În anul 2020, în România încă există un număr îngrijorător de 5,7 milioane de oameni care nu dispun de baie, duș sau toaletă cu apă caldă. Chiar și noi locuim într-un astfel de sat, la doar 40 de kilometri distanță de București. Dacă la doar o oră distanță de capitala țării întâlnim astfel de situații, imaginați-vă ce e în restul României. Și dați-mi voie să fiu puțin pesimist. Îndrăznesc să cred că, de fapt, numărul este mult mai mare. Nu cred eu că a avut cineva răbdarea să verifice toate gospodăriile din România. Și, dacă stau să mă gândesc mai bine, vara și toamna lui 2020 i-au prins chiar și pe foarte mulți bucureșteni fără apă caldă în conducte.
Peste 30% dintre gospodăriile din România nu au acces la apă caldă. Adică nici măcar nu se pot spăla pe mâini, în condiții de pandemie și virus care face ravagii. În această perioadă, în mod special, depindem de igienă ca să putem fi în siguranță. Și, totuși, sunt unele locuri în care nici să vrea, oamenii nu pot avea grijă de acest aspect.
Dar partea bună este că cineva a avut curiozitatea să descopere o parte dintre locurile defavorizate din țară. Să ia atitudine în acest sens și să încerce să transforme accesul la apa caldă în normalitate. Ariston, căci vorbim despre un brand cu istorie, și-a asumat o misiune grea. Care mi-a mers la suflet, imediat ce am citit despre aceasta: „Ariston Comfort Challenge”. O campanie socială care vine în sprijinul familiilor defavorizate și al instituțiilor care nu au încă acces la o asemenea nevoie primară.
Accesul la apă cladă rămâne o problemă majoră în mii de instituții din România…
De-a lungul timpului, compania Ariston a fost mereu alături de comunitate prin donații de echipamente termice, acolo unde a fost identificată o nevoie socială. Numai în ultimii trei ani, în cadrul acestei campanii, au donat aproape 1500 boilere de ultimă generație către instituții: școli, grădinițe, creșe, centre de bătrâni sau de copii. Și bine ar fi dacă tot mai multe companii ar face astfel de gesturi. Dacă asemenea acțiuni ar deveni o normalitate într-o țară în care există încă foarte multe lipsuri, din păcate.
„Nicio provocare nu este imposibilă, dacă poate transforma lumea într-un loc mai confortabil!”
În urmă cu trei ani, Ariston și-a asumat provocarea de a duce confortul acolo unde pare greu de atins. A intrat într-un parteneriat cu echipa de la Crucea Roșie Română în misiunea de a ajuta. Ei bine, și în 2020, chiar dacă a fost și continuă să fie un an dificil, misiunea a fost îndeplinită cu succes.
Ba, mai mult, în cadrul aceluiași proiect a avut loc și o donație inedită, de data aceasta într-un cătun izolat din munții Cernei, Ineleț. Acolo se poate ajunge extrem de greu, dar cu toate astea Ariston și alpinistul Alex Găvan au reușit să doneze și să instaleze echipamente termice în instituțiile locale.
Mai multe despre experiența inedită și emoționantă puteteți vedea în filmul campaniei: Ariston România YouTube.
Aproximativ 155.000 de elevi din școlile din România nu au grupuri sanitare în incinta școlii, deci nici apă caldă…
Din păcate, accesul la apă cladă rămâne o problemă majoră în mii de instituții din România, așa cum sunt școlile și grădinițele, în special din mediul rural. Astfel că, în cadrul campaniei, donațiile de echipamente termice au fost direcționate cu prioritate către acestea.
Conform statisticilor, aproximativ 4.200 dintre școlile din România nu au grupuri sanitare în incinta școlii, situație cu impact asupra unui număr de peste 155.486 de elevi la nivel național. Dintre cele 4.200 de unități de învățământ menționate mai sus, în anul 2020, 1176 de școli au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare.
E nevoie de implicare civică din partea oamenilor, a companiilor și a instituțiilor care au puterea să schimbe ceva în România.
Vă puteți imagina doar că situația nu este deloc una roz. Și din cauza unor astfel de lipsuri se întâmplă și tot felul de tragedii. Sunt sigur că ați citit deja zeci de știri prin presă despre ele.
Sigur că nu putem face România bine dintr-o dată. E imposibil. Dar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Fie că suntem persoană fizică, o companie, o persoană publică sau altceva. Important este să facem lucruri bune, să povestim despre ele și să inspirăm și pe ceilalți să facă același lucru mai departe.
Mie Ariston îmi place tare mult și cred că este un brand care inovează constant, motiv pentru care și noi vom apela tot la aparatele lor pentru confortul din casa noastră. Și tare drag mi-a fost să descopăr că își asumă și misiuni umanitare, așa cum voi știți deja că eu fac de 4 ani încoace.
În ultimii 3 ani, peste 170.000 de persoane s-au bucurat de acces la apă caldă datorită campaniei „Ariston Comfort Challenge”.
Pot să îmi imaginez bucuria oamenilor care au beneficiat de ea. Merg des prin țară și descopăr tot felul de familii care trăiesc în condiții extrem de grele. Uneori, fix la o aruncătură de băț de drumurile principale. De cele mai multe ori, autoritățile nu se ocupă de acestea, iar ei devin astfel neputincioși în fața unor probleme cărora singuri nu le pot găsi rezolvare.
E nevoie de branduri ca Ariston, e nevoie de oameni ca mine și ca alții care depășesc bariere pentru a face bine. E nevoie de implicare civică pentru a demonstra că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Ușor, ușor, poate chiar reușim să dăm o lecție de urmat chiar și autorităților române.
Cu drag, Robert.