Pentru că mă preocupă din plin sănătatea mintală a bărbatului, indiferent de statutul său social (single, căsătorit, tată etc), am decis să pornesc un nou proiect editorial. Pe care îl voi numi, sugestiv, MENtal Talks – Adevărurile nespuse ale bărbaților. Extensia acestui proiect va fi un podcast cu același nume și pe aceeași nișă, despre care cred foarte tare că e nevoie în România. Până sunt gata toate detaliile legate de podcast, cred că o serie de interviuri interesante vor fi bine venite. De ce interesante? Pentru că am început deja cu un subiect TABU: intervențiile estetice la bărbați. Și am avut un interlocutor pe cinste: Dr. Dinu Dumitrașcu, un chirurg estetician/plastician remarcabil și foarte respectat de comunitatea sa. De asemenea, un om profund care crede în educație. A treia generație de medici, chirurg estetician cu peste 17 ani de experiență, cadru universitar coordonator la Universitatea de Medicină din Cluj, dr. Dinu Dumitrașcu a fost un partener grozav de discuție.
Cum îmbătrânesc bărbații, din punct de vedere estetic? Când se observă primele semne de îmbătrânire?
Dr. Dinu Dumitrașcu: Trebuie să punctez că există un mod de îmbătrânire diferit al bărbaților față de femei, deoarece semnele trecerii anilor apar la bărbați uneori și cu 5-10 ani mai târziu. Dacă la femei se constată modificări faciale și ale calității pielii, brusc după instalarea menopauzei, la bărbați îmbătrânirea apare mai lent și mai liniar in jurul vârstei de 50 de ani.
Există niște elemente caracteristice și constante ale îmbătrânirii faciale la bărbați. Aș vrea să explic, unde trebuie, ca noi bărbații să fim atenți atunci când ne uităm în oglindă, cu un ochi de observator al trecerii prin viață, demn și elegant: secțiunea pomeților începe să se aplatizeze (bărbații prezintă pierdere de volum – topirea grăsimii și retracție osoasă), căderea sprâncenelor este mult mai accentuată datorită greutății țesuturilor și apar pungile la ochi. Această modificare dă un aspect trist, obosit. Ceea ce putem, însă, numi un avantaj masculin este că putem ascunde sub o barbă îngrijită un semn al vârstei: bătrânețea se vede foarte ușor pe linia mandibulei pentru că sunt zone fixe și zone mobile, zonele mobile sub efectul greutății și distrugerii calității ligamentelor care susțin fața încep să se uzeze și atunci se observă un aspectul neregulat de… fălcuțe. Și… să nu uităm, de o modificare extrem de vizibilă: pierderea părului, ceea ce duce la fluctuarea chiar încrederii în sine.
Există o raportare diferită a bărbaților față de procesul trecerii prin viață versus femei? Ne este mai puțin frică?
Dr. Dinu Dumitrașcu: Din păcate, cred că, deși sunt multe schimbări în mentalul colectiv, am observat că se acceptă, în continuare, mai ușor îmbătrânirea pentru bărbați. Chiar dacă nu este corect și chiar dacă observăm multe exemple pozitive de femei +45 de ani care au un aspect extraordinar, totuși realitatea este că există o raportare încă diferită față de îmbătrânire. Inclusiv, studii sociologice atestă acest lucru. Nu întâmplător, bărbații își acceptă mai ușor înaintarea în vârstă. Există și o oarecare tendință care merge chiar spre polul opus: de a ignora (fie din delăsare, fie din bravadă) produsele cosmetice, tratamentele faciale etc. În acest caz, predispoziția genetică a îmbătrânirii între cele două sexe nu mai este valabilă. De ce spun acest lucru? Mi se întâmplă des să îmi calce pragul clinicii cupluri de aceeași vârstă, în care doamna arată mult mai tânără din cauza procedurilor estetice de care a beneficiat în ultimii 10 azi, față de partenerul ei, care nu doar că nu a făcut nimic, dar poate s-a și expus la soare fără protecție.
Ce s-a schimbat în ultimii 5 ani pe piața de intervenții estetice (chirurgicale sau non invazive) dedicate bărbaților?
Dr. Dinu Dumitrașcu: Știința se dezvoltă în permanență așa că avem proceduri pentru tratamentul diferitelor mecanisme de îmbătrânire. Le voi explica structurat pentru ca să fie ușor de integrat: pentru ridurile de expresie avem toxină botulinică, pentru pierderea de volum facială avem acidul hialuronic cu care putem restructura pomeții, linia mandibulei sau tâmplele, am explicat de ce avem aceste zone afectate începând cu +45. Pentru calitatea pielii avem substanțe injectabile care stimulează colagenul și dau o piele mai fermă. În plus, avem și aparate performante cum ar fi: Laser CO2 sau Radiofrecvanța cu microneedeling care dau un efect de lifting și îmbunătățesc textura pielii. Viitorul sună bine în lupta cu îmbătrânirea.
Au început și bărbații să viseze la tinerețe fără bătrânețe? Percepția era înainte că bărbatului îi șade bine și cu păr grizonat și ceva riduri. Cum s-au schimbat lucrurile?
Dr. Dinu Dumitrașcu: Cred că ține de foarte multe contexte de viață și un răspuns foarte amplu poate decurge din această întrebare. Observ o tendință și în cazul bărbaților de a se bucura de un trup în formă și un chip cu aspect plăcut cât mai mult timp, pentru că sufletul e tânăr. Acum, depinde de percepția fiecăruia ce înseamnă un trup în formă și un chip plăcut, depinde și de statutul social, marital și de ce nu, cel financiar. Însă se schimbă și în această zonă masculină raportarea mentală și emoțională față de ceea ce ei observă în oglindă.
Unde se termină trendul în frumusețe și unde începe individualitatea? Parcă nici nu am vrea să apărem toți la fel, deși cam încep lucrurile să fie așa. Cum ne păstrăm pe calea echilibrată?
Dr. Dinu Dumitrașcu: E foarte bine venită această întrebare. Sunt sigur că există bărbați care au luat în calcul procedurile estetice, dar nu au finalizat proiectul din dorință de a nu arată ciudat sau de a-și pierde individualitatea.
Pentru bărbați contează foarte mult să nu se vadă intervenția și mai contează să fie ei în continuare, totuși cu aspect îmbunătățit.
Cumva, pentru bărbați încă răsună foarte tare în minte dar oare ce vor zice ceilalți, ce vor spune despre intervenția mea?
Aici, rolul foarte mare îl are medicul în faza de consultație. Această etapă în medicina estetică este la fel de importantă ca în oricare altă specialitate medicală. Medicul trebuie să asculte ce își dorește pacientul și să livreze un plan de tratament individualizat, nu un copy-paste după o poză de pe social media a unei alte persoane, vedetă, de obicei… aceasta ar fi capcană mare, în care eu nu intru. Păstrarea unui aspect natural, armonios și respectarea individualității faciale sunt foarte importante în livrarea actului medical.
Care sunt efectele Social Media asupra standardelor de frumusețe? Filtrele de Instagram setează standardele de frumusețe și în cazul bărbaților?
Dr. Dinu Dumitrașcu: Bărbații nu folosesc așa de mult filtrele. Nu au nicio preocupare atât de mare spre perfecțiunea fizică. Dar aceasta nu îi face pacienți mai puțin dificili. Așteptările pacienților bărbați vizează, în general, un aspect natural și o recuperare rapidă, deoarece, pe de o parte, bărbații nu pot folosi make-up-ul pentru a ascunde eventuale vânătăi sau edeme, iar pe de altă parte, nici din punct de vedere social procedurile nu sunt acceptate atât de ușor la bărbați, așa că, metaforic vorbind nu trebuie să lăsăm urme.
Știm derapajele care se produc în cazul femeilor (buze, sâni prea mari etc.), dar în cazul bărbaților?
Dr. Dinu Dumitrașcu: Sunt foarte rare. Mai degrabă, bărbații doresc să nu se vadă că au apelat la acest tip de intervenții, deci nicidecum că merg spre exagerare.
Subiectul procedurilor estetice la bărbați este, în mare parte, încă un tabu.
Cu pacienții mei actuali nu îmi fac griji că va trebui să purtam discuții de genul: aici ne oprim sau nu are rost să mai deschid încă o fiolă. Dacă în viitor lucrurile se vor schimba, va trebui să îmi dezvolt cunoștințele psihologice, alături de un expert în acest domeniu, pentru a-i ajuta să nu derapeze spre ridicol, ceea eu consider că este important: să nu cădem în ridicolul produs de exagerare și de nefirescul unui chip.
Dr. Dinu Dumitrașcu -un chirurg estetician/plastician remarcabil și foarte respectat de comunitatea sa și un om profund care crede în educație. A treia generație de medici, chirurg estetician cu peste 17 ani de experiență, cadru universitar coordonator la Universitatea de Medicină din Cluj, dr. Dinu Dumitrașcu este și un iubitor de artă, pasionat de curse de mașini și campion la automobilism pe circuit.
#MENtalTalks
Cu drag,
Robert
Mă puteți urmări și pe: