După aproape doi ani, am renunțat la alăptat. Acum două săptămâni am avut parte de câteva experiențe mai puțin plăcute. Totul a început cu o infecție urinară neașteptată, apoi a continuat cu vizita unor hemoroizi total neplăcuți. Nu e chiar cel mai apetisant început de poveste, nu-i așa? 🙂
Ei bine, e realitatea de care multă lume se ferește să vorbească și care ne face viața mai neplăcută, uneori. Continuând, am luat tot felul de plante pentru cele două afecțiuni vreme de vreo 3 zile când, normal, a apărut și o durere groaznică și la unul dintre dinți. Legile lui Murphy, of course. Era ceva mai vechi, un nerv pe care încercasem să-l salvez împreună cu Ramona, medicul care se ocupă de mine la 24/7 Dental. Am încercat degeaba, el s-a încăpățânat să-mi aducă neplăceri.
Așa că iată-mă într-o noapte, cu toate durerile la purtător. În bucătărie, singurul loc în care puteam să mai stau, din moment ce una dintre dureri nu se oprea. Mi-am căutat de lucru și am trecut cu bine, dar trează, peste acea noapte. 🙂 La prima oră, sufletul meu pereche a aranjat să merg de urgență la cabinet ca să găsesc împreună cu echipa de acolo o soluție.
El mă grăbea pentru că găsise o fereastră la cabinet și nu era cazul să o pierd, dar i-am spus că trebuie să o mai alăptez o dată pe Ingrid. Am avut un sentiment că va fi și ultima ei masă de la sân.
„Am simțit că va fi ultima ei masă de la sân!”
Ajunsă la clinică, mă mai liniștisem. Țin să menționez că am tot avut probleme cu dantura pe timpul sarcinii. Chiar și după naștere. Dar am refuzat tratament antibiotic din motive de alăptat și știți cât de mult militez pentru această legătură dintre mamă și copil. În ziua aia însă, ajunsesem la capătul răbdărilor. Așa că am cerut anestezie.
După cum am aflat de la mai multe mămici din jur, există antibiotice care sunt compatibile cu alăptarea. Așadar, dacă aveți probleme într-o perioadă în care nu sunteți nici pe departe aproape de momentul în care vreți să renunțați la alăptat, puteți verifica pe www.e-lactancia.org dacă medicamentul va afecta sau nu lactația. Sau puteți suna la 07alăptare și veți primi informațiile necesare. La mine, așa a fost să se așeze lucrurile…
Anca, medicul prezent la datorie în ziua respectivă, m-a avertizat că nu voi putea alăpta 24 de ore. Atunci am decis că mă voi opri din alăptat, dacă tot am întâmpinat și această problemă! În fond, oricum mă pregăteam pentru asta. Dar nu mă gândeam că voi simți atât de puternic decizia. Bănuiam că va fi greu, dar a fost mai mult de atât. A fost un amestec de emoții care s-au dus într-o stare nouă și apăsătoare.
Anca a făcut o treabă extraordinară, dar eu am fost cu lacrimi în ochi pe tot parcursul intervenției. Împăcată cu decizia luată, dar profund marcată de ea!
Imediat ce am terminat cu povestea nervului „nervos”, am fugit la puiul meu. Cu emoție, cu gânduri, cu sufletul cât un purice. După aproape doi ani, urma să o privez de confortul sânului.
„După aproape doi ani de alăptat, urma să o privez de confortul sânului.”
Mi-am pus un milion de întrebări și mi-am făcut tot atâtea filme. Era deja ora prânzului. Am luat-o la o plimbare în sistemul de purtare. I-am povestit ce am pățit, i-am explicat faptul că laptele nu mai este și că vom încerca să trecem împreună cât mai ușor peste acest episod.
Știu că „fiecare cioară își laudă puiul”, dar fetița noastră cu ochii albaștri ca marea a fost atât de blândă, de calmă și de înțeleaptă! A înțeles, a acceptat și, cu mici episoade de plâns (perfect normale, de altfel), totul a decurs mai lin decât speram. Așa cum visam să fie.
Știu că a contat enorm faptul că, în ultimele două luni, i-am tot povestit că mai e puțin lapte. Că va trebui să renunțăm la el în curând.
De fiecare dată când nu mai putea să rămână calmă, o strângeam în brațe. Cu sânii ca piatra și cu pieptul arzând. Îi spuneam că noi două facem cea mai bună echipă și că împreună suntem cele mai puternice. I-am vorbit încontinuu și am căutat să-i fiu alături cât am putut de mult.
„E adevărat că am picat la pat. Infecția urinară și sânii supărați și-au făcut de cap. Și eu am suferit foarte mult vreme de 3 zile, dar am fost acolo pentru ea…”
E adevărat însă că am picat la pat. Infecția urinară și sânii supărați și-au făcut de cap. Și eu am suferit foarte mult vreme de 3 zile, dar am fost acolo pentru ea. Iar atunci când am simțit că nu mai pot, i-am avut alături pe iubitul meu, DaddyCool, și pe minunata Gina. De asemenea, m-au ajutat foarte mult sfaturile prietenei mele, Ioana Ficus.
Azi, la două săptămâni de când am renunțat la alăptat, totul a intrat într-un nou „normal”. Mi-a fost puțin teamă la început. În fond, alăptatul are o însemnătate aparte pentru mine. O importanță enormă. Are un loc deosebit pe lista scurtă a celor mai importante nevoi ale unui copil.
Poate că cel mai greu mi-a fost să mă împac cu gândul că nu mai am aceeași legătură cu micuța mea. Știu că nu e cazul să cred așa ceva, dar cred că este normal, mai ales că totul s-a întâmplat fără prea multe planuri înainte.
Fiecare copil este diferit și va reacționa altfel într-o situație de acest gen. Ce știu sigur însă este faptul că, alături de părinți, cu explicații, încurajări și brațe, orice trece mult mai ușor. 🙂 Eu cred că legătura dintre mine și Ingrid este și mai puternică acum. Iar ea are și mai multă încredere în mine, în noi.
„Noi suntem universul copiilor. Și suntem datori să îi îndrumăm spre a deveni oamenii minunați care vor face lumea un loc mai bun.”
Fiți alături de copiii voștri în orice situație! Încurajați-i, sprijiniți-i, credeți în ei. Și totul va funcționa în relația voastră! Ei au toată nevoia de noi, iar noi suntem universul lor. Și suntem datori să îi îndrumăm spre a deveni oamenii minunați care vor face lumea un loc mai bun. 🙂
Cu drag, MommyCool!
Foto: Slătineanu Ovidiu
