De când am devenit părinți am adunat în jurul nostru foarte mulți amici și cunoștințe care ori au devenit părinți la rândul lor, ori urmează să fie. Iar un lucru comun pe care mulți dintre ei îl au este frica. Frica de a nu se descurca, frica de imprevizibil, frica de… orice. Care este răspunsul nostru în fața fricii? Încrederea în noi și în copilul nostru! Pe care o recomandăm tuturor! 🙂
Am spus-o de multe ori. Nu sunt un expert în parenting și nici nu am de gând să devin, însă de fiecare dată când pot să ajut oamenii din jur cu experiența de orice fel acumulată, o fac cu mare drag. Așa că m-am decis să împărtășesc cu voi un mic truc pe care eu și Ana îl folosim și care până acum ne-a ajutat de minune în felul în care ne creștem fetița.
Auzim tot mai des în jurul nostru despre frica proaspeților părinți de a nu se descurca în noul rol, despre frica viitorilor părinți ca nu cumva copilul să pățească ceva pe timpul sarcinii, despre teama ca nu cumva proaspătul bebeluș să pățească lucruri, să se îmbolnăvească, să se rănească etc. etc. etc.
Sunt o mie de filme despre ce ar putea păți copilașul nostru dacă nu respectăm cu sfințenie ceea ne ne spun toți „experții” din jurul nostru, fie că e vorba despre prietena prietenului prietenei tale, bunica X, străbunica Y, mama Z și așa mai departe.
Sigur, temerile sunt justificate, mai ales pentru cei care devin părinți pentru prima oară și nu spune nimeni să nu ascultați părerile oamenilor din jurul vostru, dar cel mai important este să vă ascultați sufletul și instinctul de părinți.
Să aveți curaj în deciziile voastre din noul rol și, cel mai important, să aveți încredere în copilul vostru, încă de când e în burtică.
Ana le spune foarte des celor cu care discutăm un lucru care mie îmi place la nebunie:
„Aveți mai multă încredere în copilul vostru! E mai puternic decât vă închipuiți!”
Și, Doamne, câtă dreptate are! Încă de când era în burtică, ea nu a făcut decât să-i transmită Ingridei un mesaj foarte clar: că are încredere totală în ea. Are încredere că se va dezvolta cum trebuie, că va evolua fără nici un fel de problemă, că va veni pe lume atunci când va fi momentul oportun, că aici o vom aștepta noi, cu toată iubirea din lume și cu încredere că se va adapta așa cum trebuie la mediul extra uterin.
Iar de fiecare dată când ceva imprevizibil se întâmpla (iritații pe piele, ochi care curg, puroi și alte lucruri care se mai ivesc în primele luni de viață), Ana se gândea întâi de toate la capacitatea lui Ingrid de a se lupta cu ceea ce i se întâmplă și de a se vindeca. Și, credeți-mă, ghemotocul ăsta al nostru ne-a demonstrat de fiecare dată că e mai puternic decât ne puteam închipui.
Ingrid nu știe ce sunt alea medicamente (am folosit un antitermic doar ca soluție finală în prima noastră vacanță din afara țării, la 3 luni, pentru că nu îi mai scădea febra), dar în rest am protejat-o și i-am insuflat încrederea că poate fi expusă la mediul exterior fără să pățească nimic, pentru că doar așa se va adapta și își va dezvolta anticorpi. Că putem să călătorim, să vedem lumea, să explorăm locuri, să experimentăm curajoși tot ce natura are să ne ofere. Ceea ce s-a și întâmplat! 🙂
Avem o vecină lângă casă, a cărei fiică are o copilă de vreo 4 ani, iar tatăl ei este medic. După cum vă așteptați, tatăl ei o ferește de orice fel de contact cu exteriorul, o dezinfectează de fiecare dată când are ocazia etc. Cu toate astea, fiica lui este foarte bolnăvicioasă. O spune bunica ei, nu eu. Bunica fetiței ne admiră pe noi pentru că o lăsăm pe Ingrid toată ziua desculță în curte, cu Sasha și Missy, prin pământ, pe ciment, să ia contact cu lucrurile pe care le găsește. Și se miră că nu se îmbolnăvește. Păi, de ce oare?
După 1 an și două luni de când sunt tată, vă pot spune cu mult curaj că e minunat să ai încredere în copilul tău. Și că te va răsăplăti cu o sănătate de fier pentru acest lucru. Și vei realiza că doar tu știi ce e mai bine pentru copilul tău.
Vă mai dau un exemplu: zilele trecute Ingrid și-a scăpat o piatră destul de grea pe picior. A durut-o pentru că i-a sângerat și a plâns. Dar Ana a tratat-o cu ulei de sunătoare făcut de ea în casă, a bandajat-o și i-a explicat că se va face bine dacă ține bandajul pe deget. Ingrid a înțeles, s-a conformat, a lăsat bandajul acolo și și-a văzut mai departe de ale ei. A doua zi era vindecată! 🙂
Eu și acum mă mai resimt la câteva zile după ce pățesc vreun accident. Și îmi fac tot felul de filme. De ce? Pentru că mie nu a știut nimeni să-mi insufle încredere că mă pot vindeca singur, că pot face orice, că pot ajunge orice, că sunt mai puternic decât își închipuie oricine. Dar ceva ce eu nu am avut în copilărie se transformă în ceva ce Ingrid va avea întotdeauna din partea noastră. Iar asta pe mine mă face cel mai fericit. 🙂
Tu câtă încredere ai în copilul tău?
Cu drag, DaddyCool
P.S: Postarea asta se referă la părinții care vor să dezvolte o relație cât mai apropiată cu copiii lor și să fie implicați activ în evoluția lor. Părinților cărora nu le pasă că au un suflet de crescut și de educat, nu am ce să le împărtășesc. Acolo știm deja cu toții că nu mai e vorba de încredere, ci de o nepăsare cruntă…
Foto: My friend – Marian Ovesea, Arhiva Personală
){kind=link}