Astăzi a fost una dintre acele zile foarte speciale din viața noastră. În primul rând pentru că Ingrid a împlinit 4 luni, iar în al doilea rând pentru că am celebrat și prima noastră copertă de revistă în formula completă! Ce tablou mai frumos să îmi doresc? 🙂

Zilele noastre sunt întotdeauna pline de aventură și lucruri de care ne vom aminti mereu cu drag, însă astăzi am avut o mulțime de motive ca să sărbătorim.

1 – În primul rând, frumoasa noastră fiică a împlinit 4 luni de zile. WOW! Au trecut deja 4 luni. Crede-mă, nu știu când a trecut timpul. Trăim atât de multe lucruri frumoase împreună încât efectiv nu avem cum să ținem cont de timp, așa că pierdem complet noțiunea lui. Ne bucurăm de fiecare clipă pe care o petrecem în 3, iar asta este tot ce contează.

daddycool family cover

2 – În al doilea rând, astăzi am pozat în formula completă pentru coperta unei publicații. Este o revistă cu profil de parenting și a fost o experiență tare drăguță! Mai ales că materialul se învârte în jurul proiectului Daddy Cool și al faptului că a fost inspirat de familia mea frumoasă.

Nu știu cum se vede din exterior, dar pentru mine faptul că aud zilnic numai lucruri frumoase despre Daddy Cool, despre cum se simte că totul e făcut din suflet, că inspir și sensibilizez oameni cu poveștile mele, dar și că e un proiect atât de interesant încât să fie subiect de copertă a unei publicații, nu poate decât să mă bucure enorm. Am muncit și muncesc foarte mult pentru www.daddycool.ro, Ana trage foarte tare la atelier pentru ca brandul ei să fie unul premium și sunt extrem de fericit că se simte și că munca noastră este apreciată. Yeiii!!!

daddycool family babyingrid

3 – În al treilea rând, astăzi este ziua de naștere a soacrei mele, Rodica! Da, știu, de obicei ginerele nu prea se suportă cu soacra (așa umblă vorba prin popor), dar eu am noroc să am una de nota 20.

E o persoană bună și relaxată, căreia vreau să îi mulțumesc din suflet că i-a dat naștere femeii Ana Novic, persoana care mi-a schimbat viața în cel mai bun mod cu putință.

daddycool family wedding

Rodica, îți mulțumesc pentru că ești o mamă-eroină și un om care a bătut viața la fund atunci când ea nu i-a fost alături. Dintr-o eroină nu avea cum să se nască decât o altă luptătoare, iar ea este acum parte din viața mea. Și mi-a oferit cel mai frumos copil! Mulțumesc!

daddycool family cover

Aruncă o privire pe canalul de YouTube Daddy Cool ca să vezi și imagini video de la distracția de azi. Enjoy! 🙂

Ținutele Anei îi poartă semnătura, iar Ingrid poartă o rochie semnată Ana Novic, plus două ținute H&M! Picturile realizate manual de pe rochiile fetelor sunt operele Verei Holostencu, iar eu port ținute semnate Men’s Cave – Haina Bărbatului, H&M și Ana Novic.

Lasa un mesaj

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.