Am fost unul dintre copiii crescuți de bunici. Însă nu la țară, așa cum s-ar aștepta mulți dintre cei care citiți acest articol, ci printre betoanele capitalei. Dar fiindcă bunicii mei veneau după copilării petrecute la țară, pe ulițe, maidane, printre vaci, cai, porci și alte animale din ogradă, m-au lăsat și pe mine să experimentez tot felul de lucruri atunci când eram mic. Iar eu am învățat niște chestiuni esențiale din aceste experiențe.
Bunica din partea mamei m-a lăsat să mă aventurez mereu în mediul urban, cu opțiunile pe care le aveam la vremea respectivă. Am început să ies singur afară din casă destul de devreme (spun eu), și anume în jurul vârstei de 7 ani. Aveam o gașcă exploratoare în blocul în care mi-am petrecut copilăria, iar împreună cu prietenii mei am avut parte de o mulțime de aventuri. Am fost la șutit de mere dintr-o livadă apropiată casei, am fost la șutit de flori din curțile oamenilor, am plecat singuri la scăldat în lacul IOR din București, am plecat singuri cu autobuzul muuuult prea departe de casă.
Am mâncat direct din pomii fructiferi mere, caise, corcodușe, cireșe, vișine etc. Nici nu le spălam, dați-vă seama, ci doar le ștergeam pe tricouri. Eram copiii rebeli ai acelor perioade! 🙂
Am jucat leapșa sau v-ați ascunselea în fața blocului până seara, târziu. Am alergat, am căzut, m-am julit, m-am murdărit. Și acum mă gândesc la faptul că aveam o prietenă care făcea aceleași lucruri ca și mine, zilnic. Ei bine, la final de zi, eu eram murdar din cap până-n picioare, iar ea era incredibil de curată. Repet, făceam aceleași lucruri. Nici în ziua de azi nu am aflat cum reușea. 😊)
Sunt multe lucrurile pe care le-am făcut și experimentat în copilăria mea și pe care bunicii mi-au dat voie să le trăiesc, încă de mic. În primii 3 ani de viață ieșeam cu unchiul meu, tatăl mamei, afară. El era un puști, așadar destul de puțin conștient de ce înseamnă grija pentru un copil, așa că era foarte relaxat. Mă lăsa să pun mâna pe ce vreau, să bag în gură tot ce găseam pe jos etc. Era un baby sitting foarte relaxat, să-i spunem. 😊)
Când mă gândesc acum, în postura de adult, îmi dau seama că multe dintre lucrurile pe care eu le-am făcut au fost destul de periculoase.
Dar în același timp, crescând, am avut parte de o educație care m-a ajutat să mă feresc mereu de pericole. Un radar personal care îmi spunea să mă opresc atunci când simt pericol. Iar tot acest mix ne aduce în punctul de azi: un adult cu o imunitate bună, un fost copil care a răcit de foarte puține ori și care nu a avut niciodată probleme serioase de sănătate. Am ajuns de două ori la spital până acum: o dată pentru că mi-am înfipt, din greșeală, pulpa piciorului într-o sârmă ghimpată și a trebuit să fiu cusut, iar a doua oară să-mi fac vaccinuri antirabice fiindcă m-au mușcat doi câini de ambele picioare, în două zile consecutive. După prima mușcătură am spus că nu e nimic grav, însă la a doua eu și părinții mei am decis să fim, totuși, precauți. All good now. 😊
În rest, tot ce am experimentat în copilărie m-a întârit și mi-a ajutat sistemul imunitar să fie foarte bine pregătit. Și toate acestea au pornit de la încrederea acordată de bunicii mei, apoi de părinții mei. Ei mi-au spus DA la multe lucruri.
E de datoria noastră, a părinților, să creăm pentru copiii noștri mediul propice pentru a se dezvolta, în toată copilăria lor.
Pe modelul preluat de la bunicii mei, cred că ține de noi, părinții, să ne facem copiii conștienți de abilitățile lor. Să participe la acțiuni care îi vor ajuta să-și atingă potențialul maxim și să le dezvolte totodată imunitatea. Să le spunem DA de o mie de ori, dacă e nevoie. Să-i încurajăm să experimenteze, să-și stăpânească poate toate curiozitățile, să greșească la nevoie și să învețe tot ce e bun din fiecare experiență.
Noi, de exemplu, o lăsăm pe Ingrid în picioarele goale pe nisip și oriunde e natură, îi dăm voie să ia contact cu animalele (avem două în casă și am avut mai multe în „gazdă”), o lăsăm să se joace cu toate animalele din ograda străbunicii din satul Neatârnarea, județul Constanța, o lăsăm să se cațere în copaci sau pe diverse chestii în parc, o expunem multor genuri de clime și rase umane, prin intermediul călătoriilor etc. A alergat, a căzut, a învățat ceva din asta. S-a cățărat, a alunecat, am fost acolo să o prind, dar a învățat ceva și din asta. Aș putea da multe exemple pentru că singurele lucruri pe care i le-am refuzat au fost cele cu adevărat periculoase. Însă întotdeauna am venit cu explicații asupra efectelor unei anumite acțiuni. Explicații pe care, din fericire, le-a înțeles rapid.
Avem diverse temeri care sunt acolo, involuntar, oricât de relaxați suntem noi ca părinți pentru copiii noștri…
Eu cred că, la oraș, acum sunt mai mari pericolele la care sunt copiii expuși, față de cum erau înainte. Acum sunt tot mai puține spații verzi și parcă nici găștile de copii de la blocuri nu mai sunt ce erau odată. Cred că e destul de periculos să ne lăsăm copiii să se aventureze cine știe pe unde, de mici. Am diverse temeri care sunt acolo, involuntar, indiferent cât de relaxați suntem eu și Ana ca părinți. Cu toate astea, ne-am asumat misiunea să-i fim alături la fiecare pas și să-i spunem DA experiențelor de tot felul. Suntem acolo ca să-i oferim siguranță și confort. Dar experiențele sunt ale ei și rezultatele lor îi aparțin în totalitate. 😊
Primii 3 ani de viață sunt cei mai importanți pentru dezvoltarea sistemului imunitar, așa că princhindeii pot fi expuși la mediu, sub diverse forme.
În caz că nu știați, studiile arată că primii 3 ani din viața copilului sunt extrem de importanți. Așadar, e vital ca sistemul imunitar să fie antrenat, prin expunerea copilului la medii diverse. Astfel se formează proprii anticorpi, iar corpul învață cum să elimine eficient microbii și cum să trateze infecțiile care apar. Sistemul imunitar se dezvoltă treptat, adaptându-se la mediul în care trăiește copilul și stilul său de viață.
Cred că părinții relaxați ai zilelor noastre înseamnă copii fericiți, tocmai din acest motiv am acceptat să fiu parte din frumoasa campanie lansată de Aptamil și AptaNUTRICIA, #1000deDA. Eu chiar sunt un „Yes MAN”. Chiar spun de o mie de ori DA pentru un copil puternic. Și ca să o încurajez să experimenteze și să-și dea frâu liber curiozității. Eu și Ana o lăsăm să picteze cu mâinile, să danseze în picioarel goale prin iarbă, să facă tot ce-i trece prin cap. O facem parte din fiecare călătorie în care vrem să mergem, încă de la o lună de viață.
În prima lună a simțit briza mării. În a doua a simțit aerul rece de munte. În a treia a urcat prima dată într-un avion, spre o țară străină. Iar lucrurile continuă în acest sens, încă de la bun început. O luăm la festivaluri muzicale, o luăm la evenimente și la concerte etc. Ingrid e o fire curioasă, aventuroasă, iar noi o lăsăm să experimenteze. Astfel, am crescut un copil cu un sistem imunitar puternic. Foarte rar răcește, de exemplu. Nu a avut niciodată parte de o problemă majoră de sănătate. Chiar și așa însă, am anumite temeri. Și această încredere căpătată în copil este, totuși, un proces întreg. E normal să avem temeri, iar despre ale mele v-am spus totul în testimonialul de mai jos:
Cu drag, DaddyCool!
