Privesc în jurul meu, aud conversațiile dintre mame prin parcuri, citesc diverse materiale. E un volum imens de articole de presă care sunt dedicate depresiei mamelor. Însă de tați nu prea se spune nimic.

3/4 dintre decesele prin suicid la nivel global sunt raportate la bărbați

Rolul mamei nu poate fi minimizat, cu siguranță. Sănătatea mintală post partum și muuult după aceea este un subiect care trebuie să ne preocupe, mai ales din postura unui partener implicat. Dar nici ignorarea stării de bine a taților nu este o soluție, mai ales când Organizația Mondială a Sănătății vehiculează aceste date: ,,3/4 dintre decesele prin suicid la nivel global sunt raportate la bărbați. În plus, cifrele nu sunt cele reale, în ceea ce privește diagnosticul și tratarea depresiei, iar aceasta poate contribui la o subestimare a prezenței reale a depresiei în rândul bărbaților”. Acum stau și mă întreb: Oare nu chiar practica asta, de a ascunde gunoiul sub preș, este cauza acestor statistici nefericite?

Depresia la tați – un tabu

Depresia este o afecțiune gravă și complexă care poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă, gen sau statut social. Însă, atunci când vine vorba despre depresia la tați, subiectul devine adesea un tabu. Dacă asocierea mamă-depresie este o constantă frecvent întâlnită, în cazul taților starea de sănătate mintală nu doar că este ignorată, dar este deseori sursa ironiilor.

Așteptarea socială rigidă face ca depresia la tați să fie adesea trecută cu vederea sau ignorată complet

Societatea noastră pune adesea presiune asupra bărbaților de a fi piloni de stabilitate și putere pentru familiile lor. Sigur, și eu mi-am dorit același lucru: să fiu stâlpul familiei, să asigur tuturor tot ce au nevoie, să fac bani, să fiu creativ, să călătorim, să cumpărăm o casă, să fiu un partener dedicat, să fiu un tată implicat etc. Dar toate acestea au un preț: stresul ridicat la cote alarmante, epuizare, burnout, probleme de sănătate etc. Și ele nu ar deveni neapărat o problemă, atunci când avem sprijin din partea partenerei sau am fi înțeleși că și noi avem sentimente, iar uneori toate aceste stări ne copleșesc. Dar nu. Societatea ne vrea duri. De fier. Fără emoții. Iar această așteptare socială rigidă face ca depresia la tați să fie adesea trecută cu vederea sau ignorată complet. Însă, statisticile arată că mulți tați se confruntă cu această afecțiune gravă și au nevoie de sprijin și îngrijire.

Robert si Ilan Diaconeasa

Starea de bine a bărbaților/ a soților/ a taților – nu trebuie să fie subiect bășcălie

Cu toate acestea, starea de bine a bărbaților/ a soților/ a taților – nu trebuie să fie subiect bășcălie. Pentru că, altfel, va putea fi subiect de știri, ulterior. Este momentul să conștientizăm că și tații din jurul nostru au sentimente, trăiri, suferințe. Este momentul să încercăm, ca bărbați, să ne facem o introspecție și să ne punem trăirile pe primul loc. Să ne ascultăm interiorul. Să nu mai ascundem sub preș. Să vorbim. Să acceptăm și latura vulnerabilă, care se ascunde dincolo de orice carapace aparent indestructibilă.

Eu am reușit să nu plâng deloc vreme de 10 ani…

Personal, am fost de multe ori în situația în care să îmi vină să plâng, să strig, să fug… Cu toții avem astfel de momente. Eu am reușit să nu plâng deloc vreme de 10 ani, deși uneori îmi venea să o fac în hohote. Nu a fost ușor. Deși am avut o relație extraordinară cu Ana, a fost și greu, de multe ori. Au intervenit tot felul de situații, pe care a trebuit să le rezolv rapid și eficient. Doar îmi promisesem mie, în primul rând, că voi avea grijă de familie. În final, cu o minte limpede și un psihic puternic, am reușit de fiecare dată. Cu prețul presiunii și al unei tristeți inexplicabile, pe care am mascat-o foarte bine, de multe ori. Alte ori, am ales să vorbesc despre ce simt. Am avut o perioadă în care, o dată pe lună, mă luau stările grele și i le transmiteam Anei. Dar fiindcă și ea trecea prin ale ei, nu a reușit să mă asculte și să înțeleagă prin ce treceam cu adevărat. Dați-vă seama că alegeam să mă închid în mine și să caut resurse să continui, fără „să mă plâng”. Nu mă plângeam, doar împărtășeam cu jumătatea mea ce trăiesc. În final, am găsit resurse să merg mai departe. Dar există persoane care nu mai găsesc o cale de ieșire din toate aceste stări grele. Ce ar fi de făcut cu ele?

Cum tratăm această lipsă de conștientizare, acest clișeu despre ,,Nu plânge, ești bărbat!”?

Pe tați se pune aproape la fel de multă presiune, sau chiar mai multă, ca pe mame. Nu sunt bărbați, dacă nu aduc bani în casă, dacă nu au suficientă grijă de copii, dacă sunt superificiali în modul în care îi educă etc. Dar poate au și ei nevoie de o pauză, din când în când. De un STOP de la toate activitățile cotidiene. Poate au nevoie să își comunice neliniștea, apăsările și să pună pe pauză permanentul rol de ,,stâlp al casei”.

Depresia la tați poate fi declanșată de o serie de factori. Schimbările în rolurile și responsabilitățile lor, presiunea financiară, problemele în relațiile personale sau dificultățile în creșterea copiilor pot contribui la stresul și anxietatea pe termen lung. Dacă apropiații unui tată afectat nu îl tratează cu empatie, starea mintală a acestuia se va deteriora și mai mult.

Sunt convins că nu sunt singurul care și-a pus această problemă. Sunt convins că mulți tați au căutat informații, răspunsuri, au căutat cum să găsească soluții la problema lor, dar din păcate se vorbește prea puțin despre acest subiect.

Nu există grupuri de suport, nu există nici măcar comunități, așa cum sunt pentru mame. Ei nu au unde să se destăinuie, unde să caute ajutorul. Primul impuls este să îi spui celui de lângă tine ce te apasă, cum te simți. Însă nici acolo nu găsim, de multe ori, înțelegere. Poate e firesc, fiindcă și mamele trec prin multe, însă un parteneriat sănătos este acela în care ne ascultăm reciproc și tratăm cu seriozitate orice stare apare, chiar și la noi, cei considerați sex tare. Așa suntem, fiindcă avem abilitatea de a ne adapta, de a vâna pentru familie, de a găsi soluții, de a asigura familiei confort etc. Însă, repet, asta nu înseamnă că suntem lipsiți de sentimente.

Și mai e o chestie importantă. Moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri. De mici, auzim că nu e bine să plângem, că nu suntem fete. „Ah, ce băiat ești tu, dacă plângi?”. „Nu plânge, X, fii bărbat.” Doamne, mi se pare o tâmpenie să le implementăm băiețeilor noștri această mentalitate stupidă: băieții nu plâng. Băieții sunt oameni. Oamenii sunt ființe emoționale. Emoțiile sunt diverse, printre care și tristețe, frustrare, durere. Iar aceste emoții generează lacrimi. E bine să le lăsăm să iasă la suprafață. Să le trăim, să le acceptăm și să învățăm cum să le facem față. Așa creștem viitori adulți echilibrați emoțional. Așa evităm depresiile viitorilor adulți. Le suntem alături, le vorbim despre toate acestea și îi învățăm să le integreze în viața lor. Tăcerea, la pachet cu durerea, nu este o soluție. 😊

Robert Diaconeasa - Daddy Cool
Robert Diaconeasa – Daddy Cool

Impactul negativ asupra individului și familiei

Depresia la tați poate avea un impact devastator asupra individului și asupra întregii familii. Tații afectați de depresie pot simți o lipsă de energie și motivație, pot avea probleme în concentrare și pot avea sentimente de tristețe sau disperare. Pot să se simtă neîmpliniți, inutili, neglijați. Pot simți că li se ignoră sentimentele. Been there, done that. 😊

Aceste simptome pot afecta relațiile lor cu partenerul de viață, copiii și prietenii. De asemenea, copiii pot fi afectați emoțional și pot dezvolta probleme de sănătate mintală pe termen lung. Este important ca mame, ca femei, ca profesioniști, ca oameni să conștientizăm gravitatea acestei probleme. Problema unui tată cu depresie sau sănătate mintală precară, este problema întregii familii, nu doar a tatălui.

Dezvoltarea unui mediu de sprijin și acceptare:

Este esențial să încurajăm o cultură în care depresia la tați să nu fie considerată un tabu. Trebuie să oferim un mediu în care tații să se simtă în siguranță să vorbească despre starea lor emoțională și să caute ajutorul de care au nevoie. Atât partenerii de viață, cât și membrii familiei sau prietenii pot juca un rol important în sprijinirea taților, în timpul perioadelor de depresie.

Depresia la tați este o problemă reală, care nu ar trebui să fie un tabu. Este important să recunoaștem gravitatea stresului la care sunt supuși tații și să le oferim sprijinul necesar pentru a depăși această afecțiune. Prin crearea unui mediu de acceptare și prin încurajarea căutării ajutorului profesional, putem contribui la îmbunătățirea sănătății mintale a taților și a întregii familii.

Depresia este o afecțiune medicală și necesită tratament adecvat. Tații care se confruntă cu depresie ar trebui să fie încurajați să caute ajutorul unui specialist.

Scopul meu este ca, pe termen mediu și lung, să public cât mai multe materiale pe acestă temă și să cresc gradul de conștientizare, în raport cu problema sănătății mintale la tați. Îmi doresc ca, prin acest material, cititorii mei să devină mai receptivi la problemele taților, mai atenți la stările lor. Îmi doresc să văd cât mai multe soții care își cunosc soții, îi ascultă activ, îi sprijină și sunt empatice cu ei, în momentele lor de vulnerabilitate.

Impactul depresiei și stării mintale poate varia, în funcție de factorii individuali și circumstanțele specifice. Îmi doresc să fiu bine pentru Ilan și Ingrid. Îmi doresc să fim bine cu toții pentru copiii noștri. Îmi doresc ca, într-un mâine mai îndepărtat, lui Ilan să nu i se spună că nu are voie să plângă. Noi îl încurajăm și cred că el va fi conștient că e perfect în regulă să trăiască orice sentiment și să vorbească fără jenă despre acesta. Și să nu se simtă slab pentru că devine vulnerabil. Din contră, vulnerabilitatea este cel mai mare semn de putere și de încredere de sine. Și mi-ar plăcea ca toți tații, plus copiii lor, să fie conștienți de acest lucru. Și să fie bine, ca să poată găsi mereu soluții și să meargă înainte, mai puternici.

Dacă și tu consideri că trebuie să schimbăm modul în care ne raportăm la suferința și stările psihice, atunci dă mai departe acest articol, distribuie, vorbește despre problema asta cu tații din jurul tău. Dacă ești mamă și soție, încurajează-ți copilul și partenerul să nu ascundă suferința, ci să o exprime liber, chiar în mijlocul familiei, unde îi vei asigura că vor găsi mereu sprijinul de care au nevoie. Așa cum și tu îl vei găsi din partea lor. 😊

Cu drag,
Robert

Mă puteți urmări și pe:

Instagram

Youtube