În urmă cu câteva zile am avut o revelație. Mi-am dat seama că îmi doresc foarte mult să ajut oamenii din jur, dar fac o greșeală imensă. Mă gândesc prea mult la asta, iar în timpul pierdut cu atâtea gânduri nu acționez. Așa că am luat decizia să trec la treabă imediat ce găsesc o metodă de a oferi cuiva un ajutor. Și m-am hotărât să-i predau și lui Ingrid această lecție, chiar dacă abia urmează să împlinească 6 luni.

Eu cred foarte tare că părinții sunt un exemplu pentru copii, încă de la vârste fragede. Mai cred că niciodată nu este prea devreme sau prea târziu să înveți niște lucruri, iar unui copil e bine să-i insufli anumite chestiuni chiar din primele luni de viață.

Da, poate că acum nu înțelege în totalitate despre ce este vorba și care este exact exemplul pe care vrei să i-l dai, dar sunt sigur că memoria vizuală a unui copil este fantastică și că, imediat ce va căpăta discernământ, o să știe exact ce are de făcut.

daddycool altruism6

Mă uit la Ingrid și îmi dau seama cât de inteligenți sunt ăștia mici. M-a surprins în totalitate în weekend-ul în care am fost la Brașov cu ea, Ana, Paraschiva și Răuțu. Când ne întorceam de la munte, în mașină, Andreea a întrebat-o următoarele lucruri: „Unde e Ionuț?”, „Unde e tati?”, „Unde e mami?”, „Unde e Andreea?”. Și, ce crezi, fără să știe să vorbească, Ingrid i-a arătat cu privirea EXACT unde era fiecare dintre noi. Întrebările s-au repetat, iar Ingrid a dat aceleași răspunsuri exacte cu privirea, semn că prima dată nu a fost tocmai o coincidență.

Păi, dacă așa stă treaba, de ce să nu-i arăt și să-i povestesc fetiței mele încă de pe acum care e faza cu anumite lucruri? De ce să nu-i predau deja lecția altruismului? Sunt sigur că o să-i prindă minunat!

Mă bucur că am înțeles, în sfârșit, cum trebuie să oferi ajutor atunci când vrei să o faci și, în același timp, îmi pare rău că am înțeles cam târziu. Dar, cum toate se întâmplă la timpul lor, probabil că acum e momentul cel mai bun ca eu să mă implic în tot felul de cauze umanitare. Am găsit exact organizația și echipa minunată alături de care îmi voi da toată silința să fac cât mai mulți oameni fericiți în anul 2016!

daddycool altruism copii

Organizația cu care DaddyCool.ro va lucra de acum înainte se numește Christian Hope, iar scopul principal al acesteia este să ajute cât mai mulți oameni din România, în special copiii care nu au șanse la o educație în adevăratul sens al cuvântului și la o viață în condiții decente. Împreună vom lupta ca să aducem o schimbare pozitivă în viețile cât mai multor micuți!

daddycool altruism copii2

Primul pas l-am făcut deja pe data de 9 decembrie, atunci când am fost să vizităm 32 de copii din familii defavorizate din comuna Dărăști, județul Ilfov. Le-am făcut copiilor o bucurie mare, în primul rând pentru că au primit în dar fructe, dulciuri, cărți și păturici călduroase, în al doilea rând pentru că i-am anunțat că, începând cu luna ianuarie 2016, vom deschide acolo un centru de zi pentru ca ei să poată beneficia de o șansă în plus la educație. A fost un moment foarte emoționant pentru mine și mă bucur că am putut lua parte la fericirea lor.

daddycool altruism copii3

Fiți cu ochii pe DaddyCool și Christian Hope pentru că pregătim o mulțime de lucruri frumoase împreună!

Al doilea pas l-am făcut alături de prietenii de la Silva Group Tineretului, care au acceptat imediat propunerea mea de a dona pomi de Crăciun către 3 familii nevoiașe din București, ceea ce m-a bucurat nespus. Brazii vor face Crăciunul unor oameni ceva mai fericit, iar eu abia aștept ca aceștia să ajungă la destinatari. Mulțumeeeesc!

daddycool altruism brazi

Al treilea pas l-am făcut alături de Ana și Ingrid, cu ajutorul cărora am organizat un pachet cu haine pentru o persoană nevoiașă, prin intermediul proiectului ShoeBox. Ana s-a ocupat ca pachetul să arate minunat, iar eu l-am dus la băieții de la Kooperativa 2.0.

daddycool altruism7

Ei vor avea grijă ca pachetele strânse să ajungă la persoane nevoiașe. Abia aștept să văd la cine va ajunge al nostru. I-am scris și o felicitare drăguță, sper să îi înseninăm puțin ziua atunci când o va citi! 🙂

daddycool altruism2

Ingrid a participat cu interes la întregul proces, ceea ce e minunat. Abia aștept să facem astfel de pachețele împreună. 🙂

daddycool altruism5

Următoarea acțiune în care mă voi implica va avea loc mâine și se va desfășura la spitalul Fundeni, secția Pediatrie. Va fi un moment greu pentru mine să întâlnesc o mulțime de copii cu probleme grave, însă vreau din tot sufletul să fiu alături de ei și să iau parte la bucuria pe care ei o vor simți preț de câteva ore. Christian Hope le-a pregătit un super spectacol, iar împreună le vom împărți celor mici pachete cu bunătăți! Abia aștept, deși cred că o să plâng mult! 🙂

daddycool altruism copii4

Și tot înainte de sărbători familia mea se va alătura cu donații doamnei Maria Holtzhauser, care este îngerul păzitor al oamenilor din satul Găinești, județul Suceava. Aceștia trăiesc în condiții foarte grele, iar doamna Maria are grijă să strângă de la oameni toate lucrurile de care copiii de acolo au nevoie. La pachetul pe care l-am pregătit pentru Găinești au contribuit cu drag și Cătălina & Victor Vescu. Ei au donat pentru copii multe lucruri drăguțe de la cei doi băieței ai lor. Mulțumim foarte-foarte mult!

daddycool altruism4

Revenind la doamna Holtzhauser, ea este un adevărat înger, mai ales că își dedică viața ajutorării celor din jur, iar dânsa suferă de cancer. Din fericire, energia pozitivă pe care persoanele i-o dau înapoi ca răsplată pentru gesturile atât de frumoase pe care le face o ajută să facă față cu brio acestei afecțiuni. Oamenii îi dau viață, iar Maria nu se dă niciodată bătută!

daddycool altruism maria holtzhauser

Nu spun toate lucrurile astea ca să mă laud, cum ar putea crede unii. Eu consider că e foarte bine să dai un exemplu celor din jur, să le arăți cam în ce fel ar putea să ajute, dacă au de gând să o facă. Cred că oamenii trebuie impulsionați. Că mulți dintre ei nu știu cum să ofere ajutor, de unde să înceapă.

Începutul e să vrem. După care să trecem la acțiuni. Orice gest, cât de mic, ar putea conta foarte mult pentru ceilalți.

daddycool altruism5

Și mai cred cu tărie o chestie. Că nu trebuie să ne amintim de cei mai puțin norocoși doar de sărbători. Ci în fiecare lună din fiecare an.

Dacă te gândești puțin, sunt 100% convins că ai acasă cel puțin un obiect vestimentar pe care nu-l mai folosești. Nu-l arunca. Donează-l! Altcineva sigur se va bucura să-l primească! 🙂

 

Cu drag, DaddyCool