Acesta este, probabil, cel mai sincer articol pe care l-am scris până acum pe blog. Pentru că îl las pe el, cititorul, să îmi intre adânc în suflet și să descopere ce sentimente magice am simțit în momentul în care noi doi ne-am întâlnit pentru prima dată. Și cât de intensă a fost așteptarea de pe holul spitalului. Și cum tremuram de emoții, iar secundele parcă uitau să mai treacă. Și cum tu ești trimisă de cineva special… A fost într-o zi de vineri când tu, draga mea, ai hotărât să vii pe lume, cu mult mai târziu decât ar fi fost normal. Ca idee, să știi că ai depășit termenul și ai sfidat toate predicțiile pentru că ai vrut să ne arăți încă din prima secundă cât ești de specială. Și că, pe lângă o minune de la Dumnezeu, ești un cadou pe care bunicul tău ni l-a trimis din cer.
Ingrid, tu trebuia să te naști la începutul lunii iunie 2015. Cu multă indulgență, poate la jumătatea lunii. Dar tu ai ales să vii la finalul ei, pe data de 26, chiar de ziua bunicului tău. Care a murit acum 7 ani.
Și de la care mama ta, Ana, nu a apucat să-și la rămas bun. Pentru că bunicul a murit subit și a fost găsit abia după câteva zile. Ipoteze sunt multe, însă adevărul din ziua aceea tristă îl știe doar el.
Ce nu știi tu este că mami și bunicul au avut o relație tensionată în ultimii ani. El i-a greșit foarte mult, iar ea a fost forțată să ia lumea în piept încă de la o vârstă fragedă și să se descurce singură, așa cum a putut.
Iar uneori i-a fost foarte greu. Nu a avut nici măcar ce să mănânce sau unde să locuiască. Dar ea e o persoană extrem de puternică și a găsit modalitatea să se ridice, să meargă mai departe și să lupte pentru idealurile ei. Și i-a reușit. Uită-te la ea, ce familie frumoasă are acum și ce carieră înfloritoare. 🙂
E adevărat, bunicul a greșit, dar tot el, de acolo de sus, a avut grijă ca eu și mami să ne întâlnim, iar împreună să te avem pe tine. Și să fim un trio imbatabil.
Bunica ta a bănuit de la început: „Poate se naște pe 26.” Dar noi nu am crezut că se poate așa ceva. Ei bine, iată că s-a putut. 🙂
Și iată cum bunicul a găsit cea mai bună modalitate să-și ceară iertare de la fata lui pentru tot. Știu ei doi mai bine ce înseamnă „tot”. Și cum prin tine mami va putea să îl ierte.
Ana a vrut ca tu să vii pe lume pe cale naturală și totul era pregătit pentru asta. Dar ai ales să mai stai puțin, iar când termenul a început să fie depășit mi-am dat și eu seama care este scopul întârzierii tale. Am știut că o să te naști în ziua aceea magică și că tu vei fi cadoul lui pentru noi.
M-am bucurat când am auzit că vei veni pe lume prin cezariană. Îmi doream să te naști natural, dar în ziua aceea am fost egoist și m-am bucurat că nu trebuie să te mai aștept prea mult. Știam că în maxim 40 de minute o să te văd. Oho, și au fost cele mai lungi 40 de minute din viața mea.
Singur pe holul spitalului, cu siguranță am făcut o cărare vizibilă. Probabil toți tații o fac. Dar eu nu sunt toți, sunt al tău și nu îmi trebuie nimic mai mult ca să fiu cel mai fericit om de pe pământ.
După ce a trecut, într-un final, timpul care parcă stătea în loc, te-am auzit plângând. Nu știam dacă ești chiar tu, dar cumva simțeam asta. Între timp, a ieșit moașa să întrebe în gol: „Domnul Diaconeasa?”
Să știi că nu mai era nimeni pe hol în afară de mine, dar poate doamna nu m-a văzut. „Eu s-s-s-unt!”, i-am răspuns stângaci. Îmi tremurau toate cele.
– „Felicitări, aveți o fetiță superbă! Haideți să o vedeți!”
Și iată cum, tati, mergeam în reluare spre locul în care urma să ne întâlnim pentru prima dată. Plângeai de mama focului în brațele asistentei, iar când te-am văzut am început să plâng și eu instant. Erai chiar în fața mea, reală, minunată și mi-ai tăiat răsuflarea.
– „Ce faci, tati?”, te-am întrebat…
Și ai tăcut imediat.
– „Ia, uite! Cum i-a recunoscut vocea imediat!”
– „Bineînțeles că mi-a recunoscut-o, doamnelor. Am vorbit multe amândoi cât timp a fost la mama ei în burtică”, mi-am spus în gând.
Iar după ce te-am luat în brațe, în lumea asta nu a mai contat nimic. Am imortalizat acel moment și îl păstrez în suflet și în minte pentru totdeauna. Mami era bine, evident că acesta a fost primul lucru pe care l-am întrebat atunci când am fost în stare să vorbesc, tu erai în brațele mele (chiar înainte să te țină Ana în brațe), iar noi trei urma să începem cea mai frumoasă aventură din viața noastră.
Și, ca să ne demonstrezi din partea cui ești trimisă cadou, în caz că existau dubii, ai exact culoarea ochilor bunicului tău, când te ia somnul ai un ochi pe jumătate deschis (exact ca bunicul tău), iar uneori îi împrumuți grimasele.
„Da, tată! Am primit mesajul”, ar spune Ana. De fapt, cu toții l-am primit. 🙂
