Anual, 18.000 de copii se nasc prematur în România. La fiecare cinci ore moare un copil mai mic de un an. Țara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8,8 la 1000 de nou-născuţi vii, în 2014. Copiii au murit din cauze tratabile, iar cu un sistem medical pregătit să îi salveze, aceștia ar fi supraviețuit. Hai să facem ceva pentru ei! Le putem întinde o mână de ajutor: un simplu SMS la 8844!
Cel puțin o treime dintre copii ar putea supraviețui grație echipamentelor medicale performante, precum incubatoarele speciale, unde micuții își pot petrece primele luni din viață, într-un mediu aseptic, la temperatură constantă, sau aparatele de ventilație, care ajută bebelușii să respire.
Poți ajuta și tu copiii prematuri să trăiască! Le poți schimba viitorul în bine cu un simplu SMS, la 8844, cu textul „SALVEZ”. Și eu l-am trimis imediat ce am citit cele de mai sus! 🙂
SMS-ul este în valoare de DOAR 2 euro – mai puțin decât un pachet de țigări, un suc la o terasă sau o masă de prânz. Toți banii strânși astfel se vor duce către dotarea maternităților din România cu aparatură medicală modernă.
Numărul este valabil în rețelele Orange și Vodafone. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețeaua Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartelele preplătite în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.
Până în prezent, peste 30.000 de oameni au ajutat: s-au trimis aproape 35.000 de SMS-uri la 8844 către Salvați Copiii.
Pas cu pas, oamenii au schimbat destine, au ajutat mame să își strângă bebelușii la piept, au transformat lacrimi de tristețe și îngrijorare în lacrimi de fericire. Mii de copii născuți înainte de termen au supraviețuit pentru că au venit pe lume în maternități dotate cu echipamente medicale performante.
Până acum, Salvaţi Copiii a dotat 58 de maternităţi cu aparatură modernă (7.300.000 lei), necesară supravieţuirii copiilor născuţi prematur sau cu greutate mică la naştere, ajutând anual 18.000 de nou-născuţi să trăiască.
Nu se opresc însă aici: în perioada 2016-2017, Salvați Copiii își propune să doteze încă 25 de maternităţi cu echipamente moderne destinate îngrijirii nou-născuţilor, obiectiv pe care îl vor atinge și datorită ție! Doar împreună putem să le oferim copiilor născuți prematur un start mai bun în viață.
Salvați Copiii este o organizație nonguvernamentală care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. În cei 26 de ani de activitate, peste 1.340.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Mai multe informații despre proiectele Salvați Copiii pot fi găsite pe pagina de Facebook a organizației și pe site, www.salvaticopiii.ro.
Cu drag, DaddyCool