Termometrul MyKi Care Cover

Deși sunt în pas cu tehnologia și urmăresc trendurile din acest punct de vedere, nu ezit să mă uimesc de fiecare dată când apare câte un gadget nou. Pe unele le consider utile, pe altele ridicole, dar în mare parte mă bucur să văd în ce fel evoluează lucrurile, în folosul oamenilor. În categoria lucrurilor utile se află și termometrul despre care vreau să vă povestesc. E mic, e simplu, e eficient pentru toată familia!

Am primit zilele trecute în teste termometrul MyKi Care și m-am amuzat imediat atunci când m-am gândit în ce fel îmi lua mie mama temperatura atunci când eram mic. Cu ajutorul unui termometru cu mercur. Vă dați seama? Acum avem termometre electrice de tot felul, cu infraroșu, fără atingere, termometre în suzetă și o mulțime de astfel de invenții, pentru aproape orice avem nevoie. Ei bine, de acum avem și un termometru MyKi Care, venit în ajutorul părinților pentru a le oferi temperatura exactă a copilului, cu date colectate în cadrul unei aplicații mobile. Hai să vă explic mai multe. Mie mi s-a părut chiar super interesant.

Termometrul MyKi Care 7

Termometrul MyKi Care este un aparat modern și foaaaarte mic, a cărui tehnologie Wireless permite aparatului să trimită date către un telefon mobil sau către o tabletă. Aplicația care poate fi descărcată din magazinele online Google Play sau iOS.

Termometrul Myki Care 1

Micuțul gadget poate urmări încontinuu temperatura corpului și poate trimite informații către gadgetul vostru la fiecare 8 secunde. Pentru a utiliza termometrul MyKi Care trebuie să instalați aplicația mobilă MyKi Care.

După ce ați descărcat aplicația, înregistrați-vă și introduceți datele copilului sau chiar ale unui adult.

 Termometrul MyKi care 2

Termometrul MyKi Care 3

Cum se utilizează termometrul MyKi Care?

 

Destul de „ca pe vremuri”, termometrul se plasează sub axilă. Iar senzorul său (o placă metalică mică, circulară) trebuie să atingă corpul.

Dacă pielea este sensibilă, atașați peste termometru un plasture hipoalergenic, pe care îl veți avea deja în cutia în care primiți termometrul. De fapt, aveți chiar 20 de plasturi în cutie. Dacă e nevoie să monitorizați temperatura corpului mai mult, plasturele trebuie schimbat. La fiecare 3 ore, în timpul zilei, și la fiecare 8, pe timpul nopții.

Termometrul MyKi Care 8

Termometrul MyKi Care măsoară temperatura cu o precizie de 0,01 grade, ceea ce este WOW!

 

După ce ați atașat termometrul, primele informații furnizate vor veni după aproximativ 15 minute, apoi ele se vor updata periodic, mult mai rapid. Cum spuneam mai sus, chiar și la 8 secunde.

Pentru informații cât mai curate, distanța dintre termometru și telefonul vostru ar trebui să nu fie mai mare de 10 metri, atunci când vorbim despre supravegherea temperaturii unui copil. Dacă e vorba despre un adult, distanța dintre termometrul MyKi Care și telefon nu trebuie să depășească 2 metri.

Termometrul MyKi Care 4

Unde și cât se stochează informația primită?

 

După ce ați creat copilului vostru un profil în cadrul aplicației MyKi Care, informațiile vor fi stocate acolo. Acestea pot fi păstrate chiar și până la un an. În acest fel, veți ști exact ce și cum s-a întâmplat în tot acest timp.

Termometrul MyKi Care 9

Dacă aveți mai mulți copii, le puteți face câte un profil diferit. Astfel, toți pot fi monitorizați separat. La fel și în cazul adulților.

De asemenea, aceeași informație poate fi transmisă către mai multe dispozitive simultan. Însă toate telefoanele trebuie să aibă acces la același cont MyKi Care.

În plus, puteți împărtăși informațiile cu jumătatea, familia sau chiar cu medicul, printr-un simplu buton de SHARE.

 

Termometrul MyKi Care este prietenos cu pielea și deloc invaziv!

 

Dispozitivul folosește tehnologia Bluetooth cu energie redusă pentru a transfera datele despre temperatura măsurată a corpului. Metoda inovatoare aplicată acestuia permite ca undele radio să nu fie transmise în mod constant. El transmite un semnal mult mai slab decât un telefon mobil, să spunem. Acesta are o influență mult mai mică asupra corpului chiar și decât routerul Wi-Fi de acasă, care stă oricum la depărtare de noi. Este folosit din materiale hipoalergenice, deci poate fi folosit fără griji.

Termometrul MyKi Care 5

Un alt aspect important este că termometrul MyKi Care este impermeabil, așadar poate rezista umezelii corpului, poate fi spălat dar, atenție, nu rezistă expunerii continue la apă.

Termometrul MyKi Care 10

Am un cod promoțional pentru voi!

În cazul în care vi se pare un lucru util în familia voastră, puteți folosi codul promoțional BLOG 10 până pe data de 01 IULIE. Astfel puteți achiziționa AICI termometrul MyKi Care la prețul de 269 de LEI, în loc de 329. Tare, nu?

Cu drag, DaddyCool!