Să ne iubim necondiționat copiii este în fișa postului oricărui părinte. Să le fim alături, mai ales în primii ani de viață, atunci când sunt cel mai vulnerabili și au nevoie de noi ca să se adapteze la mediul complet nou în care își vor petrece viața. Ori, cel puțin, eu asta credeam. Până acum câteva zile, când am avut parte de prima mea ședință nedorită de hate. Și de o lecție de parenting pe care nu am cerut-o și pe care nu aș recomanda-o nimănui. O mamă a ajuns să mă jignească pentru cât de mult am ales să-mi port copilul la piept. Ei bine, incredibil, dar adevărat. Așa că m-am decis să scriu despre experiență, în speranța că poate cineva are de învățat din ea. Iată cum s-au desfășurat lucrurile…

 

Eu știu că este plin de hate peste tot, dar parcă este al naibii de greu când te lovește direct. Sincer, nu am avut parte de el până acum, dar vă spun că nici nu mă așteptam. Ok, internetul e plin de oameni cu păreri, cele mai multe dintre ele negative, însă parcă m-a lovit din plin părerea unei internaute care mă urmărește urmărea pe Instagram. Cine știe, poate prima dată e cu impact mai mare. Chiar și așa, hai să trecem cuvintele doamnei la AȘA NU. Iată povestea:

Am început de curând pe Instagram o serie de filmulețe, care se numește „Jurnal de #mommycool” și de care sunt tare mândră. Pentru că mă reprezintă total. Am simțit să împărtășesc cu voi jurnalul, pentru inspirație, motivație sau distracție, pentru ce vrea să își tragă fiecare de acolo. 

Într-o seară, îmi scrie o doamnă, iar eu îi răspund frumos și diplomat, fără să fiu obligată să-i dau explicații :

Mă gândeam că explicația o va ajuta să îmi înțeleagă alegerea, dar nu.

Mda, deja mă înroșisem puțin la față, dar nici nu știam eu ce urmează. :)))))

Practic, am nevoie de ani de experiență ca să realizez ca voi regreta că mi-am pierdut timpul cu copiii. Iar când spun că peste 10 ani voi gândi la fel ca azi, răspunsul este: „Vom vedea”!!!???? Omg, încă sunt șocată. :(((

Eu tot încercam să duc discuția într-o zonă de respect și decență. Dar nope, nu era și gândul stimabilei.

Ooooookeeeiiii, recunosc, m-am blocat! Acum chiar a devenit hate gratuit! 

 

Așa ceva depășește orice așteptare, orice gând și urmă de pozitiv și floricele și lume bună. Unii oameni sunt departe de orice urmă de bunătate, empatie, respect sau educație.

Despre iubirea pentru copii Ana Novic

Deci acum este și mai muncitoare decât mine și îmi dă și super lecții de viață, că doar eu sunt leneșă, proastă, cu mintea odihnită. 

Mulțumesc, doamnă dragă!

„Nu vreau să fac public shaming pentru că nu îmi stă în fire. Tocmai de aceea i-am și șters numele doamnei. Dar cred că am putea avea cu toții, părinții, ceva de învățat din atitudinea întâlnită în acest caz.”

 

Eu chiar nu agreez să îmi spună oamenii lucruri atât de negative. În mod special cei care nu mă cunosc. Și mai ales despre relația mea cu ai mei copii. Fiecare dintre noi avem tot dreptul să iubim și să fim necondiționat alături de proprii copii. Mai degrabă, e în fișa postului, așa cum spuneam la început. Fiecare astfel de relație e unică și specială, iar nimeni nu are dreptul să se bage în așa ceva. Mai ales că vorbim de iubire, nu de violență ori ceva în zona negativă.

Doamne ferește, dacă așa arată experiența la 43 de ani. Bineînțeles, îmi doresc să evoluez, căci de asta trecem prin viață. Dar aș vrea să înțelegem cu toții că iubirea e cheia. Știți de ce adulții sunt răi, frustrați și își permit astfel de comentarii? Fiindcă nu au avut parte de iubire în copilărie. Ce spuneți de asta? 

După această discuție mi-am strâns copiii și mai puternic în brațe, m-am bucurat și am mulțumit pentru tot ce trăiesc . 

Pentru mine familia este cel mai de preț dar, iar normal este să ne iubim copiii necondiționat, cu toată inima și cu brațele mereu deschise pentru ei. 

 

Suntem unici iar asta este minunat. Și ideal ar fi să ne inspirăm unii de la alții, să ne fim aproape, să ne sprijinim. 

Eu visez la o lume mai bună, iar în lumea asta a mea persoane precum cea de mai sus nu au ce căuta. Eu nu tolerez răutatea, sub nici o formă, pentru nicio scuză! Punct! 

Nu există să ne iubim prea mult copiii, ci doar să îi iubim necondiționat! E singura opțiune pe care o avem. 

Eu îi voi purta pe ai mei în brațe până ele îmi vor cădea, apoi le voi lipi la loc și îi voi  ține iar, cu toată dragostea. De ce i-ai contesta cuiva această dorință?

 

Acest dar pe care l-am primit este tot ce mi-am dorit și mulțumesc pentru el. Iar oricât de greu ar fi, aleg frumosul și nu mai simt nimic. Eu și Robert alegem să ne iubim copiii. Nu prea mult. Să îi iubim. Punct. Mereu, în orice situație.

Copiii sunt împlinirea noastră, iar noi alegem să îi iubim infinit și încă puțin. Pentru că de asta depinde fericirea lor viitoare. Și nu o spun eu, o spun studii făcute de oameni mai deștepți decât noi, din ultimii 10 ani:

„Afecțiunea pe care părinții o acordă copiilor încă de la vârste fragede va avea o legătură directă cu fericirea din timpul vieții de adult. Iubirea oferită va duce la o stimă de sine crescută, la rezultate mai bune la școală, la lipsa problemelor de ordin psihologic.”

 

În 2010 cercetătorii de la Duke University Medical School au concluzionat un studiu focusat pe 500 de participanți, în ultimii 30 de ani. S-au analizat 500 de bebeluși în vârstă de 8 luni și relația dintre mamele lor și ei, apoi bebelușii au fost întrebați peste 30 de ani despre sănătatea lor emoțională. La începutul studiului, 10% dintre mame au arătat puțină afecțiune față de bebeluși, 85% au arătat un nivel moderat de afecțiune și 5% un nivel ridicat de afecțiune. Ei bine, 30 de ani mai târziu, micuțul procent de 10% se transformase în adulți cu probleme emoționale, dezechilibrați și prea puțin fericiți cu viața lor.

Iar rezultatele au și explicații medicale, dacă vreți. Atunci când ne simțim iubiți și apreciați, creierul nostru eliberează oxitocină, o substanță supranumită și hormonul dragostei. Printre altele, unele dintre funcțiile ei sunt reducerea temerilor și creșterea încrederii în noi, iar la mame determină și apariția instinctului matern.

„Iubirea față de semeni ajută la eliberarea oxitocinei, hormonul fericirii, care ne dă încredere în noi. De asemenea, contactul direct dintre bebeluși și pielea mamei îi ajută pe aceștia, printre multe altele, să își dezvolte mai bine și creierul. ”

 

Acesta nu este singurul studiu în acest sens, iar toate au ajuns la aceeași concluzie: iubirea secretă oxitocină, iar aceasta ajută indivizii să fie fericiți, cu încredere în ei și optimiști în viață, indiferent de piedicile întâlnite.

Ne iubim prea mult copiii Ana Novic 3

Ca să nu vă mai povestesc despre faptul că s-au demonstrat clar și beneficiile contactului dintre bebeluși și pielea mamei care îi ține la piept. Acesta îi ajută să fie mai calmi, să plângă mai puțin și să doarmă mai mult. Conform unui material amplu Scientific American, s-a demonstrat că o legătură fizică puternică dintre mamă și bebeluși îi va ajuta pe cei mici și să-și dezvolte creierul mai bine. Să vă mai spun? Cred că nu mi-ar ajunge orele din zi, dacă aș tot căuta studii care ne confirmă clar că nu e nimic rău dacă vrem să ne iubim copiii și să-i purtăm la piept atâta vreme cât simțim că e nevoie.

Și, ca să fac lumină în mintea persoanei care mi-a contestat alegerea de a-mi purta copilul la piept, voi răspunde aici pentru ultima parte în care nu am considerat că mai merită sa îi răspund atunci:

Ne iubim prea mult copiii material Ana Novic

„Femeie dragă si mamă de doi copii, îmi vorbesti la 43 de ani despre experiență de viață, însă dacă asta înseamnă experiența, eu prefer să rămân fără ea și să mă îmbogățesc cu dragostea pentru familia mea. 

Așa cum mi-am ținut copila în brațe cât a avut nevoie, iar acum este o minune independentă, curajoasă și super inteligentă, la fel voi face și cu fratele ei. Fără regrete și fără să mă plâng. 

Nu te îngrijora, nu dormim separat. Mai rău pentru viziunea ta, dormim toți patru, îmbrățișați și fericiți. Și ne trezim la fel, cu zâmbetul pe buze și în armonie totală, în patul nostru de patru metri lățime, adică pe două saltele duble lipite. 🙂

Peste 10 ani îmi voi aminti cu tot dragul aceste momente, ba chiar îmi vor da cu nostalgie, pentru că, ce crezi, mi-am asumat fiecare bucățică din viața mea. Și pentru că eu chiar iubesc să fiu mamă pentru copiii mei.

Eu și iubitul meu am decis că ne facem copiii mari și apoi să fugim în lume, dar nu înainte să le dăruim cei mai frumoși ani de început în viață. Să îi iubim când au cea mai mare nevoie de noi. 

Pe lumină, întuneric, soare, ploaie sau vânt, viscol, munte sau mare, eu tot cu ei în brațe voi fi. Până când vor coborî, încrezători și independeți, știind că sunt iubiți și că oricând se pot întoarce la mine în brațe, chiar și pentru un minut. 

Așa am ales să îmi cresc copiii și nu regret nimic. Nici azi, la lumina zilei, nici nopțile trecute când el îmi plângea în brațe, supărat că are primii muci. Nici săptămâna trecută, când ea avea febră și era neputincioasă, dar în siguranță în brațele mele. În nici un caz peste zece ani, când îmi va fi tare dor să îi țin în brațe. 

Data viitoare când te hotărăști să judeci o mamă pentru că își ține prea mult copilul în brațe, poate te gândești să nu o faci. Pentru că fiecare mamă este unică și alege să își crească puii așa cum simte. Poate așa cum tu nu ai făcut și poate că acum, după 10 ani, totuși regreți. Dar cine sunt eu să te judec pe tine?

Mulțumesc pentru inspirație. Știu exact cine sunt și mai ales ce nu vreau să fiu pentru copiii mei.”

 

Știu că se face des mom shaming pe internet și că toți știu mai bine decât tine. Dar gândiți-vă că psihicul unei mame care abia a născut nu este întotdeauna în locul în care trebuie. Nu toată lumea are caracter puternic. Nu oricine se cunoaște așa de bine pe sine. Puține femei știu clar ce își doresc de la viață și cum vor să își crească puiul. De ce să insuflăm mamelor că nu e ok să își iubească necondiționat copilul? Că nu e ok să îl poarte mereu la piept, mai ales în primele sale luni de viață? În primii ani?

„Puține femei știu clar ce își doresc de la viață și cum vor să își crească puiul. De ce să insuflăm mamelor că nu e ok să ne iubim necondiționat copiii și să îi purtăm des la piept?”

 

Citiți un pic de psihologie, dacă nu vă ascultați simțurile. Nu vă luați după frustrările altora. Copiii noștri au nevoie de dragoste și rău ne va părea dacă nu le-o vom da. Să știți că fiecare dintre noi duce lupte despre care nimeni nu știe nimic, așa că vă sugerez să oferiți iubire în comentarii sau mesaje, fără nicio urmă de judecată, hate sau jigniri. Doar în felul acesta vom deveni mai buni și vom crește generații mai blânde, mai empatice și mai umane decât nu prea mai suntem noi acum.

Și cred că e cazul să vorbim despre acest aspect, fără să mai ascundem gunoiul sub preș.

Cu iubire pentru copii și admirație pentru părinții care înțeleg importanța lor în viața celor mici, Ana.