Eli Neicuț este un nume despre care poate nu ați auzit încă. Dar sunt sigur că e doar o chestiune de timp până va fi în atenția voastră. Pentru că e genul acela de om care nu se mulțumește cu puțin și care își pune toată energia bună în slujba celor care au nevoie de ea. Iar astfel de oameni, care cred cu tărie în visurile lor, ajung într-un final să fie pe buzele tuturor. Ceea ce îi doresc și ei. Eli Vorbește și vă invit să citiți povestea unei corporatiste de 26 de ani care a lăsat totul pentru a ajuta persoane din medii defavorizate.

DaddyCool: Draga mea Eli. În primul rând, felicitări. Ai apărut ca o furtună în online și ți-o spun în cel mai bun sens cu putință. Ești o mare inspirație pentru mine și sunt sigur că vei fi pentru mulți. Hai să o luăm de la început. Fă-mi, pe scurt, un mic CV. Cine ești, câți ani ai, de unde vii și de unde pasiunea pentru voluntariat?

Eli Neicuț: Bună, dragă Robert. Eli Vorbește mult așa că hai să trecem la treabă! Eli Neicuț. 26 ani. Turnu-Măgurele. Până acum o lună IT-istă într-o corporație din Pipera. Actual vlogger ONG-ist.

Mă implic de când mă știu, dar nu știam că treaba asta cu a te implica are un nume așa pompos, „voluntariat”.

A început ca: Hai să fac ceva pe lângă „tezele și temele din liceu”, apoi a continuat „pe lângă orele lungi de la Poli”, și apoi  „după ședințele de la 9-6” din timpul săptămânii și serialele din weekend.

După care am început să descopăr că nu e doar despre a ajuta cauza x, ci despre a te descoperi pe tine, a-ți face prieteni nesuperficiali și a avea impact, domne. EU pot să fac ceva unic bun, ceva care să schimbe pozitiv viața cuiva pentru totdeauna. Cum să stau deoparte???

DaddyCool: Ha! Te înțeleg perfect! Bun, acum te-am cunoscut așa, oficial, știm exact de unde să te luăm. Hai să pornim de la cuvântul care te definește: voluntariatul. Îți place atât de mult că ai construit (see what I did here?) primul canal despre voluntariat din România. Cum de ți-a venit ideea?

Eli Neicuț: Sincer, voiam să mă implic în ceva, dar pe cuvânt dacă știam de unde să o apuc… Nu era nici Crăciun și nu prea știam nici pe cine să întreb. Că nu aveam o țintă fixă de ce vreau să fac și pentru ce tip de ONG… Și foarte rar cred că știi de la început: vreau să fac fotografii pentru un centru de pisici.

Pe Eli Neicuț o găsiți pe pagina de Facebook „Eli Vorbește”.

Și am zis: „O fi vreun loc unde sunt adunate toate cauzele astea, eventual cu imagini, cu povești să-mi dau seama puțin cum e atmosfera acolo?” Cred că motivul pentru care rămâi alături de un ONG sau altul este pentru oameni și energia lor.

Răspuns final: Nu! Nu există. Păi, nu facem noi? 🙂

Eli Neicut Eli Vorbeste 3

Apoi numele a venit de la prietenul meu, care… mă cunoaște foarte bine, ca să zic așa.

Iar pentru ideea de vlog, am simțit trendul venind pentru interesul pe video – nu că aș fi vreo frumusește – știi bancul cu: Are mama două fete, una frumoasă și una la Poli. Dar mi s-a zis mereu că reușesc să transmit o emoție, să inspir la acțiune, și am zis că e păcat să nu-mi dau o șansă.

DaddyCool: Haha! Nu frumusețea e ce contează în vlogging, dar tu deja ai înțeles asta. Nici Mircea BRAVO nu e vreo frumusețe și atinge milioane de oameni. Bun, ai început cu entuziasm, dar timid, iar acum te văd plină de o forță și o poftă de a face fapte bune, cum rar am mai întâlnit. Care e drive-ul și de unde switch-ul acesta? Și nu-mi spune că nu e ceva la mijloc fiindcă nu te cred. 

Eli Neicuț: Am început inițial, metodic, fix ca un programator:

  1. Îmi pun aci o cameră în față.
  2. Aduc oameni mișto care merită să iasă în față.
  3. Toată lumea care se uită e fiartă pe voluntariat și gata, salvez lumea.

Dar… apoi am aflat că mulți dintre acești oameni, cu o cameră în față, se sperie și nu mai reușesc să transmită. Sau că Eli trebuie nu doar să vorbească, dar să și editeze în așa fel încât să țină atenția în online a oamenilor. Sau că unii ar vrea efectiv să vadă imagini de la activitățile propriu-zise…

Și uite așa, de la episod la episod, am adaptat, am repetat ce făceam bine și am șlefuit ce nu prea. Încă lucrez la asta!

„Ce mă ține în priză? Pasiunea.”

Cum definești pasiunea? Atunci când nu poți să dormi noaptea pentru o idee de cum să fii mai bun mâine, iar mâine te trezești înainte de alarmă, ca să ai timp să-ți încerci visul.

Ca programator era ok… adică am fost mereu bună la mate și apoi info. Dar niciodată nu mă trezeam: – „Ahaa, așa pot să scriu un cod mai bine, așa pot să folosesc mai puține resurse, sau să fie mai rapidă aplicația.”

Daar, acum sunt: – „AHAAAA!!! Știu cu cine să vorbesc mâine!”

Eli Neicut Eli Vorbeste 2

DaddyCool: Apropo de drive-ul acesta, tu ești dovada clară că nu trebuie să fii mega cunoscut (încă) pentru a te face auzit. Și tu te-ai făcut auzită chiar direct de pe o scenă TEDx. Fie vorba între noi, visez și eu la un asemenea moment, cum știu că ai visat și tu. Cum e feelingul să te știi postată pe un canal de YouTube cu 20 de milioane de urmăritori? Și cum a fost experiența în real life?

Eli Neicuț: Haha, 20 de milioane. Da. Am zis-o într-o postare, pentru că au fost (și încă sunt) multe voci care mă întreabă dacă sunt sigură că nu vreau să mă reprofilez pe ceva mai entertaining, că deh… Voluntariatul nu rupe titlurile ziarelor. (cum zici tu, încă).

Dar, cum ar zice românul: „Haterii latră, vloggerul Eli Neicuț trece”.

Iar eu chiar am trăit un vis. De când eram mai mititică și vorbeam la „serbările de oameni mari”, cum îmi place mie să zic, mă uitam după inspirație la canalul TED. Și asocierea aceea a literelor acelea roșii cu emoția și povețele celor de pe scenă mi-au pus în cap ideea asta: într-o zi, o să am un subiect atât de bun încât să merite un loc pe scena de lângă acele 3 litere.

Emoții, mai multe decât s-au văzut. A contat mult echipa de la TEDxUniversitateaPolitehnicaBucuresti. Mă împrietenisem cu ei de la repetiții și faptul că erau atât de mulți voluntari în spatele evenimentului a însemnat enorm!

Am lucrat mult pre-eveniment. Am avut vreo 10 variante diferite. Am luat feedback de la traineri de Public Speaking, de la foști speakeri, de la comunitatea ToastMasters în care mă educ pe partea aceasta. Dar și de la colegi de la corporație, amici, străini.

Am scos balastul și am nuanțat ideile principale, am lucrat la dicție și la cursul poveștii astfel încât mai mulți dintre cei care mă vor auzi să se regăsească, să plece cu ceva!

Sunt Eli Neicuț și povestea mea se va transforma, până la final, în povestea voastră.

Vă invit să îl urmăriți, veți cunoaște o parte despre care nu mi-e foarte ușor să vorbesc des.

 

Ah, si ceva îmi spune că nu foarte departe de momentul vorbirii, îți voi întoarce ultima întrebare.

DaddyCool: Pe lângă toate lucrurile care îmi plac la tine, îmi place mult că ți-ai luat misiunea în serios și ai decis să îți dai demisia de la job ca să te dedici în totalitate acestui proiect. Eu susțin asemenea acțiuni și te felicit pentru decizia luată. Cum a fost feelingul și după cât timp ai părăsit corporația?

Eli Neicuț: 12 August 2019. Să-i fi văzut pe colegii mei. Răspunsul „Îmi dau demisia ca să încerc să salvez lumea“ era mai degrabă de benzi desenate cu Wonder Woman decât dintr-o sală de ședințe. Am primit multe, multe încurajări de la oameni cu care poate nici nu interacționasem așa des, dar mă apreciau.

Unii îmi spuneau că sunt curajoasă. Alții: „Fii tu curajoasă și pentru restul, Eli. Noi nu putem acum”.

Decizia finală a fost un cumul de factori. Pe de-o parte, duceam deja viața asta dublă activă de 1 an, și deja niciun anticearcăn și nicio vitamină nu mă mai aduna.

Pe de altă parte, veneau multe satisfacții dintre cele mai felurite. Ne tot scriau oameni că vor să mă ajute și le răspundeam chiar și la o săptămână, că nu aveam timp. Apogeul a fost când în a doua săptămână de campanie o doamnă ne-a donat 15 000 lei  pentru că „i-a plăcut cum am povestit despre acești copii”. Am plâns atât de tare încât atunci mi-au revenit în minte toți acești oameni faini pe care îi admir tare, oameni care-mi lăudau energia și carisma. Mi-am dat voie să accept complimentele, am decis să-i cred și să pariez tot pe visul meu. Și dovadă că rezultatele încep să apară!

Am încheiat primul an de vlog de experimentare în August cu 800 de abonați, iar într-o lună și puțin am dublat numărul. Și am primit chiar și niste propuneri de colaborări cu companiile care încep să fie din ce în ce mai active social!

DaddyCool: Îți e teamă de ideea „incertitudinii” financiare și alte lucruri de genul? Știi, societatea încă ne consideră niște rebeli așa, fără joburi stabile și total dedicați proiectelor noastre „de pe internet”. 

Eli Neicuț: Înainte de toate trebuie să vă spun că, de când am început să studiez mai bine fenomenul acesta al implicării la următorul nivel, cum poți avea un impact mai mare, și de ce multe ONG-uri din păcate dispar, am înțeles că ideea cu fiecare leu care nu se duce direct la cauză este irosit, nu mai este actuală. De fapt, acel leu investit într-un om care știe să aducă însutit acel leu este de…100 ori mai bună. Sau investit într-o campanie de vizibilitate a cauzei ajută enorm.

Unde vreau să ajung. E normal ca oamenii care lucrează la un ONG full time să primească și un salariu. Munca doar cu voluntari funcționează pentru proiecte mici, de câteva ori pe an.

Pentru a avea cu adevărat impact, e nevoie de mai mult. (Menționez asta pentru că percepția majorității e că ONG-iștii au rude bogate.)

Așa am ajuns în marea familie MagiCAMP. Pe lângă tabăra pentru copiii diagnosticați oncologic despre care știe toată lumea, echipa a creat o mulțime de proiecte menite să facă acești copilași fericiți tot anul: MagicBOX, MagicTicket, MagicHome și în curând MagicHELP.

Sortat, împechetat, orânduit, sigilat, trimis! Acestea sunt cutii magice pentru familiile copiilor bolnavi de cancer….

Publicată de MagiCAMP pe Joi, 26 septembrie 2019

 

Vlad și Melania au adunat o echipă faină tare rău de tot, care creează zilnic lucruri mișto rău de tot. Abia aștept să vă povestesc și de MagicHELP când o să fie gata!

Pe lângă acest job, cum îți spuneam, prin recomandări încep să am propuneri de a face evenimente interne de CSR cu companiile ( Corporate Social Responsability).

Cred că oamenii ar ajuta mai mult, dacă ar fi mai la îndemână pentru ei, iar fix aici stă puterea angajatorilor, care doar cu puțină organizare și un buget combo si de promovare și de CSR pot să devină mai vizibili, pot convinge mai mulți cetățeni să se implice, dar și să facă lumea un pic mai bună. O combinație echitabilă, după părerea mea.

Eu una, chiar alimentez de la o anumită benzinărie după o mare donație către #NoiFacemUnSpital.

Și celor care chiar li se pare fain ce fac și vor să aprecieze zecile de ore de muncă pentru fiece episod, au aici un link platforma de crowfunding patreon:

Un urmăritor mi-a dat într-o lună 100 dolari. Am editat puțin mai greu printre lacrimi apoi, dar să tot plâng „din cauza” unor oameni ca acesta.

https://www.patreon.com/elivorbeste

DaddyCool: Hai că tu ești super curajoasă. Atât de curajoasă, că te-ai apucat să și construiești, la propriu, o casă pentru o mamă singură, care are în grijă șase copii. Povestește-mi în niște cuvinte (multe, puține, cum vrei) cum ai ajuns să te înhami la un asemenea proiect ambițios?

Eli Neicuț: Am numit proiectul „Eli Construiește #CASĂfacembine”, dar aș zice că între noi, numele indirect este „Știu pe cineva, care știe pe cineva” sau „Dacă te apuci, știu un..”

Am cunoscut-o pe Alexandra, mămica, de Crăciun. Iar de atunci aproape lunar am avut grijă cu ce puteam și eu. Rechizite, medicamente etc., dar știam că durerea cea mai mare este că stau înghesuiți toți 7 în 2 camere care aproape cad pe ei.

https://www.facebook.com/elivorbeste/posts/1513419972130633

 

Dar na… Câte cazuri nu sunt și cine sunt eu să mă apuc de așa ceva. Sunt oameni cu bani care nu-și termină propria lor casă în 2 ani. Constructorii profesioniști au plecat în afară pe bani mai mulți. Mă gândeam că o să mă îngrop în birocrație și probleme.

Și pentru că nu am întâlnit doar oameni care să-mi arate numai de ce NU ar trebui să mă apuc, treptat mi-au ieșit oamenii cei mai buni în cale. Nu m-au luat la mișto, ci din contră, și-au pus la bătaie toate orele libere, toate contactele și toate ideile de a ne facem mai cunoscuți, mai generatori de încredere, mai aproape de acoperișul nostru.

 

DaddyCool: Ai făcut cum ai făcut și ai reușit să strângi și bani, și materiale, dar și oameni faini în echipa ta. Uite eu, de exemplu, nu aș putea să cer oamenilor bani. Dă-mi un sfat despre cum aș putea face asta fără să mă simt inconfortabil. Tu cum ai reușit?

Eli Neicuț: Am un crez: Cu siguranță sunt oameni aici care vor să mă ajute, doar încă nu am dat de ei. Și treptat uite că am dat de ei.  Un arhitect, un proiectant, un jurnalist, un PR, un fundraiser, un fotograf, un om pasionat de scris, un om pasionat de strâns bani pentru alții. :))

Nu glumesc! Cunosc atât de mulți oameni care au strâns averi, efectiv, și nu au păstrat un leu la ei în buzunar.

Ca să te învăț să ceri oamenilor bani pentru tine, nu prea știu… Dovadă ca nu m-am mai ocupat foarte tare de contul meu de Patreon și nu a mai crescut.

Dar pentru cauzele pentru care lupți – cred că e important întâi să le captezi atenția, să îi aduci alături de tine în povestea voastră, și desigur să arăți aici sunt banii dumneavoastră.
Noi punem accent mult pe transparență. Și când oamenii văd că nu stăm, că începem să câștigăm și mai multă vizbilitate bună, de la oameni în care și ei au încredere, dacă nu au donat de la prima postare, pe la a 7-a, a 8-a sunt cu noi!

Un lucru e sigur. Casa asta se construiește!

https://www.facebook.com/elivorbeste/posts/1505183829620914

DaddyCool: Nu pentru mine vreau bani, bineînțeles. Pentru copiii pentru care lupt. Și eu cer, dar nu de la oamenii simpli. Mă duc direct la oamenii din companii. Tu știi doar că și eu tot pentru copii vreau. La fel ca și la voi, totul e mega transparent. Am adunat peste 30.000 de euro și nu am păstrat nici măcar 10 bani. 🙂
Mi-a plăcut treaba cu strânsul banilor în luni de concediu. După cum ai spus și tu, înseamnă că toamna o să dea banii năvală peste voi. Doamne Ajută să fie așa! Cum decurg lucrurile și pe când estimați începutul lucrărilor, dar și finalul lor?

Eli Neicuț: Să te apuci să strângi bani pentru orice în Iulie-August, când lumea e pe plajă cu măslina în cocktail și numai de copii amărâți nu ar vrea să audă, e curaj, cel puțin.

Dar știi cum e și cu mersul la sală de Luni, dar stai că vine concediul, stai că vine ziua mea, stai că vine Crăciunul.

Am zis, aia e. Îi dăm înainte, la cât suflet și efort punem aici 15 oameni, nu o fi chiar degeaba!

Am întârziat puțin cu actele, și pentru că a durat să adunăm toate specializările de la topometrist, geotehnic, la arhitect și proiectant, dar și pentru că ne-am dorit să găsim oamenii care să vină cu noi în proiect pro-bono. Și atunci a durat sincronizarea. Când avea inginerul pe termice timp, era arhitectul în concediu, sau proiectantul era prins cu un mega proiect la job…

Am fost mereu deschiși cu toate detaliile acestea. Ca să explicăm de ce durează și că nu stăm degeaba, dar și pentru că poate la anul vor fi mai fi încă niște unii ca noi, care își iau inima în dinți și mai fac și ei o căsuță, două.

 

DaddyCool: Cum te pot ajuta, concret, oamenii care te urmăresc/ citesc acest interviu?

Eli Neicuț:

  1. Pentru căsuță, acum fie cu pile la materiale de construcții, fie avem un cont aici în care pot dona direct, sau pe unul din site-urile unde am deschis campanii. Fie donezi direct în cont ⬇️:

Nume: ASOCIATIA FABRICA DE FAPTE BUNE

IBAN: RO50INGB0000999909004618

Banca: INGB CENTRALA Moneda: RON

sau ⬇️

https://www.bursabinelui.ro/…/Eli-Construieste-o-casuta-pen…

sau ⬇️

https://fabricadefaptebune.galantom.ro/fundraising-pa…/view…

  1. Pentru alte cauze, găsiți pe canalul meu de YouTube multe topicuri diverse, dacă vă face unul cu ochiul scrieți-le lor, sau mie și vă fac legătura.
  2. Și dacă încă niciun episod nu a făcut click, promit să vin cu idei noi constant, sugestii online pe Insta, Facebook, YouTube/ elivorbeste și financiare pe patreon.com/elivorbeste.

"Tinerii din ziua de azi" fac voluntariat din liceu.Și asta le schimbă complet traiectoria.Nu vorbesc din cărți…

Publicată de Eli Vorbeste pe Miercuri, 2 octombrie 2019

DaddyCool: Și pentru că proiectul meu se numește „Academia de voluntariat”, iar tu ești profilul perfect al voluntarului, spune-mi de ce ar trebui să facă oamenii voluntariat?

Eli Neicuț: Pentru că e COOL! (see what I did here).

Serios, nu sunt perfectă – ci doar descopăr în fiecare zi că voluntariatul nu e chestia aia pe care să o facă doar câțiva oameni aleși, sau eu dar la bătrânețe, să mai spăl din păcate… Deloc!

De ce să facă oamenii voluntariat? Să fie mai fericiți.

Cine vrea să fie fericit? Stai, nu zice eu din reflex. Ci vezi ce înseamnă pentru tine fericirea..

Eu una doar vă încurajez ca, atunci când luați o pauză din alergarea spre fericirea aia din reclame, într-o noapte cu insomnie, pe budă, în metrou, unde știți voi că vine inspirația mai des…  Să vă întrebați dacă nu cumva fericirea ar putea fi și în voluntariat. Pentru că până data viitoare, eu vă garantez că… Eli Vorbește!

Mulțumesc mult! Știi unde mă găsești pentru orice fel de ajutor. Sper să îți iasă absolut tot ce îți propui. 😊

DaddyCool: Mulțumesc și eu. E o plăcere să te arăt oamenilor și să te urmăresc. Oricând ai nevoie de mine, sunt aici.

Cu drag, DaddyCool!