai infailibilă dintre toate. Nu vi s-a întâmplat să recunoașteți de departe un anumit miros plăcut și să vă dea o senzație bună? (mirosul de pâine caldă, mirosul persoanei iubite) În sens invers acționează mirosurile neplăcute. Dau o conotație negativă întregii circumstanțe.

frica de dentist DaddyCool Lorelei Nassar

De aceea la noi, la clinica 24/7 Dental, am creat un ambient cald ca și o casă de om, cu multe culori și tablouri frumoase pe pereți. Sala de așteptare e ca o sufragerie primitoare cu cărți bune în bibliotecă, ceai cald, flori și mere pe masă. Iar Dana care face o cafea nemaipomenită, cu zâmbetul pe buze și drag în voce. Nu o dată s-a întâmplat ca pacienții noi să deschidă ușa și să se scuze stupefiați: „Aaaa, cred că am greșit etajul, căutam o clinică stomatologică!”

„Când înțelegem omul din fața noastră, tratamentul curge de la sine!”

 

Când înțelegem așadar omul din fața noastră, cu tot bagajul emoțional pe care îl aduce, atunci dialogul e mult mai ușor și tratamentul curge de la sine. Pentru că premiza oricărui tratament cu succes e ca medicul să formeze cu pacientul o echipă bună, iar frica să dispară. Chiar și de la prima întâlnire. 🙂

Despre instrumente de ajutor ale tratamentului dentar, vă povestesc data viitoare!

Până atunci, o săptămână minunată! Vă îmbrățișez cu drag!

 

Dr Lorelei Nassar

Clinica 24/7 Dental

www.24/7dental.ro

clinic@24/7dental.ro

0040747538288