Am fost întotdeauna fascinat de magie și de felul în care cei care au acest talent știu să hipnotizeze publicul și să facă niște trucuri de-a dreptul impresionante. Dar pentru că nu am avut ocazia să încerc măcar să-i descopăr tainele atunci când eram copil, a venit rândul să fac asta acum, alături de una dintre cele mai simpatice magiciane din țară, Cristina Strecopîtov.
Am contactat-o pe Cristina și am rugat-o să-mi deslușească unele dintre tainele numerelor sale, dar un magician nu-și dezvăluie niciodată secretele, însă a fost de acord să mă învețe 3 trucuri și să mă provoace să-mi dau singur seama care e treaba cu ele. Așadar, un fel de misiune imposibilă pentru mine. 😀
Chiar și așa, am fost foarte atent și am făcut exact cum mi-a indicat ea, în speranța că o să reușesc 3 „magii” și o să-mi dau seama care este mecanismul din spatele lor. Dacă mi-ai ieșit sau nu, vedeți în filmulețele de mai jos:
Numărul cu SFOARA… GREU!
Hai să spunem că primul a fost doar de încălzire și nu mi-a ieșit pentru că nu eram încă pregătit. Hai să vedem dacă la al doilea, Numărul cu CERCURILE, m-am descurcat mai bine:
Ei, altă viață, nu-i așa? Dacă la al treilea, CARTEA DE COLORAT, mă descurc și mai bine, am propus să mă alătur Cristinei în viitorul ei spectacol și să fac un număr de magie singur-singurel. Oare am să reușesc? 🙂
Uepaaa!!! Mi-a ieșit! Dar mi-au ieșit toate pentru că ea s-a descurcat de minune, eu fiind un asistent care și-a făcut doar treaba foarte bine și… cam atât!
Cristina mi-a mai arătat câteva trucuri care m-au distrat copios și sunt sigur că la fel se întâmplă cu toți copiii care ajung la spectacolele „Magic Fairytale”. Următorul show de magie pentru cei mici și părinți deopotrivă are loc sâmbătă, 14 mai, la Palatul Național al Copiilor din București, începând cu ora 11:00, iar biletele pot fi găsite AICI. Nu ezitați să vi le procurați! 🙂
Mai multe despre Cristina Strecopîtov, prima femeie magician din România, puteți citi pe site-ul SHOW MAGIC.
Cristina, mulțumesc pentru experiența foarte amuzantă și pentru că mi-ai dat 3 șanse să întru în această lume plină de trucuri super cool! 😀 Am să-i las, totuși, pe cei mai talentați decât mine să se ocupe de treaba asta. 🙂
Foto/ Video: Ciprian Strugariu