Hey, dragilor! A trecut ceva vreme de când nu v-am mai scris, dar am lipsit total motivat, după cum urmează să descoperiți în confesiunea de azi. Vreau să vă vorbesc despre experiența pe care am trăit-o recent cu întreaga familie și care ne-a rezervat cele mai intense sentimente din viața noastră. Din fericire, am învățat că orice șut în fund este un mare pas înainte.
La început de vară am avut o revelație și am ascultat de ea. M-a speriat, m-a încântat și mi-a dat toate gândurile peste cap! Apoi am adunat alte gânduri, am calculat, am analizat, am cântărit și am știut că urmează o călătorie nouă, extraordinară, intensă! A durat ceva timp până când totul s-a așezat în mintea mea. Am vrut să gândesc în detaliu experiența până să scot ceva pe gură. Pentru că, în definitiv, era ceva ce urma să ne schimbe viețile.
Sunt povești pentru care îți este al naibii de greu să îți găsești cuvintele. Așa este și aceasta. Este ciudat pentru că mintea mea este inundată de povești. Iar în timp ce scriu, îmi dau seama că acesta este și motivul pentru care nu mă pot concentra. Sunt prea multe gânduri, trăite într-un timp record. Nu am de gând să intru în cele mai mici detalii sau să numesc persoane. Vreau doar să vă fac un rezumat despre experiența pe care am trăit-o împreună, ca familie.
Revenind la revelația mea, ea a venit din dorința de mai bine, mai curat, mai frumos, mai educat, mai verde, mai viu, mai… noi. Obosisem să visez că, într-o zi, poporul român nu va mai face grătar în parc și va alege să citească, ori să stea pur și simplu întins pe iarbă, fără să asculte manele la maxim. Am renunțat să cred că, într-o zi, „vecinii” de la două străzi distanță nu vor mai ieși cu piscina gonflabilă pe trotuar, cu mese și scaune, spârgând semințe în fața blocului. Că nu voi mai vedea atât de multă mizerie în pădure, atât de multă nepăsare, atât de multă sărăcie și tristețe.
„Ideea pentru experiența nouă a venit din dorința de mai bine, mai frumos, mai educat, mai verde, mai viu…”
Știu că nicăieri nu e totul roz, dar măcar în țările civilizate lucrurile se duc spre un roz prăfuit. Nicidecum în tonuri de gri, de cele mai multe ori spre negru. Sunt sigură că ați înțeles ideea. Mă opresc din a exemplifica pentru că pierd spațiul pentru a vă povesti despre experiența noastră rebelă! :))
În urmă cu aproape un an, am cunoscut o familie foarte cool, care locuiește în Belgia. Noi urma să vizităm țara, iar ei s-au oferit să ne găzduiască. Ne știam din online, ni s-au părut niște oameni ok, așa că am acceptat propunerea lor de a petrece zilele de vacanță împreună. În fond, de ce să nu încercăm experiența? Ne place să cunoaștem oameni noi, mai ales care par să fie pe aceeași lungime de undă cu noi.
Am petrecut împreună patru zile foarte frumoase și, chiar dacă a plouat aproape tot timpul, am plecat de acolo cu amintiri frumoase și cu un vibe foarte bun. A fost chimie între noi și am simțit cum se leagă o prietenie sinceră, care poate fi de durată.
După fiecare călătorie într-o țară civilizată eu mă întorc destul de greu înapoi în țară. Mă frustrează diferențele atât de mari dintre țări, mai ales când știu cât de mulți oameni capabili sunt în România. Sunt o perioadă demoralizată, apoi mă reintegrez. Știu că avem și părți bune.
Numai că, de când sunt mamă, lucrurile stau altfel. Nu-mi place faptul că posibilitățile de a-i oferi copilei noastre o viață curată sunt limitate. Chiar dacă m-am rupt de fricile pe care le aveam în trecut, mă întâlnesc acum cu unele noi. Pentru că, din păcate, în România nu prea știm să trăim conștient și asumat. Bucuroși de viață și cu respect pentru tot ce este în jurul nostru. Trăim doar ca să supraviețuim. Iar toate astea au dus la revelația de care am avut parte…
„Nu-mi place faptul că posibilitățile de a-i oferi copilei noastre o viață curată sunt limitate. Vreau ca experiența ei pe acest Pământ să fie una extraordinară!”
A venit ziua în care îmi asumasem atât de bine gândul încât i-am propus și lui DaddyCool să încercăm să realizăm lucruri frumoase în Belgia. Au urmat câteva săptămâni de trăiri, gânduri, planuri și iar trăiri. O să-l las pe el să vă povestească, atunci când va simți să o facă, prima impresie pe care a avut-o când i-am făcut propunerea.
În final, am hotărât că este o experiență de care avem nevoie și am început să visăm frumos, în fiecare zi. Am tot plănuit plecarea și, cu cât era mai aproape, cu atât eram mai nerăbdătoare să încep o nouă viață. Deja eram integrată acolo, fără să fi ajuns măcar. 🙂 A fost o nebunie. Am lăsat tot, ca și cum nici nu a fost, și am plecat. Am luat cu mine familia și cele mai frumoase amintiri. Cele mai mari reușite și toată încrederea în noi.
Am ajuns acolo cu bine, însă tot ceea ce trebuia să fie ajutor din partea celor pe care îi credeam prieteni s-a transformat în frustrări. În zile tensionate și în răceală. În reproșuri care nu aveau o bază reală și într-o situație pe care nu am creat-o și nu am cerut-o. În zile în care Ingrid nu s-a simțit deloc bine. Totul se transformase în ceva neașteptat și ne luase total prin surprindere. Noi lăsasem totul în București, inclusiv casa în care locuiam. Și alesesem să ne bazăm pe ajutorul unor oameni în care am crezut. Ca orice om într-o țară străină, aveam nevoie de o mână de ajutor pentru a putea începe de undeva.
„Totul se transformase în ceva neașteptat și ne luase total prin surprindere. Noi lăsasem totul în București, inclusiv casa în care locuiam. Și alesesem să ne bazăm pe ajutorul unor oameni în care am crezut.”
Ei bine, ca să înțelegeți situația, am și plâns (iar eu sunt o femeie foarte puternică), iar ajutorul a venit din partea unor oameni străini, de fapt. În final, am ajuns să locuiesc la hotel cu Ingrid și Gina pentru că DaddyCool plecase în România ca să se ocupe de niște proiecte. Iar săptămâna petrecută apoi la Bruxelles mi-a dat voie să îmi eliberez gândurile, să caut soluții și să îmi dau seama ce trebuie să fac. Și mi-am dat. Trebuia să revin acasă, unde eu și DaddyCool am construit atât de multe lucruri frumoase. Unde e nevoie de noi și de talentul nostru. Pentru că noi vom fi parte din generația care va schimba România!
Nu îmi pare rău de nimic. A meritat fiecare moment. Bun și rău. A fost o experiență foarte intensă. Cu multe rele, dar pe care am ales să le iau de bune. Au fost lucruri atât de rele, dar totuși atât de bune. Pentru că astăzi mă vindec de lucruri știute și neștiute, evoluez, iubesc, trăiesc frumos, accept, cresc, ofer și primesc. Tot azi pot să spun că, dacă nu era această experiență, nu aveam parte de o nouă etapă frumoasă din evoluția mea. A noastră.
„Dacă nu trăiam experiența plecării, poate nu ne găseam casa frumoasă în care locuim acum. Poate nu realizam ce prieteni minunați am. Nu eram pregătită pentru viitoarele proiecte la nivel înalt, la care lucrez.”
Dacă nu plecam, nu eram pregătită pentru viitoarele proiecte la un nivel foarte înalt la care lucrez. Dacă nu plecam, poate că nu realizam ce prieteni minunați am aici. Care ne-au sărit în ajutor atunci când aveam cea mai mare nevoie. Nu reușeam să îmi dau seama cât de important este să mai fiu încă aici. În țara mea, unde am făcut atât de multe pentru mine, pentru familie, pentru natură, pentru prieteni. Datorită acestei experiențe, azi mă simt liberă, puternică, fericită!
Eu și DaddyCool am ajuns la o concluzie: am făcut o călătorie spirituală pentru care am ales Belgia, în loc de India. Cum poate ar fi făcut niște oameni normali. 🙂 Am făcut ce am simțit și nu regretăm nici o secundă acest lucru. Și am face-o oricând, din nou, dacă asta vom simți. Ne-am demonstrat că nimic nu ne poate doborî și că fiecare experiență grea ne face mai puternici. Că orice ar fi, vom fi o forță, vom fi uniți, vom fi noi.
„Am făcut o călătorie spirituală, dar am ales Belgia, în loc de India. 🙂 Uneori, experiența extremă și un pas mare înapoi ne ajută să conștientizăm cât de multe am realizat în viață!”
Uneori, e nevoie de experiențe extreme și de un pas mare înapoi ca să conștientizăm cât de multe am realizat în viață. Și cât potențial avem pentru a face și mai multe. Că suntem iubiți, apreciați și respectați. Că suntem o inspirație pentru alți oameni. Unii dintre noi au nevoie de exemple, alții dintre noi suntem exemplele de pe urma cărora ceilalți învață. Nouă ne-a fost dat să fim a doua variantă. Și a meritat. Pentru că acum viitorul sună foarte bine!
Vă încurajez să vă urmați visele, oricât de nebune par. Atâta vreme cât inima vă pulsează, înseamnă că e o experiență pe care trebuie să o trăiți ca să învățați ceva. Și ce poate fi mai frumos decât faptul că v-ați trăit viața fără nici un fel de regret? 🙂
Cu drag, MommyCool!
Foto COVER: Dan Niculescu
