Ce e fericirea și cum poate fi definită ea în zilele noastre? Am ajuns să fim atât de preocupați să fim văzuți bine, încât uităm de ingredientul secret al unei vieți frumoase. Ingredient pe care, ce bine, copiii noștri l-au descoperit și l-au transformat în super puterea lor: fericirea în stare pură. Nu degeaba ni se tot spune să nu renunțăm niciodată la copilul din noi. Pentru că astfel nu vom uita niciodată cum este să fim cu adevărat fericiți, să ne bucurăm de lucruri mărunte și să ne distrăm fix așa cum simțim să o facem. Iar în ultimii doi ani, cred că am avut mare nevoie să ne bucurăm de lucrurile simple.
Pe zi ce trece, îmi dau seama că adulții devin mult prea preocupați de eticheta pe care le-o pun oamenii din jur. Nu facem aia pentru că „nu se cade”, nu facem cealaltă pentru că ne preocupă părerea vecinilor, nu facem nimic pentru că „nu mai suntem copii” și tot așa. În era digitalului, foarte mulți adulți fac lucruri pentru imagine. Sau nu fac lucruri pentru că dăunează imaginii. 🙂 Basically, 90% din populația de pe internet face lucruri de dragul lumii, iar viața dincolo de ecrane e cu totul alta. Ce greșeală…
Și știți care e partea și mai puțin bună? Faptul că toate aceste „lecții de actorie” se reflectă și asupra copiilor noștri, care ajung să fie doar niște copii „de show off”. Așa îmi place să-i numesc. Știți sigur despre ce vorbesc. Sunt acei copii care sunt motivul constant de laudă al părinților.
Copiii care, în viziunea și din spusele părinților, știu să scrie și să citească la 3 ani, vorbesc nu știu câte limbi străine, studiază pianul, vioara și chitara în același timp etc. Copiii aceia forțați să suplinească frustrările părinților, care nu au reușit să facă nimic important cu pasiunile lor. Copii crescuți să dea bine în fața rudelor, a prietenilor, a Instagramului.
Credeți că un copil se va bucura cu adevărat de viață dacă „TREBUIE” să facă lucruri? Sau fericirea lor va veni din lucrurile simple, care vin natural?
Dar știți ce nu realizează majoritatea? Că micuții lor nu se vor bucura niciodată cu adevărat de ceea ce sunt obligați să facă. Își vor trăi viața mecanic și nu vor avea copilărie, dacă „trebuie” să facă anumite lucruri. Ori așa vor înțelege evoluția, ca pe o suită de ordine pe care trebuie să le respecte.
Sau vor crede că viața trebuie trăită doar pentru ca alții să îi invidieze. Vor crede că e doar despre competiție. Băieții vor avea senzația că totul se rezumă la lucruri materiale. Vor crede că tot ce contează este mărimea portofelului lor de bărbați realizați, care le permite accesul la lucruri pe care doar să le fluture în societate, dar care nu au niciun fel de esență. Se vor îndepărta de la lucrurile cu adevărat importante.
La fel și în cazul fetelor. Vor pune accent doar pe imagine, pe frumusețe, pe filtre. În cazul lor, nu vor conta atât de mult portofele de damă, pentru că multe vor avea senzația că doar în compania masculină potrivită le va fi bine financiar. Vor pune accent pe haine, păr, genți, vacanțe și alte lucruri la fel de superficiale. Și vor uita că pot să-și obțină singure toate astea. Și că nu aceste lucruri trebuie să reprezinte priorități. 🙂
Defectul nostru: trăim pentru rețelele sociale. Și transmitem asta copiilor noștri! Fericirea noastră stă în like-uri, mai nou…
Sigur, nu spun să nu își dorească să aibă o situație financiară bună, o carieră, case, mașini, dar cred că trebuie să ne învățăm copiii că viața nu e doar despre cele de mai sus. Că e mai mult despre micile plăceri ale vieții. Că e despre sănătatea mintală, care îi va ajuta să ajungă la abundență de orice fel. Că viața e o competiție, doar dacă este una cu noi înșine, înainte de toate. Că viața e despre oameni, pe care să îi iubim, să îi apreciem, să îi admirăm, de la care să ne inspirăm. E despre iubire, despre dans la malul mării, despre clipe petrecute în natură, despre origini. Despre alte lucruri pe care, uneori, nici toți banii din lume nu le pot cumpăra.
Iar dacă nu avem grijă la aceste aspecte, cred că picii noștri vor deveni, în final, adulți frustrați și orgolioși. Care nu au avut ocazia să-și trăiască la timp copilăria, în adevăratul sens al cuvântului. Iar acest lucru îi va împiedica să înțeleagă faptul că cea mai mare bogăție a omului o reprezintă experiențele, de fapt. Și relațiile cu cei dragi.
Viața e despre experiențe, mai mult decât despre posesiuni. Nu ne-a învățat pandemia acest lucru? Ne-a lipsit mașina din fața casei sau ocazia de a ne bucura de natură? Sau de a interacționa cu alți oameni?
Analizați bine ultimii doi ani. Ați văzut cu toții cum tot ce am construit se poate duce pe apa sâmbetei. Într-o clipă. La propriu. Ați văzut cum am stat închiși în case. Cum am fost privați de interacțiunea umană. Cum sănătatea noastră psihică a avut de suferit în urma acestor experiențe. Și cum, uneori, degeaba ne-am lăfăit în proprietăți și conturi bancare, fiindcă ele nu ne-au fost de mare folos. 🙂 Nu ne-au lipsit mașinile din fața casei, ci ocazia de a interacționa cu alți oameni. Ne-a lipsit energia locurilor și a experiențelor noi. Ne-au lipsit iubirea, îmbrățișările, căldura oamenilor.
Și nu mai bine ne creștem copiii în spiritul umanității? Să ne aducem și noi aminte ce este aceea, în caz că am uitat? 🙂 Nu mai bine ne concentrăm să fim buni, empatici, dornici de compasiune și împărtășit experiențe, în locul împărtășitului de vanitate?
Nu mai bine ne trăim fiecare clipă la maxim, ca și cum am avea 3 ani? Și orice săritură într-o baltă de noroi ni se pare fericirea supremă? Indiferent de vârstă?
Ba nu ar fi chiar super cool să ne bucurăm de orice, odată cu copiii noștri, fără să îi limităm? În fond, trăim o singură dată. Și trăim pentru noi, nu pentru cei din jur. Fericirea e a noastră, nu a altora. 🙂
Eu spun că e un subiect la care ar fi bine să ne gândim. Fiindcă, pe termen lung, familia noastră va avea de câștigat. Nu degeaba se spune că nu luăm lucrurile materiale cu noi, atunci când totul se va termina. Dar amintirile le vom păstra cu noi o veșnicie. 🙂
Cu drag și cu toată fericirea, Robert!
