Eu și Ana am fost ieri invitați în emisiunea „Happy Music” de la radio Itsy Bitsy. Unde ne-am simțit extraordinar în compania lui Marius Florian, gazda emisiunii. Alături de care am povestit o mulțime de lucruri frumoase, pe care vă invit să le descoperiți mai jos!

Dacă, în general, scriu eu despre subiect, de data aceasta am să iau cu copy-paste ceea ce au scris oamenii de la Itsy Bitsy despre noi. Nu de alta, dar e chiar măgulitor:

„Robert Diaconeasa, actorul și bloggerul cunoscut ca DaddyCool, și soția sa, creatoarea de modă Ana Novic, sunt un cuplu cel puțin neconvențional. Ei întruchipează noua generație de părinti, anume părinții millennials. Invitați în direct la Happy Music cu Ruxandra și Marius, cei doi ne-au spus cum își îmbină pasiunile, viața de familie și viața socială, într-un întreg armonios. Ascultă poveștile lor în noul podcast.

Robert și Ana întruchipează tot ce este mai frumos din generația Y, mult controversata generație millennials. Inclusiv proiectele lor sunt exemplele unei generații noi, pline de viață și de dorința de a schimba. Recent, cei doi au susținut PicniCOOL by Daddy Cool, un picnic caritabil pentru victimele abuzurilor domestice.”

„Ei sunt cei care fac yoga dimineața, sunt cei care își fac nunta la o piscină, cu bufet suedez și invitați îmbrăcați în alb. Sunt cei care cred în puterea oamenilor de a contribui la binele comun al societății și demonstrează acest lucru prin activitățile lor. Robert este cel care își doreste să plece în Africa, pentru a construi case, iar Ana este cea care folosește elemente din natură pentru creațiile ei…

Echipa Itsy Bitsy ne-a făcut să ne simțim extraordinar!

DaddyCool Itsy Bitsy

 

Mulțumim tare mult echipei Itsy Bitsy pentru cuvintele frumoase de pe site. Datorită oamenilor ca voi avem putere să mergem mai departe și să facem lucruri frumoase în continuare.

DaddyCool Itsy Bitsy

DaddyCool Itsy Bitsy

Dragilor, sper că v-ați relaxat cel puțin la fel de mult ca și noi și, de ce nu, poate ați fost inspirați să vă bucurați și mai tare de viața frumoasă pe care o aveți. Și să vă dați frâu liber visurilor pe care le aveți! 🙂

Cu drag, DaddyCool!