După cum știți deja, homeopatia este un subiect controversat încă din anul apariției sale, în 1976. Medicina clasică nu este de acord cu tratamentele homeopate și susține că acestea nu prezintă dovezi științifice care să confirme faptul că funcționează. Ba chiar s-a ajuns să se demonstreze „oficial” că homeopatia nu funcționează!

Sau cel puțin asta vor să ne facă să credem unele studii și articole realizate de-a lungul timpului.

Un studiu realizat în acest sens vine de la Federal Trade Commission din SUA, țară în care oamenii cheltuie miliarde de dolari anual pe tratamente homeopate. Evident, acești bani nu ajung la producătorii de medicamente „adevărate”, iar asta înseamnă că homeopatia e un soi de medicină în care mulți oameni cred. Pentru aceștia, cu efect Placebo sau nu, homeopatia a funcționat și a dat rezultatele de care aveau nevoie.

DaddyCool homeopatia
Photo by chuttersnap on Unsplash

 

Ei bine, conform unui articol apărut în The Independent UK în luna noiembrie a anului 2016, producătorii de medicamente homeopate ar putea fi obligați să scrie pe ambalaje că nu există nici o dovadă științifică pentru faptul că funcționează.

Tot în acest sens, și cei de la Daily Mail au scris un material în care dezbăteau homeopatia și așa-zisele sale efecte benefice asupra organismului. Citind articolul, veți descoperi și un caz special, al lui Louise Hamilton, în care homeopatia s-a dovedit a funcționa. Rezultatele? Dispariția unor dureri crunte, pe care le-a avut vreme de 15 ani, din cauza unei boli numită endometrioză.

Folosești homeopatia pe propriul risc!

 

Cred că homeopatia va fi subiect de discuție muuuulți ani de acum încolo, iar o serie de articole care spun că ea nu funcționează găsiți AICI! Cu toate acestea, există și foarte mulți medici care o recomandă. Chiar dacă sunt mult mai puțini decât cei care o invalidează, important este că aceștia există. Și că trebuie să fie un motiv pentru care o recomandă, nu-i așa?

DaddyCool homeopatia
Photo by freestocks.org on Unsplash

 

De cele mai multe ori, se vorbește despre efectul Placebo la adulți, acesta fiind adevăratul motiv pentru care homeopatia pare că funcționează. Ei bine, chiar și așa, atâta vreme cât oamenii au parte de îmbunătățiri ale simptomelor, de ce să ne plângem sau să considerăm asta un lucru rău?

Să crezi că homeopatia funcționează e ca și cum ai crede că magia există? Păi, eu cred în magie! 

 

Ce înseamnă, de fapt, homeopatia? O terapie energetică menită să vindece pacientul atât pe plan fizic, cât și mental. Funcționează pe principiul vindecării prin similaritate și stimulează procesul de autovindecare cu remedii provenite din regnul vegetal, animal sau mineral.

Da, sunt multe studii care demonstrează prin diverse metode că, științific vorbind, homeopatia nu funcționează. Dar în același timp mie îmi place să cred că în viață nu totul este despre știință. Sunt atâtea cazuri legate de oameni care s-au vindecat de boli grave pentru că au crezut în capacitatea lor de a face asta. Pentru că au primit speranță atunci când medicina modernă nu le mai dădea nici una.

În viață, nu totul este despre știința exactă…

 

Eu cred în homeopatie. A funcționat la mine, a funcționat la fetele mele și o folosim de fiecare dată când simțim că este nevoie. Efect Placebo sau ba, ne-am făcut bine mereu. Este adevărat, foarte rar apelăm la ea, dar credeți-mă că o prefer ca o primă opțiune, la nevoie.

DaddyCool homeopatia
Photo by Samuel Zeller on Unsplash

 

Știm cu toții că industria medicamentelor învârte miliarde de dolari și că sunt interese de tot felul în întreaga lume. Subiectul acesta va fi în permanență unul controversat. La fel și vaccinurile. La fel și homeopatia. Dar cred că, înainte de a ajunge să folosim medicamente de orice fel, ar trebui să avem grijă de corpul nostru. Să îl respectăm și să îi oferim toate lucrurile de care are nevoie: hrană sănătoasă, sport, odihnă. În acest fel, nimic nu se va deregla prea curând și vom evita vizita la un medic, indiferent de natura acestuia. În plus, mai cred că evoluăm foarte mult pe plan spiritual. Iar asta ne ajută să descoperim metode prin care ne putem vindeca ușor și cu ajutorul autocunoașterii.

Voi ce părere aveți despre toată nebunia cu homeopatia? Credeți sau nu în ea?

Cu drag, DaddyCool!

 

COVER Photo: Photo by Hal Gatewood on Unsplash