Zilele trecute mă gândeam așa, mai intens la viitorul copiilor noștri. Chiar dacă sunt foarte mici, trăim vremuri ciudate și gândurile ne-au zburat în toate direcțiile. Și cu mintea la o situație prin care trece o prietenă, care strânge bani să-și trimită copilul la una dintre cele mai bune facultăți din lume, am stat și m-am întrebat: cum e oare mai bine să ne pregătim pentru viitorul copiilor noștri?
Nu de puține ori ne-am gândit la momentul în care copiii noștri vor începe drumul spre a fi un om mare. Aș vrea, totuși, să fim pregătiți la momentul respectiv. Ei bine, zilele trecute am primit un mail care m-a făcut să vă scriu acest material, dar și să port niște conversații cu ai mei copii, pe care le-am filmat pentru voi. 🙂
Înainte de toate, aș vrea să vă arăt ce răspunsuri mi-au dat ambii copii (dada, chiar și Ilan, care are doar 6 luni) și să vă creez un context, ca să vedeți de unde a pornit toată ideea:
Așadar, gândul nostru zilele acestea este la opțiunea de a ne face o asigurare de viață cu economisire pentru copii. Cumva, pare o opțiune bună pentru că ne asigurăm și viața, dar în același timp economisim și pentru visurile copiilor.
Pare că amândoi vor să fie artiști. Ei bine, o să-i ajute talentul să reușească, dacă acesta le va fi drumul, dar și acolo trebuie investit. Iar dacă vor lua calea antreprenoriatului, cu siguranță eu și Ana ne-am bucura să îi putem susține la început de drum. Și cum avem doi copii, e clar că investitția trebuie să fie dublă.
ASIGURAREA DE VIAȚĂ CU ECONOMISIRE PENTRU COPIII MICI
Așadar, iată 10 MOTIVE pentru care am lua în calcul opțiunea trimisă de Groupama pe mail. Am intrat pe site-ul lor și ni s-a părut interesant ce am găsit acolo:
1 – Siguranța unui sprijin financiar atunci când cei mici vor trebui să decidă singuri.
2 – Posibilitatea planificării unui viitor sigur pentru copiii noștri.
3 – Posibilitatea încheierii unei polițe de către ambii părinți și siguranța că viitorii noștri adulți vor primi banii la finalul contractului, chiar dacă unul dintre noi ar păți ceva. Nu e în planurile noastre, dar nu știi niciodată ce aduce ziua de mâine.
4 – Posibilitatea de atașare a unor asigurări suplimentare, care să asigure servicii copiilor, precum spitalizare, intervenții chirurgicale etc.
5 – Flexibilitatea, care ne permite să alegem structura contractului, durata acestuia, valoarea sumelor asigurate și frecvența de plată a primelor de asigurare.
6 – Siguranța contractului. Pe durata acestuia, clienții beneficiază de protecție împotriva inflației pentru contractele în lei și de indexare pentru cele în valută.
7 – Promptitudine la plata indemnizațiilor de asigurare.
8 – Consiliere pentru a identifica cele mai optime soluții financiare.
9 – Siguranța capitalului investit.
10 – Acumularea de diverse beneficii în cont.
Bineînțeles, acestea sunt niște lucruri orientative, pe care noi le-am citit și ne-au făcut să ne gândim la această opțiune, mai ales că SIGUR nu am de gând să îngrop bani pe undeva, ca să-i scot din capsulă atunci când va face fiecare dintre cei mici 18 ani. 😊
Dacă și voi credeți că un astfel de serviciu v-ar putea ajuta pe viitor, nu ezitați să contactați un specialist Groupama și să povestiți mai multe despre opțiunile care v-ar putea fi benefice.
Până una alta, am tăiat de pe listă și opțiunea de a-i ține la saltea fiindcă noi ne-am mutat de multe ori în ultimii ani, iar la fiecare mutare am mai pierdut câte ceva, încât sigur nu ar fi o opțiune prea grozavă pentru noi. 😊
Cu drag, DaddyCool!