Eva donații

Am aflat azi dimineață despre cazul micuței Eva și mi s-a făcut rău. Întâmplarea face să semene foarte mult cu Ingrid. Ochii ei albaștri m-au pătruns instant și mi-au dat un feeling aparte. Îmi pare rău că scriu despre ea pentru că are nevoie de ajutor, dar sunt sigur că e o luptătoare și că va trece cu bine peste tot ce i se întâmplă, mai ales cu ajutorul nostru.

Sincer, îmi e greu să mă exprim prea bine de fiecare dată când dau peste un caz de acest gen. Putea fi vorba despre orice alt copil, dar asemănarea ei cu Ingrid m-a senzibilizat și mai tare. Eva are nevoie de ajutorul nostru și vreau să fiți alături de mine în demersul prin care întreaga comunitate din online se mobilizează ca să o ajute.

„Eva a fost diagnosticată cu probleme care nu pot fi tratate în România! Are nevoie de bani pentru intervenții și recuperare!”

 

Recent, mama micuței Eva a internat-o la spitalul Grigore Alexandrescu din capitală pentru că fetița avusese febră și tuse mai multe zile la rând. Din păcate, în urma analizelor, a fost diagnosticată cu nefroblastom (malign) de grad V (avansat) la ambii rinichi. Cancer adică. Iar asta înseamnă că are nevoie de intervenție cât mai rapid.

Costurile inițiale fuseseră estimate la 25.000 de euro, însă cel mai recent deviz a ajuns la 150.000 de euro. Cu ajutorul mobilizării imense și rapide din online, s-au strâns deja 100.000 de euro, însă mai e nevoie de bani, așa că nu ezitați să ajutați.

Din câte înțeleg, părinții micuței Eva au ales să o trateze la o clinică din Paris, Franța.

Eva donații

Ideea este că vorbim despre un caz cât se poate de real, care poate fi verificat oricând și de către oricine. Mai mult, mama ei a vorbit la televizor despre toată situația, iar voi puteți vedea materialul AICI!

De asemenea, Prințesa Urbană a scris despre cazul micuței Eva AICI. Oamenii au dat SHARE de peste 17.000 de ori. WOW! Asta da mobilizare! BRAVO, Ioana!!! Te felicit din toată inima!

Cum o putem ajuta pe Eva?

 

Există mai multe modalități prin care o putem ajuta pe micuță:

  • Puteți trimite SMS cu textul „Eva” la numărul 8848 – 2 euro
  • Puteți dona direct, cu un singur click, pe helpforeva.com, dacă aveți cont de PayPal. Contul de paypal este: anda@andaoana.com
  • Puteți dona direct în contul mătușii micuței Eva:

CONT LEI
RO48INGB0000999904798928 ING BANK
Ursu Laura Camelia

Cod SWIFT INGBROBU

CONT EURO:
RO75 BRDE 445S V758 1676 4450
Asociatia Jurnalistilor Civici (MENTIUNEA, PENTRU EVA)

De asemenea, puteți intra și pe GRUPUL DE FACEBOOK creat special pentru Eva, unde oamenii s-au mobilizat extraordinar de mult și de repede!

Vă rog să nu fiți indiferenți! Împreună putem fi îngerul păzitor de care Eva are nevoie. Gândiți-vă că poate fi oricând vorba și de noi. Sunt sigur că ne-ar plăcea ca oamenilor din jur să le pese de noi într-o astfel de situație.

Sănătate multă micuței!

Cu drag, DaddyCool