Dinții de lapte

Dinții de lapte sunt un prilej de mare bucurie, iar apariția fiecăruia e urmărită cu foarte mare atenție și dragoste de către părinți. Cu timpul însă, par că își pierd din importanță în fața familiei, iar dovada e faptul că nu ducem copiii la tratament. Nu în măsura în care ar trebui, cel puțin…

Erupția dinților de lapte este foarte individuală. Începe, în general, de la vârsta de 5-6 luni, iar secvența este următoarea: dinții din față jos, apoi sus. Fiecare copil este foarte special și din punctul acesta de vedere, putând avea ordinea de erupție inversată, accelerată sau întârziată, aceasta nefiind legată deloc de erupția dinților definitivi.

Dinții de lapte Photo by Tim Bish

Momentul erupției este, în general, legat de dezvoltarea corpului bebelușului. Fiica mea, de pildă, care a împlinit zilele trecute 22 de ani, a avut o erupție accelerată. De pe la 4 luni și jumătate au început să-i mijească dinții de jos, în timp ce băiatul meu a trecut prin acest episod la aproape 7 luni. Așadar nu trebuie să ne îngrijorăm câtuși de puțin, ci să ne înarmăm cu răbdare. O calitate pe care oricum o exersăm în această perioadă! 🙂

„Dinții de lapte erup, în general, de la vârsta de 5-6 luni. Bineînțeles, poate diferi de la un copil la altul pentru că fiecare dintre ei este foarte special și din acest punct de vedere!”

 

În mare, cam la 2 ani – 2 ani și jumătate micul nostru odor are deja gurița plină de dințișori. Evident, și aici pot fi variații.

Dinșii de lapte Photo by David Straight

Mulți părinți întreabă când trebuie să învețe copilul să se spele pe dinți. Chiar de la erupția primului dinte în guriță! E indicat să luăm copilului o periuță mică, cu care se va juca mereu, și să-l ținem pe lângă noi în momentul în care ne spălăm pe dinți. Cu timpul, el va imita acțiunea, iar acesta este cel mai eficient mecanism de învățare. Normal, nu o să ne bazăm doar pe joaca lui, ci vom începe să-l ajutăm noi să se perieze. 🙂 La început fără pastă de dinți. Apoi încet, cu cantități mici. Copiii înghit foarte multă pastă și se pot speria de spumă! Obligatoriu de 2-3 ori pe zi .

„E indicat să luăm copilului o periuță mică și să-l ținem pe lângă noi în momentul în care ne spălăm dinții. Cu timpul, el va imita acțiunea…”

 

Reținem, important este exemplul personal. Vin mulți pacienți la clinică, ei înșiși neglijând igiena orală, și se plâng de faptul că cei mici nu se spală pe dinți, deși le-au fost explicate beneficiile și pericolul de carii. Dar dacă cel mic nu vede în casă, cum o să creadă? Nu uitați, copiii noștri învață să fie oameni mari de la noi. Suntem un exemplu pe care îl urmează prin tot ceea ce facem: în carieră, obiceiuri alimentare, comportament cu cei din jur…

Dinții de lapte Photo by Thiago Cerqueira

Sunt întrebată deseori ce pastă de dinți să-i dăm copilului. Oricare e la fel de bună! În general, ei preferă pastele cu arome de fructe. Esențial, după cum spuneam, este frecvența periajului și implementarea acestui obicei. Dacă îi place să fie curat fizic, va păstra aceast lucru și pe plan moral! 🙂

Lăsăm un spațiu pentru tratament data viitoare, iar până atunci savurați zilele frumoase de primăvară! 🙂

 

Dr. Lorelei Nassar

Clinica 24/7 Dental

www.24/7dental.ro

clinic@24/7dental.ro

0040747538288

Foto COVER: unsplash.com/@thepootphotographer, Janko Ferlic

Foto interior articol: unsplash.com/ Tim Bish, David Straight, Thiago Cerqueira