De câteva zile mă tot gândesc la oamenii din jurul meu și mă întreb dacă se simt în siguranță. Dacă familiile lor se simt în siguranță. Dacă odraslele lor se simt în siguranță. Acasă, pe stradă, la școală, la job… Recent, am primit acasă vizita hoților de două ori în 4 zile. Așadar, mă cam întreb: mai suntem oare undeva în siguranță? 🙂

Sunt soț și tată, așadar cel mai important pentru mine este să-mi știu familia în siguranță. Să știu că fetele mele trăiesc într-un mediu cât se poate de safe. Că riscul să se întâmple ceva rău este aproape de minim. Cel puțin atât cât ține de noi.

Ce înseamnă asta? Că m-am asigurat să avem camere de luat vederi în curtea casei în care locuim, să încuiem bine ușa casei în fiecare seară, să avem și poarta încuiată atunci când mergem la culcare etc. Teoretic, ne luasem toate măsurile de precauție ca să nu se întâmple nimic. Adică nu credeam că vreun hoț ar îndrăzni să ne calce pragul, după ce ridică privirea din fața porții și vede 3 camere de luat vederi în 3 puncte diferite ale casei. Mă rog, în teorie, nu ar fi trebuit să se întâmple asta.

DaddyCool siguranță Școala Tedi

În plus, stăm într-o zonă relativ centrală a orașului, foarte aproape de o secție de poliție. Până de curând, locuia și un parlamentar lângă noi, așadar zona era chiar foarte bine păzită. Între timp, acesta nu mai locuiește acolo, deci paza străzii a încetat. 🙂

„Recent, am primit vizita hoților de două ori în patru zile.”

 

Zilele trecute am simțit din plin treaba asta. La 05:30 dimineața au deschis poarta și ne-au furat o canapea și tricicleta lui Ingrid. Nu știu cum, dar au reușit. Am auzit poarta și am reușit să cobor în curte în maxim 1 minut. Nu i-am văzut. Am alergat în stradă după ei dar, la fel, nu am reușit să văd pe nimeni. Cel mai probabil, au fost cu mașina. Evident, am sunat la poliție, declarații, chestii, trestii. De-a dreptul inconfortabil, dar speram să fie un caz singular.

DaddyCool siguranță Școala Tedi

Ei bine, la 3 zile distanță, în plină zi, o femeie a sărit gardul și a încercat să fure din nou. Ce credeți? Noua tricicletă a lui Ingrid, proaspăt ajunsă la noi. Pe bune? E adevărat, e chiar interesantă, e tricicleta de care m-ați tot întrebat pe Facebook și Insta.

DaddyCool tricicletă Coccolle Alto

Revenind la hoața din miezul zilei… la fucking ora 16:00? Un vecin a văzut-o, a sunat la interfon și a atenționat-o pe Ana, care s-a înverzit atunci când a descoperit-o pe cucoană în curtea noastră, cu tricicleta în brațe, încercând să o arunce peste gard.

A ieșit imediat la ea cu o bâtă, a somat-o să stea pe loc și a ținut-o acolo până când a venit poliția. Nu vreți să știți ce a fost la gura ei. 🙂 Ce e cel mai trist e că femeia cu pricina arăta ca în filmele de groază: drogată, slabă, plină de bube, abia se ținea pe picioare. Iar când Ana o certa, ea se întreba nedumerită: „Da’ ce am făcut?”

DaddyCool siguranță Școala Tedi

Experiența a fost ca în filme, cu 6 polițiști prezenți la locul faptei, amprente, declarații din partea vecinilor și, se pare, aproape 100% șanse să intre direct la închisoare pentru că avea muuulte dosare la poliție. Ba chiar avea unul penal și în Italia, în Bari. Acolo a fost acuzată nu doar de furt, ci și de atac cu arme albe. Așadar, ne dăm seama că, oricât de drogată era, vorbim despre o femeie cu adevărat periculoasă.

„Dacă nici în propria curte nu suntem în siguranță, mă tot întreb dacă mai suntem în siguranță pe undeva?”

 

Ne-am petrecut după amiaza la secție pentru ca Ana și un vecin să dea declarații, iar eu sunt frustrat pentru că nu am fost acasă atunci când s-a întâmplat treaba asta. Și mă tot gândesc la faptul că putea să fie mai rău. La faptul că Ingrid putea să fie în curte. Sau că hoața putea să reacționeze foarte violent. Că e, poate, mai bine că nu m-am întâlnit cu hoții de zilele trecute. Sigur erau mai mulți pentru că au furat obiecte voluminoase.

Și mă tot întreb dacă mai suntem în siguranță pe undeva? Dacă nici în propria curte, ce să mai cred despre străzile pe care circulăm zilnic? Suntem în Bucureștiul lui 2017, capitală europeană, în centrul orașului. Și se întâmplă din astea. Probabil sunt naiv, dar chiar credeam că a apus vremea drogaților care fură orice ca să-și poată lua doza.

DaddyCool siguranță Școala Tedi

Vreți să vă spun partea proastă? În același București al anului 2017, capitală europeană, polițiștii îți spun că sunt prea puțini ca să poată face față tuturor zonelor în care sunt incidente. Că nu pot păzi anumite zone pentru că ei sunt doar doi pe tură în momentul în care discuți cu ei. Unul e la tine la poartă și-ți ia declarațiile, iar celălalt în nu știu ce parte. Liniștitor, ce să zic…

„Ce mă fac în momentul în care Ingrid va crește și va fi singură pe stradă, la școală, la prieteni?”

 

Ce e de făcut? Cum fac să mă asigur că familia mea va fi în siguranță de acum încolo? Sigur, sporesc măsurile de precauție. Dar ce mă fac în momentul în care Ingrid crește și va fi singură la școală, pe stradă, la prieteni etc? Va trebui să o învăț cât pot eu de bine cum să aibă grijă de ea.

Chiar așa, dar noi, adulții, știm cum să facem asta? Știm să avem grijă de noi și cum să reacționăm în situații critice? Când e cazul să sunăm la 112 și când e cazul să ne descurcăm singuri? Cred că ar trebui să fie ceva ce te învață în școală, dar eu nu îmi amintesc prea multe despre acest aspect… Cred că sunt niște lecții pe care trebuie să le știm încă din primele zile în care intrăm pe băncile școlii.

DaddyCool siguranță Școala Tedi

Din fericire, există astfel de inițiative, iar una dintre ele este „Școala Siguranței Tedi”, inițiată de Tymbark Maspex România, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Română.

Ce înseamnă acest proiect? Înseamnă că se vizitează elevii de clasa 1 din școlile din România, iar aceștia învață reguli de siguranță într-un mod super interactiv, cu ajutorul propriilor învățători și al unui reprezentant al Poliției Române.  Uneori, chiar și cu ajutorul mascotei Tedi.

DaddyCool siguranță Școala Tedi

„Copiii ar trebui să învețe reguli de siguranță în școli, de la proprii învățători…”

 

Am participat recent la o astfel de lecție deschisă la liceul Eugen Lovinescu din București și mi s-a părut cu adevărat interesant modul în care copiii au învățat reguli de bază cu privire la siguranța lor și a familiilor lor: întrebări, răspunsuri, filmulețe, jocuri, chestionare, ghicitori, exact așa cum ar trebui să învețe copiii despre absolut orice, dacă mă întrebați pe mine.

DaddyCool siguranță Școala Tedi

Sincer, chiar laud acest proiect și mă rog să fie tot mai multe de acest gen în țară. Pentru că avem nevoie de siguranță. Pentru că trebie să fim conștienți că există pericole la tot pasul și pentru că e foarte important să știm să ne ferim/ apărăm de ele.

DaddyCool siguranță Școala Tedi

Chiar așa, voi știți ce lecții de siguranță ar trebui să le predați copiilor voștri? 🙂

Cu drag, DaddyCool!

Foto: Pavel Rădulescu, PR Școala Tedi