Înainte să fie cazul la noi, diversificarea era subiect de discuție aprinsă pentru mamele din jurul meu. Multe se chinuiau să găsească cele mai bune soluții, astfel încât copiii lor să mănânce tot din farfurie. La ore exacte, alimentele care trebuie și așa mai departe. M-am și speriat, la un moment dat. Chiar așa de greu să fie?
Ei bine, asta până când am ajuns și noi să cunoaștem diversificarea. Pe care am tratat-o în propriul nostru mod. Și m-am gândit să vă povestesc și vouă despre această experiență așa de înfricoșătoare pentru unii. Poate o să vă ajute.
Noi am ales să nu ne stresăm prea tare. Eu nu prea cred în programe fixe, în general. Și nici nu îmi place să îmi programez fiecare episod din viață. Se spune că diversificarea trebuie să intervină în jurul vârstei de 6 luni. Eu m-am gândit mereu că voi introduce mâncarea solidă în alimentația lui Ingrid atunci când voi simți că e cazul. Plus că o alăptam, deci nu era nici o grabă pentru ea să mănânce lucruri solide.
În perioada apropiată diversificării, oamenii mă tot întrebau: ce mănâncă? cât mănâncă? cum îi dau să mănânce? etc. Întâlneam mame care se plângeau că prichindeii lor nu mănâncă, ori prea puțin, ori nu ce ar vrea ele să mănânce.
„Am ales diversificarea prin care ea se simte liberă să exploreze, să accepte, să refuze alimente. Liniștit și natural.”
Să vă spun ceva. Copiii sunt niște oameni micuți, dar au o personalitate grozavă. Eu nu am insistat niciodată cu mâncarea în ceea ce o privește pe Ingrid. Cu toate astea, ea mănâncă foarte bine și foarte sănătos. Nu i-am făcut niciodată cele mai sofisticate piureuri și nici nu i-am dat supe fără nici un gust. I-am dat multe fructe și legume crude, iar până la 1 an și 10 luni masa ei principală a fost sânul.
Lucrul pe care îl consider cel mai important în toată această poveste cu diversificarea este puterea exemplului. Dacă tu mănânci fripturi la masă, nu te aștepta ca bebelușul să mănânce supe. Dacă tu nu mănânci fructe, nu te aștepta ca bebelușul să o facă din proprie inițiativă.
Noi oricum aveam un regim alimentar destul de echilibrat. Însă de când a venit Ingrid pe lume am mai umblat puțin la el și am eliminat lucrurile care nu mi se păreau în regulă. Eu, de exemplu, am renunțat definitiv la carne, iar Robert mănâncă rar și carne foarte slabă.
„Copiii sunt niște oameni micuți, dar au o personalitate grozavă. Eu nu am insistat niciodată cu mâncarea în ceea ce o privește pe Ingrid. Cu toate astea, ea mănâncă foarte bine și foarte sănătos.”
Așadar, cum mesele noastre sunt 90% alcătuite din legume de tot felul și mâncăruri sănătoase, nu ne e teamă că exemplul pe care i-l dăm fiicei noastre poate fi unul nepotrivit. Iar ea admiră și ne urmărește cu drag când mâncăm. Și, de cele mai multe ori, face la fel. Bineînțeles, are și zile în care vrea să mănânce mai puțin sau în care nu are chef să mănânce un lucru care îi place foarte mult de obicei. Nu-i nici o tragedie. Încercăm să înlocuim cu altceva.
Aud des mame care se plâng de faptul că le e greu să-i facă pe cei mici să mănânce. Că trebuie să le facă tot felul de promisiuni ca să poată gusta 3 linguri de mâncare. Unele dintre ele îi stresează pe copii, iar altele îi obligă să mănânce. Atitudinea aceasta nu e pentru mine.
Înainte să ajung la pasul cu diversificarea, recunosc faptul că am avut ceva emoții. Dar am știut mereu că voi avea parte de ceea ce proiectez, iar lucrurile se vor așeza așa cum trebuie. Nu am vrut să-i creez fiicei mele frici legate de mese.
Am lăsat-o pe ea să aleagă ce vrea să mănânce dintre opțiunile pe care i le puneam în față. La fel, i-am respectat dorința de a sta la masă pe un scaun normal și nu unul de copil. Până să poată sta singură pe scaun, am ținut-o în brațe. Nu a vrut nici bavețică și i-a plăcut încă de la început să mănânce cu mâinile. I-am respectat și această dorință. 🙂
O lăsăm întotdeauna să mănânce exact ce, cum și cât simte. Avem încredere că își poate crea singură propriile obiceiuri și preferințe culinare. Acum, la vârsta de doi ani și la distanță de două luni de când nu mai este alăptată, noi suntem foarte mulțumiți de felul în care se hrănește.
„Am știut mereu că voi avea parte de ceea ce proiectez, iar lucrurile se vor așeza așa cum trebuie. Nu am vrut să-i creez fiicei mele frici legate de mese.”
Îi plac foarte mult sucurile naturale și shake-urile de fructe. Nu refuză niciodată unul. Îi plac la nebunie icrele. Sunt preferatele ei. Culmea, este un copil căruia îi place foarte tare brocoliul. Îi plac roșiile, castraveții, ouăle de prepeliță, humusul, avocado-ul, supa de legume, peștele la grătar etc.
Suntem acei părinți care nu își cântăresc lunar copilul. Am ales să avem încredere în propriul ei ritm de a se dezvolta și să îi sărim în ajutor cu alimente cât se poate de sănătoase. Am ales diversificarea prin care ea se simte liberă să exploreze, să accepte, să refuze alimente. Liniștit și natural. Am vrut să păstrăm armonie în casă și între noi. Pentru că astfel copiii cresc cel mai frumos și echilibrat. Bineînțeles, alimentația are un rol important, dar iubirea și liniștea sufletească fac minuni în creșterea unui copil. 🙂
La prima noastră vizită cu Ingrid la doamna Silvia (medicul ei pediatru, homeopat și o minune de om), ne-a spus că un copil liniștit ia mult mai bine în greutate decât un copil agitat, care plânge des, chiar dacă acesta din urmă mănâncă mai multă mâncare.
Dacă îmi permiteți să vă dau un sfat, ar fi unul singur. Din clipa în care devenim mame, datoria noastră este să aducem liniște în jurul micuților noștri. Să ne ascultăm instinctul matern. Nimeni nu știe mai bine decât noi ceea ce își dorește puiul nostru. Renunțați la sfaturi din toate părțile. Alegeți să procedați așa cum simțiți. Căutați un specialist de încredere pentru momentele în care vă simțiți depășiți și nu vă luați după experiențele altora. Totul trece cu încredere, iubire și armonie în casă. 🙂
Cu drag, MommyCool!
