Andreea Bălan este un munte de ambiție. E ca o furtună pe care greu o potolești. Luptă să obțină tot ceea ce își propune, a ajuns unde și-a dorit mereu, dar vine din spate cu o poveste pe care mulți nu o cunosc. Povestea unei copilării inexistente, a muncii asidue, a frustrării și a suferinței că nu e lăsată să arate ce poate cu adevărat.
Fie că ești sau nu fan Andreea Bălan, cu siguranță știi că e în industrie încă de la început. De vreo 20 de ani. Iar mulți dintre noi chiar am crescut pe muzica fetelor de la Andre. Nu aveai cum să le eviți, având în vedere că se auzeau și erau peste tot. 🙂
Andreea Bălan a făcut parte din cea mai de succes trupă de puștoaice din România. Apoi și-a continuat cariera solo, deși drumul nu a fost deloc unul ușor.
Andreea Bălan e definiția ambiției și a omului care nu se lasă doborât de nimic, atâta vreme cât crede în el. Deși a avut parte de multe impasuri, a reușit să ajungă unde și-a dorit!
Mi-a povestit că nu o dată s-a întâmplat să urce plângând pe scenă, iar publicul să nu aibă habar. De ce? Pentru că își dorea să comunice cu oamenii, însă cineva a considerat că nu e în stare să facă acest lucru. Evident, aceste situații au născut frustrări în ea. Dar în același timp ambiția că poate reuși și singură. Ceea ce, într-un final, s-a întâmplat!
„Au fost momente când împărțeam o garsonieră cu o prietenă, deși eram foarte cunoscută. Imediat ce trupa Andre s-a destrămat, am rămas și fără bani!”
Începutul carierei solo a fost unul greu, chiar dacă era cunoscută. Însă timpul le-a așezat pe toate, iar astăzi este una dintre cele mai de succes artiste din țară.
Am vorbit împreună în cadrul unui inteviu LIVE pe pagina de Facebook Un Site De Muzică și mi-a plăcut foarte mult discuția pe care am avut-o. Pentru că a fost sinceră, deschisă, relaxată, autentică.
Artista s-a maturizat, faptul că e mamă o ajută să vadă lucrurile cu alți ochi, iar viața ei e într-un loc bun acum. Iubește, călătorește, e iubită și apreciată. Vă invit și pe voi să o descoperiți așa cum poate nu ați avut ocazia să o vedeți niciodată:
Sper că ați avut ce învăța din experiențele pe care Andreea Bălan ni le-a împărtășit și ați fost cel puțin la fel de inspirați de ea precum am fost și eu.
Cu drag, DaddyCool!
Foto cover: Facebook Andreea Bălan, Edward Aninaru
Dacă vreți să vedeți și ce alte interviuri le-am luat vedetelor voastre preferate, click AICI!
Dacă vreți să ne găsim și pe celelalte căi digitale, vă invit să dați Like paginii de Facebook DaddyCool.ro sau un Follow pe Instagram. 🙂