Am ajuns să trăim vremuri atât de agitate și de competitive, încât foarte puțini dintre noi au curajul să ia o pauză. Ne e teamă că pierdem teren în domeniul în care activăm, ne e teamă că nu vom mai ține pasul, că vin alții mai buni din urmă și ne iau pâinea de la gură. De multe ori ne simțim depășiți de toate task-urile pe care le avem de dus la bun sfârșit, iar singurul lucru pe care ni-l dorim cu adevărat sunt câteva zile libere. În care să nu facem absolut nimic. Și, totuși, de ce nu ne retragem atunci când simțim nevoia? De frică…
Simțim constant presiune din toate părțile. Din partea societății, din partea familiei, din partea prietenilor, din partea jobului și lista ar putea continua mult și bine. Muncim pe rupte ca să ne putem plăti chiriile, facturile, ratele, ca să ne putem întreține. Majoritatea nici măcar nu face ceea ce îi place pentru că nu își permite un asemenea lux. Suntem atât de mulți, de însetați de putere, de competitivi și, uneori, de ahtiați doar după bani, încât uităm să trăim cu adevărat. Alergăm fără pauză după salarii super generoase, după funcții la CV, după lucruri care să ne valideze în fața celorlalți, de parcă acestea ar fi singurele lucruri care contează cu adevărat în viață.
Uităm să respirăm, uităm să mâncăm, uităm să petrecem timp cu oamenii cu adevărat importanți, uităm de familie, uităm să ne trăim viața. Știu persoane care au alergat tare de tot după lucrurile de mai sus, iar acum și-au dat seama că nu ele erau cele de care aveau nevoie. Și-au schimbat complet carierele și ar da orice să poată câștiga înapoi timpul pe care l-au pierdut.
Avem nevoie de o pauză din când în când. De la agitație, de la stres, de la griji, de la oamenii toxici din jurul nostru…
Sigur, mi se pare în regulă să avem aspirații și fiecare este liber să viseze la ceea ce îl face să vibreze, doar că mi se pare că am uitat de adevăratele plăceri ale vieții. Și am uitat că nu putem fi 10 oameni în unul singur. Nu le putem face pe toate la perfecție, în același timp. Trebuie să ne organizăm, să le luăm pe rând și să luăm câte o pauză, din când în când. De fapt, părerea mea e că trebuie să luăm o pauză cât se poate de des. Începem cu o pauză de 10 minute la fiecare oră de muncă, să spunem, apoi continuăm cu o pauză de la tot ceea ce înseamnă tehnologie și lumea modernă. În weekend.
Cred că foarte important să ne deconectăm total de lucrurile care ne încarcă și să recunoaștem când nu mai putem. Și să o lăsăm mai moale. Avem nevoie să ne încărcăm bateriile într-un mediu extern. Sănătos. Noi preferăm natura, de exemplu. Și fugim către ea de fiecare dată când simțim nevoia.
Ultimele luni au fost atât de încărcate, încât uitasem parcă să mă bucur și de pauzele pe care le luam. M-am agitat cu proiectele în care am fost implicat, m-am stresat să fac rost de sponsorizări pentru copii, să livrez lucruri frumoase în campaniile în care am fost implicat, să găsesc soluții pentru rezultate mai bune, să fiu soț, prieten, tată, blogger, artist, contabil, profesionist, toate în același timp. Până când am simțit că nu mai pot. Și am luat decizia să mă dau câțiva pași înapoi și să plec undeva unde să nu am nici măcar semnal la telefon.
Nu e nicio problemă dacă vrei o pauză. Ca să poți merge înainte, trebuie să ai grijă de tine. În fond, unde ne grăbim atât? Avem toată viața înainte ca să facem lucruri frumoase!
Și m-am retras 4 zile. 4 zile de pauză, care m-au încărcat așa cum poate nici nu-mi imaginam. Nu am avut acces la internet, nu mi-am verificat telefonul, nici măcar nu mi-am luat laptopul cu mine. Curajos, nu? 4 zile departe de toată agitația mailurilor, a propunerilor, a proiectelor și altele de genul? Da. Se poate. Nu a murit nimeni dacă nu i-am răspuns la mailuri două zile. Alte două au fost, oricum, în weekend. Și dacă nu am răspuns la timp cuiva, aia e. Înseamnă că nu a fost să fie să lucrăm pe proiectul respectiv.
Mă cam pierdusem în dependențele de zi cu zi și simțeam că urmează să clachez. M-am retras în sânul familiei, într-un sat de care nici măcar nu știam până de curând, în județul Galați. Acolo avem niște persoane dragi și am cunoscut altele la fel. Am petrecut timp printre oameni simpli, dar de o mie de ori mai bogați decât noi pentru că ei înțeleg despre ce este viața cu adevărat. Oameni feriți de lumea prea modernă din orașele mari, dar cu toate acestea, super inteligenți și trecuți prin viață. Oameni de la care ai cu se să rămâi și care te fac să te întrebi: „Băi, după ce tot alerg eu? La ce mă stresez atât? Unde mă grăbesc?” Avem toată viața înainte ca să realizăm lucruri frumoase. Important e să fim și sănătoși, ca să le putem face. 🙂
Zilele trecute am stat cu Ana și Ingrid printre găini, câini, cai, rațe, vaci. Am cules roșii, castraveți, ardei iuți, ardei kapia și ardei grași direct din solarele sătenilor. Am fost ca un copil mic, extaziat de mirosul legumelor adevărate, proaspete și sănătoase. M-am bucurat de fructele din livadă și m-am minunat când am văzut nectarine într-un pom dintr-un sat din Galați. Nu mă așteptam să le găsesc acolo.
4 zile departe de tot ce înseamnă lumea modernă au fost pură terapie pentru mine! M-am încărcat mai mult decât mi-aș fi imaginat! Fără telefon, fără laptop, fără mailuri și mesaje. Doar eu, natura și oameni simpli, dar foarte speciali în jurul meu. Vă recomand să încercați și voi!
M-am jucat în grâu, am lenevit, am băut vin de țară, 100% natural, am băut o vișinată buuuuună tare și mi-am adus aminte cât de important este să rămâi conectat cu rădăcinile, cu mama natură, cu Pământul. Excursia asta a fost o mare revelație pentru mine, copil crescut între betoane. Iar Anei i-a adus aminte de unde a venit și cât de atașată este de ideea de casă la țară, de animale, de pomi, de grădină.
Ne-am activat așa de tare că ne-am hotărât să ne cumpărăm o casă bătrânească undeva, într-un sat frumos de prin apropierea Bucureștiului. Ca să ne retragem acolo de fiecare dată când avem nevoie de o pauză. Să ne încărcăm, să ne punem pe picioare și să revenim în forță în jungla urbană. Din care încă facem parte.
Sigur, o să se mai lase cu nervi, cu stres, cu probleme, cu agitație și tot ce vine la pachet cu lumea asta modernă în care trăim, dar măcar știm că le vom putea face față cu brio tuturor, atâta vreme cât avem grijă de noi și de familia noastră. Ceea ce vă sugerez și vouă.
Cu drag, DaddyCool!
