Știi deja cât de mult îmi place să descopăr oameni speciali. Și pentru că o fac fără să stau prea mult pe gânduri, viața mi-i scoate în cale, iar eu nici nu trebuie să îi caut prea mult. La fel s-a întâmplat și cu mister Cristian Sava, proprietarul unui hair-salon super cool, Urban Hairdressers, care m-a cucerit încă de la prima vedere! Salonul! De fapt, și Cristi pentru că e un tip exact pe gustul meu. 🙂
Pe Cristi l-am întâlnit fără să plănuiesc asta neapărat, dar am învățat de mult faptul că planurile sunt așa, ca să fie, pentru că universul are grijă să ne stabilească dinainte toate întâlnirile de care vom avea parte de-a lungul vieții. Așa a fost și în acest caz.
De fapt, noi ne-am cunoscut prin intermediul soțiilor noastre, Ana și Denisse. Ele se știu de ceva vreme pentru că Ana își face niște tratamente la salonul la care Denisse lucrează, s-au împrietenit și, uite așa, când Ana a aflat despre Cristi și ideea cool a salonului său, s-a gândit că noi doi am face o treabă foarte bună împreună și ne-am înțelege de minune. Plus că părea fix ce-mi trebuia mie pentru această rubrică aparte, „Oameni Cool”, unde e loc pentru persoane speciale, așa că i-a propus lui Denisse ca eu și soțul său să ne întâlnim. Tare, nu? 🙂
Au trecut vreo două săptămâni de când fetele au pus țara la cale, până eu și Cristi am apucat să ne vedem pentru că, din păcate, am avut un program foarte plin și nu am reușit pur și simplu să ajung pe la „urbani”. Dar, mai bine mai târziu decât niciodată pentru că întâlnirea noastră a fost una de zile mari, exact așa cum mă și așteptam.
Cristian Sava este un tip extraordinar, foarte deschis și sociabil, cu o atenție deosebită pentru detalii și tot ceea ce înseamnă frumos, iar povestea lui profesională este una pe care merită să o cunoașteți și voi.
Pentru ca lucrurile să fie și mai relaxante în timp ce povestim, Cristi mi-a propus să iau loc pe scaunul de frizerie și să se ocupe de părul meu, în timp ce aflu întreaga poveste a salonului Urban Hairdressers.
Înainte să se apuce de tuns, Cristian a încercat tot felul de joburi, de la asigurări, la vânzător într-un magazin de haine sau în cafenele. Numai că, evident, erau joburi care nu îl mulțumeau.
Într-o zi a avut o revelație și și-a dat seama că el e, de fapt, pasionat de frizerie. Că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmeze. Așa că și-a dat demisia de la locul de muncă pe care îl avea la momentul respectiv și s-a apucat de niște cursuri. După ce le-a terminat, s-a angajat ca ucenic într-un salon, unde a încercat să învețe cât mai multă meserie de la profesioniști.
„Mi se părea foarte simplu să tunzi, înainte să văd exact despre ce e vorba!”
„Înainte să merg la cursuri, mă uitam la oameni care tund și mi se părea foarte simplu. Îmi doream să încerc și eu, eram sigur că voi face față. Numai că, prima dată când am pus foarfeca și pieptănul în mână, le-am scăpat direct pe jos. Atunci mi-am dat seama că treaba s-ar putea să nu fie atât de simplă. Țin minte și acum prima dată când am tuns un client. Am avut niște emoții groaznice. Bineînțeles că tunsoarea nu a fost una perfectă, dar norocul meu a fost că lucrasem mult cu oamenii și înainte. Îmi place să le ascult poveștile, să socializez, să îi fac să se simtă bine pe mâinile mele, așa că până când mi-am perfecționat tehnica, lucrul acesta a fost un avantaj. Eram un începător simpatic. :)”
După mai bine de 5 ani de lucrat în diverse saloane de frumusețe și furat meserie de la cei mai buni, Cristian și-a luat inima în dinți și a decis să își deschidă propriul salon.
„A fost o decizie riscantă, dar am simțit că e timpul. Mă gândisem la acest lucru înainte. Salvam idei pe telefon de fiecare dată când aveam ocazia. Toate cu privire la felul în care urma să arate salonul. Îți dai seama, e visul fiecăruia dintre noi, cei care practicăm această meserie, să avem salonul propriu. Dar nu e deloc ușor. Ai nevoie să investești, să alergi, să obții aprobări, o întreagă nebunie. Nu aveam toți banii, așa că am apelat la nașul nostru de cununie, care este un tip extrem de special. Un om foarte bun, cu care nu te întâlnești la tot pasul. I-am propus să ne parteneriem, i-am pus pe foaie costurile, el a acceptat iar eu m-am apucat să caut locații.”
„E foarte greu să găsești o locație bună!”
Locația a fost o altă aventură, care i-a luat aproximativ două luni. Într-un final a găsit ceea ce își dorea, în centrul Bucureștiului, pe strada Baratiei, Nr.33. Doar că locul trebuia amenajat 100%. S-a pus pe treabă și a început aventura amenajării salonului, despre care Cristi știa exact cum trebuie să arate. Și-a pus cap la cap toate ideile strânse de-a lungul timpului și a ieșit o minunăție de salon urban-cool.
„Tot ce vezi aici este făcut după ideile mele. Mă bucur că le place atât de mult oamenilor pentru că este rezultatul anilor în care am vizualizat și salvat sute de poze. Sunt pasionat de design interior și tocmai din acest motiv am vrut să-mi pun amprenta asupra salonului. Multă lume mă întreabă la ce arhitect sau designer am apelat, iar când le spun că toate au fost ideile mele rămân uimiți. Am vrut ca totul să aibă o tentă industrială-vintage și, spun eu, a ieșit ce trebuia.”
Și eu spun la fel. Arată foarte bine și este mega diferit față de toate saloanele în care eu am călcat. Are un touch foarte personal și e limpede nu doar că proprietarul e pasionat de design interior, dar și că are gusturi foarte bune. 🙂
Fiind sărbătorile, a amenajat și un brăduț, inspirat de pe Pinterest! A căutat frumos surcele la marginea orașului, le-a aranjat, le-a împodobit și a ieșit minunăția de mai jos:
Chiar dacă Urban Hairdressers s-a deschis cu două luni mai târziu decât data la care era plănuită lansarea, din cauza scaunelor și scafelor făcute pe comandă, care au venit în țară cu o întârziere mare, lucrurile merg foarte bine pentru businessul lui Cristian. Clienții lui și ai colegilor săi i-au urmat negreșit la noua locație, iar din „stradă” au venit foarte mulți clienți noi, care au fost instant atrași de felul în care arată salonul. Și îi înțeleg perfect! E de ajuns să arunci o privire pe Facebook-ul lor ca să îți faci o idee și mai bună despre ce vorbesc. 🙂
Și uite cum, în timp ce povesteam, Cristi m-a convins să-mi și schimb look-ul. Aveam părul destul de haotic în cap, așa că mi-a recomandat să-l mai tăiem și să-i dăm voie să se regenereze, în același timp păstrându-i o lungime medie, ca să nu trec imediat la păr scurt, după ce m-am chinuit un an să-l las să crească. :))
Am acceptat propunerile lui fără să stau prea mult pe gânduri pentru că e genul de om care îți inspiră imediat încredere. Și bine am făcut pentru că sunt foarte mulțumit de rezultat. Și Ingrid a fost la fel de mulțumită. După cum se poate vedea, era fascinată de foehn! 😀
Atât de mulțumit am fost încât i-am propus lui Cristi ca Urban Hairdressers să devină partenerul oficial al lui DaddyCool pe tot ceea ce înseamnă îngrijirea părului și evenimentele importante la care particip. Și pentru că simpatia a fost reciprocă, „nea Sava” a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri. Ceea ce m-a super bucurat, evident!
Acum știu unde îmi voi îngriji părul de aici încolo: Urban Hairdressers, pe strada Baratiei, Nr. 33, Sector 3, București. Locul în care m-am simțit ca între prieteni încă de când am pășit în local pentru prima dată, iar acesta este exact lucrul pe care îl caut de fiecare dată când ajung în locuri noi: să simt atmosfera prietenoasă.
Vă mai spun o chestie care mi-a plăcut foarte tare: felul în care a ales numele salonului!
„Nu am vrut o denumire din asta clasică, Cristian Sava Salon, X by Cristian Sava, voiam ceva care să exprime ideea de echipă. În fond, aici e vorba despre o echipă care face lucrurile să se miște!” Asta spune multe despre el ca șef, nu-i așa? 🙂
Așadar, cu un look nou și fresh, îți recomand cu drag să încerci Urban Hairdressers pentru că e locul acela în care ți se pare că îi cunoști pe oameni de o viață, deși abia ai pășit în interior. Și, evident, serviciile sunt excelente! 🙂
Cu drag, DaddyCool