Am citit la un moment dat despre faptul că NU are un impact îngrijorător asupra copiilor. Din temeri de diverse feluri, părinții ajung să le interzică celor mici o mulțime de lucruri, iar ei dezvoltă frustrări și frici. Pentru că asta simt și din partea părintelui. Pe de o parte, mi se pare total firesc. Pe de alta, intervine întrebarea: cum evităm cuvântul NU într-o situație în care e foarte greu să îl ocolim?

Mi-am pus și eu întrebarea legată de acest NU. Încercam să-l ocolesc în conversații normale, cu adulți de vârsta mea, și îmi dădeam seama că e foarte greu să îl evit tot timpul. Și oare cum aș putea face asta cu propriul copil, când el vrea să experimenteze tot felul de nebunii în procesul de creștere prin care trece? Ei bine, timpul mi-a demonstrat că este vorba de un echilibru, de fapt. Scopul este să NU îi bombardăm pe copiii noștri cu acest NU, dar e perfect în regulă să îl folosim atunci când este cazul.

M-am gândit întotdeauna că acest NU, dacă este folosit, ar trebui să vină alături de o explicație pertinentă, pe măsura etapei de dezvoltare în care se află copilul nostru. În fond, nici nouă, adulților, NU ne place să auzim din partea cuiva un NU sec și… atât. Căutăm să aflăm un motiv al aparentului refuz, în așa fel încât să putem înțelege ce e de înțeles din fiecare situație.

Scopul este să evităm să îi bombardăm pe copiii noștri cu acest NU, dar e perfect în regulă să îl folosim atunci când este cazul.

Citeam declarația unui psiholog care spunea că un copil aude, în medie, de 400 de ori pe zi NU. Văleu! Nu știu cine a ajuns la concluzia aceasta, dar mi se pare de-a dreptul alarmantă. Personal, sunt adeptul parentingului cu blândețe și stau foarte bine la capitolul răbdare. Și înțeleg cât de important este să îi fiu alături copilului meu în tot acest proces de evoluție și descoperire a tuturor lucrurilor fascinante din jurul său.

Am ales să spun NU, dar am ales să-l spun cât de puțin cu putință. Și întotdeauna însoțit de o informație care să o ajute pe Ingrid să înțeleagă faptul că e o modalitate prin care evităm ca ea să își facă rău. Sau, în cazul nostru, animalelor din casă. Cu care interacționează zilnic. Vreau să înțeleagă faptul că, uneori, un NU poate însemna și biletul ei către autonomie. Că va primi din partea mea doar susținere și încurajare întotdeauna, indiferent de forma în care voi alege să i-o arăt. Iar părinții ar trebui să înțeleagă faptul că un simplu DA îi poate crește copilului aripile de care are nevoie ca să devină independent.

Cuvântul NU poate însemna și biletul copiilor noștri către autonomie, dacă este spus în contextul potrivit…

Evident, NU e un lucru simplu, dar nici cel mai complicat din lume. Poate că vine și din modul familiei noastre de a ne trăi, în general, viața. Experimentând și aventurându-ne în situații care ne fac să fim curioși, care ne cresc adrenalina, care ne trezesc sentimente unice.

Vreau ca Ingrid să aibă parte de o copilărie plină de bucurii simple. Plină de experiențe cu final fericit. Pentru că NU vreau să crească o adolescentă frustrată, am ales să NU fiu de acord cu anumite lucruri, refuzând-o pe un ton blând. 🙂 Și mai folosesc unele trucuri:

Îi distrag atenția.

Dacă vrea, de exemplu, să facă un lucru pe care îl consider periculos pentru ea, fac un pic pe bufonul și duc situația într-o altă zonă. De obicei, ori o invit la dans, ori să îi construim o casă lui Minnie Mouse, ori să facem un puzzle. Dacă nimic NU funcționează, cânt. NU cânt groaznic, dar de cele mai multe ori îmi spune că NU e frumos să cânt, dacă NU m-a rugat ea să fac asta. 🙂

Îi ofer o altă alternativă.

Să spunem că vrea ceva dulce atunci când ar cam fi cazul să mănânce. Îi spun că poate avea acel ceva dulce, dar după ce mâncăm. Pe post de desert. Astfel, va avea grijă să se hrănească și să îi ofere corpului vitamine, apoi tot ea va fi victorioasă pentru că va termina cu un gust dulce în gură.

Îi spun ce s-ar putea întâmpla dacă…

Mănâncă prea mult, de exemplu. Uneori, vine singură la mine și-mi spune că o doare burtica fiindcă a mâncat de toate. Acest „de toate” înseamnă mai multe pahare de cereale cu lapte. Bineînțeles că NU îi dăm de toate. Dar mă folosesc uneori de ceea ce spune chiar ea ca să amân momentul pentru mai târziu, de exemplu.

Pasez sarcina altcuiva. 🙂

De exemplu, dacă se întâmplă să ceară ceva ce eu nu i-aș da, în mod normal, îi spun că doar bunica i-l poate aduce și că acest lucru se va întâmpla, cu siguranță, la următoarea ei vizită. De obicei, asociază vizita ei cu două cadouri. Unul sănătos (fructe, chestii bio etc.) și unul dulce. Știind că vine destul de des în vizită, acceptă explicația mea.

Îi spun adevărul.

„Ți-aș da X lucru pe care îl vrei, dar realitatea este că NU îl avem în casă. Iar eu NU am de unde să îl obțin acum”. Sau „Aș ieși cu tine în parc în această rochiță de vară, dar NU mai suntem în Zanzibar. Iar afară este foarte frig. Dacă vrei să ieșim afară, va trebui să accepți să te îmbraci foarte bine…”

Eu cred că există multe soluții ca să evităm acest NU în conversațiile pe care le purtăm cu copiii noștri. Trebuie doar să fim deschiși și să înțelegem faptul că vor crește. Și că vor evolua prin tot felul de situații pe care le explorează. Iar în final, NU le putem interzice chestii la nesfârșit, nu-i așa?

Am scris acest articol la invitația prietenilor de la Danonino, care lansează campania „Spune DA”. Pe care o susțin pentru că sunt „all in” când vine vorba despre încurajarea copiilor de a căuta metode dintre cele mai diverse pentru a se dezvolta într-un spirit pozitiv.

Trebuie să fim deschiși și să înțelegem faptul că prichindeii noștri vor crește. Și vor evolua prin tot felul de situații pe care le explorează. Le putem interzice oare chestii la nesfârșit?

Ba chiar le mulțumesc pentru această provocare. Și pentru ocazia de a testa cât de des am folosit cuvântul NU în acest material. De aceea l-am și scris cu majuscule. 🙂 Ei bine, l-am folosit de 26 de ori din peste 1000 de cuvinte. Not bad, huh? Încep să cred că studiul cu privire la faptul că prichindeii aud, în medie, de 400 de ori pe zi acest cuvânt e un pic pe lângă… 🙂

Haideți să spunem DA șanselor copiilor noștri de a crește niște adolescenți pozitivi și cumpătați. Niște viitori adulți pe care o stare generală de bine îi va ajuta să se bucure de succese. Pe toate planurile. Sau, cel puțin, îi va ajuta să le fie mult mai ușor să aibă o atitudine pozitivă în fața neprevăzutului. Ori a lucrurilor mai puțin fericite.

Cu drag, DaddyCool!