Salutare! Sunt DaddyCool și, în urmă cu ceva vreme, mi-a venit o idee nebunească. Să fiu parte dintr-o cauză nobilă pe termen lung. Să ajut cât de mulți copii voi putea. Să concep un proiect care să fie de un impact major. Care să schimbe în bine viețile unor copii, dar și mentalități ale unor adulți. Să lansez PRIMUL VLOG CARITABIL din România!
Ei bine, ideea nebunească s-a transformat în realitate, iar de câteva zile e lansată oficial. Se numește „Amintiri din copilărie”, este primul vlog caritabil care s-a făcut vreodată în România și este menită să schimbe în bine viețile unor copii din medii defavorizate.
E cu și despre vedetele voastre preferate, cu informații exclusive, interesante, uneori chiar foarte emoționante din copilăria lor. Totul, pentru o cauză nobilă!
Mi-am dorit să fiu parte dintr-o cauză nobilă de impact, pe termen lung! Așa s-a născut „Amintiri din copilărie”!
Ne-am întâlnit, ne-am unit puterile și am povestit în cadrul unui interviu mega relaxat despre momente, locuri, oameni și experiențe din copilărie care au contribuit la construcția omului de azi. Cel de pe scenă, dar mai ales cel din viața reală. Cu bune și rele, la fel ca fiecare dintre noi.
Treaba și mai interesantă este că avem nevoie de ajutorul vostru. Vreau ca la final de lună să fim cu toții parte dintr-o cauză nobilă, iar 5000 de euro să ajungă la copii din medii defavorizate.
Vedetele voastre preferate sunt parte din PRIMUL VLOG CARITABIL din România!
Stați liniștiți, voi nu trebuie să dați nici un leu. M-am ocupat eu de asta, iar banii pentru copii vin de la sponsori. Pe voi toată treaba vă „costă” doar două clickuri: unul ca să vizualizați interviurile noastre și al doilea ca să dați mai departe mesajul nostru caritabil către prietenii voștri. Poate fi mai simplu de atât? 🙂
Primul caz pentru care luptăm vreme de 4 săptămâni este destinat copiilor de la Asociația Touched România, iar partenera mea de conversație este Nicole Cherry! Împreună luptăm să oferim condiții mai bune prichindeilor de la asociație, iar cu ajutorul vostru suntem siguri că putem face asta!
Amintiri din copilărie… cu Nicole Cherry! PRIMUL VLOG 100% C…
Începe aventura primului VLOG 100% CARITABIL din România. Lupt să schimb în bine viețile unor copii din medii defavorizate, iar prima parteneră în acest demers este puștoaica-minune a muzicii românești, Nicole Cherry! Fiți și voi parte din misiunea noastră caritabilă și ajutați-ne să donăm 5000 de euro pentru puști care au mare nevoie de o speranță și de o viață mai bună.Ce aveți de făcut? Un click pentru a vedea ce amintiri frumoase a depănat Nicole și încă un click pentru a da mai departe mesajul nostru caritabil! La final de lună, vom strânge împreună 100.000 de vizualizări și vom face niște copii extrem de bucuroși.Primul caz pentru care luptăm este Asociatia Touched Romania, care se ocupă cu reintegrarea în societate a femeilor victime ale abuzurilor domestice, alături de copiii lor, micuți cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani. Sponsorul acestui caz este Philips Avent, căruia îi mulțumesc din suflet că a crezut în mine și vrea să ofere acestor copii minunați șansa la un trai mai bun! Haideți să facem împreună lumea un loc mai frumos! 🙂
Publicată de DaddyCool.ro pe Luni, 9 octombrie 2017
Ce spuneți, intrați pe pagina mea de Facebook și ne ajutați să facem lumea un loc mai frumos cu un dublu click? 🙂
Cu drag, DaddyCool!