Pe lângă faptul că este printre puținele locuri din România ferite de modernizare, Sfântu Gheorghe a devenit pentru noi un loc de suflet și vreau să vă povestesc și vouă de ce merită să faceți o vizită în punctul extrem al României, acolo unde Dunărea și Marea Neagră își dau întâlnire într-un mod fabulos, spre deliciul vizitatorilor dornici de liniște și un sentiment acut de libertate.
Pentru mine, Sfântu Gheorghe este locul în care am călcat pentru prima dată în Delta Dunării (da, mi-a luat 26 de ani ca să o vizitez), iar pentru noi doi a devenit locul incredibil care va avea întotdeauna o însemnătate aparte și un sertar special în inima noastră. De ce? Pentru că în Sfântu (așa cum îi spun localnicii) Dumnezeu ne-a dat voie să ne împlinim cea mai mare dorință, iar Ingrid ne-a ales să-i fim părinți. Și acum mă apucă emoțiile când mă gândesc ce momente pline de fericire și liniște am trăit în acest sat parcă uitat de lume.
În toamna lui 2014 eu și Ana eram hotărâți deja să devenim părinți, iar pentru un moment atât de important am vrut să mergem într-un loc ferit de tehnologie, de modernizare, un loc în care să fim una cu natura, în care să ne simțim cu adevărat liberi. Știam că vrem să mergem în Deltă, dar nu știam exact unde. Iar pentru că lucrurile se așează întotdeauna așa cum trebuie, cu câteva zile înainte să alegem destinația exactă, la urechile noastre a ajuns numele acestui sătuc îndepărtat: Sfântu Gheorghe, spre care am și ales să călătorim, în cele din urmă.
Și bine am făcut pentru că a fost locul în care a început să se scrie cu adevărat povestea familiei noastre. Sunt atât de multe de spus încât sper să pot rezuma cât mai bine întreaga experiență și să simțiți și voi măcar o parte din sentimentele pe care le-am trăit noi acolo și pe care avem de gând să le repetăm an de an.
Totul a început încă din momentul în care am cunoscut viitoarea noastră gazdă, doamna Dorina. O femeie super simpatică și haioasă, cu care am avut feeling-ul că ne vom înțelege de minune. Lucru care s-a și întâmplat. Satul era exact ce îmi imaginam. Plin de case tradiționale, fără prea multe pensiuni și fără prea mulți oameni. Sigur, era septembrie deja, dar de obicei nu vezi turiști cum ești obișnuit să vezi la Mamaia, asta e clar.
Ajunși la cazare, lucrurile aveau să ia o turnură la care nu ne-am fi așteptat niciodată. Noi venisem setați să fim super zen și relaxați, să ne odihnim, să explorăm natura etc., așa că nu ne așteptam ca la câteva minute după ce ajungem la gazdă, Ana – fiica doamnei Dorina, să ne și invite la o petrecere de nuntă la care era nașă. Ea și Sorin, soțul ei, erau nașii Dianei și ai lui Rareș, iar noi eram invitați la petrecerea de după nuntă care avea loc peste stradă, la o casă distanță, în curtea familiei, într-un cort improvizat de ei. Doamne, ce putea să fie mai românesc și mai tare decât asta? 🙂
Ușor rușinați de ideea de a participa la un eveniment la care nu eram așteptați, dar dornici de experiențe interesante, am acceptat invitația și, pe lângă faptul că ne-am distrat de mama focului, ne-am și făcut niște prieteni pe viață. Ana și Sorin ne sunt la suflet, la fel și finii lor, Diana și Rareș. Și doamna Dorina ocupă un loc special în sufletul nostru, mai ales în al meu, pentru că de la dânsa am mâncat pentru prima dată preparate tradiționale de-ale locului, din pește, de mi-am lins degetele încontinuu. O ciorbă de pește pe care îmi venea să mi-o torn în cap de bună ce era (iar mie, în general, nu-mi place ciorba de pește), o friptură de-mi plouă în gură numai când mă gândesc la ea, niște cartofi rumeniți la cuptor… o nebunie, vă spun!
Nefericirea face ca doamna Dorina să nu mai fie printre noi, dar Dumnezeu i-a dat în schimb Anei (fiica sa) încă un bebel care s-a născut de curând, fiind al doilea băiețel al ei, iar nouă pe Ingrida care, ce credeți, s-a născut chiar de ziua doamnei Dorina. Deci noi am fost acolo ca să facem un copil, gazdă ne-a fost doamna Dorina, ea a plecat dintre noi, iar Ingrid a venit pe lume chiar de ziua ei. Și de ziua tatălui Anei (soția mea). Ei, dacă îmi spuneți că aici e o pură coincidență, dați-mi voie să nu cred. 🙂
Când noi ne doream un copil și Diana (mireasa) își dorea să rămână însărcinată, iar anul acesta când ne-am revăzut ea avea deja o fetiță mai mare decât Ingrid cu o lună, ceea ce înseamnă că atunci când îi povestea Anei mele că își dorește un bebe, ea o purta deja în pântece pe fetița ei. Cam cât de frumoasă e toată treaba asta?
Ei bine, și pentru că lucrurile s-au așezat atât de frumos, iar noi am trăit momente atât de speciale în Sfântu Gheorghe, am decis că ne vom întoarce acolo an de an ca să ne sărbătorim fetița.
Anul acesta am revenit la familia Naum ca să sărbătorim primul an de viață al Ingridei și am regăsit cazarea la fel de autentică și de naturală cum am lăsat-o, plaja la fel de frumoasă și neatinsă de om, spiritul de libertate încă puternic impregnat, iar sentimentele de bine au revenit, amintindu-ne toate momentele frumoase petrecute la prima vizită, care parcă fusese cu doar foarte puțin timp în urmă.
Am decis împreună cu Ana să revenim întotdeauna aici în preajma zilei de 26 iunie pentru a mai sărbători încă un an din viața fiicei noastre, în locul în care am fost binecuvântați și ne-a ales să-i fim părinți. Până când nu o să mai vrea ea să ne acompanieze. Noi o să venim oricum. 🙂
Dacă nu ați apucat încă să vizitați Sfântu Gheorghe, vă recomand cu drag. E liniștea de care avem cu toții nevoie. Și sper să rămână o oază de natură prea puțin atinsă de om pentru multă vreme de acum încolo. Altfel, îi va fi stricat întreg farmecul.
Mergeți la Sfântu, plimbați-vă cu barca pe canale și relaxați-vă în totalitate, într-un sat în care timpul parcă stă în loc, unde apa din mare e dulce datorită întâlnirii cu Dunărea, apusurile sunt de vis, iar caii sălbatici încă se mai plimbă nestingheriți pe plajă. Ca într-o poveste frumoasă care nu ai vrea să se termine niciodată. 🙂
Mergeți la Sfântu Gheorghe și cunoașteți oameni simpli, dar minunați. Oameni ca familiile Naum și Ivanov, pe care ne simțim binecuvântați că am avut ocazia să le cunoaștem și să legăm o prietenie reală, chiar dacă e la distanță. Unde e chimie, nu e nevoie de întâlniri zilnice pentru ca fiecare revedere să fie magică.
Cu drag, DaddyCool
