Totul se schimbă în viața noastră odată cu apariția copiilor. Chiar și vacanțele. Devin mai colorate, mai vesele și mai active. Copiii au puterea de a ne umple de energie și bună dispoziție. Iar o oră de jocuri benefice pentru ei este un adevărat panaceu chiar și pentru părinți.

Cum pot fi unele jocuri benefice pentru copii? Specialiștii în educație timpurie ne explică. Cel puțin în primii ani de viață, acestea sunt modul prin care cei mici asimilează informații și se dezvoltă. Chiar și o oră pe zi de jocuri ghidate, interactive și bine structurate va avea un impact garantat asupra evoluției lor!

Vara ne jucăm cel mai frumos

Profită de timpul liber din timpul verii pentru a crea experiențe însemnate pentru cel mic. Acestea îl vor ajuta să relaționeze mai bine, să gândească strategic și creativ sau să își exerseze dexteritatea.

Alexandra Dascăl, manager educațional al grădiniței cu profil britanic Acorns Nursery Aviației ne-a explicat de ce nu trebuie să privim vacanța ca o pauză de la învățare. Și cum activitățile distractive ale copiilor pot căpăta și caracter educațional datorită implicării părinților.

DaddyCool jocuri

„Este greșită percepția conform căreia jocul este o pierdere de timp și o distragere a copilului de la lucrurile importante pentru educația sa. Cel puțin în primii ani de viață, jocul este principalul mijloc prin care acesta își poate dezvolta abilitățile cognitive și motorii. De aceea este datoria noastră, a adulților din universul copiilor, să ne asigurăm că îi angajăm în jocuri și activități utile, dar în același timp și foarte distractive”, explică Alexandra Dascăl.

Orice activitate se poate transforma într-un mod plăcut de aprofundare a unor lecții. Iată câteva exemple de activități distractive și educative propuse de managerul educațional al grădiniței Acorns:

5 jocuri de folosit la mare:

  1. Adunați împreună scoici de pe plajă, discutând în timpul activității despre formele, culorile și dimensiunile lor.
  2. Construiți castele de nisip, arătându-le copiilor implicarea și aprecierea pentru formele pe care le realizează. Este un pas înainte către câștigarea încrederii de sine.
  3. Lansați un zmeu colorat.
  4. Jucați Frisbee. Este o modalitate distractivă de a face mișcare pe plajă și de a exersa dexteritatea copilului.
  5. Jucați-vă în apă. Se știe cât de mult le place copiilor apa. Iar dacă voi veți fi partenerul principal de joacă în toate activitățile acvatice, cu siguranță cei mici vor fi mult mai îndrăzneți să încerce lucruri noi, să exploreze, știind că sunteți acolo pentru ei.

DaddyCool jocuri

5 jocuri de folosit la munte:

  1. Adunați crenguțe și construiți un adăpost pentru jucăria preferată. Numărați-le împreună.
  2. Adunați flori de pe pajiștile montane pentru a le pune la presat. Discutați despre culori, forme, miresme.
  3. Faceți drumeții în pădure. Povestiți despre cum iau naștere elemente întâlnite în natură, cu ce se hrănesc animalele, cum cresc copacii. Ajutați-i pe copii să cunoască natura pentru a o iubi.
  4. Implicați-i în ridicarea cortului. Parcurgeți împreună pașii, cu răbdare și bună dispoziție.
  5. Plimbați-vă cu bicicleta. Ca și atașamentul pentru animale, dragostea pentru sport se exersează din copilărie. Iar un copil sportiv va fi adultul activ și sănătos de mâine. 🙂

DaddyCool jocuri

Cred că sunt niște propuneri de jocuri extrem de simple, dar de efect, pe care orice părinte ar trebui să le aibă în minte atunci când se gândește la relația cu proprii copii.

Personal, o implic pe Ingrid în majoritatea activităților mele, iar atunci când suntem la capitolul jocuri nu ezit să îi explic absolut tot ce experimentăm. Ce obiecte folosim, ce culori au acestea, la ce folosesc, de unde le luăm, unde ar trebui să le punem înapoi etc.

DaddyCool jocuri

Deși mă uimește cum mulți părinți au impresia că „sunt mici și nu știu”, copiii au o capacitatea incredibilă de absorbție a informației și înțeleg extrem de multe lucruri, cu care ne vor uimi apoi.

Așa cum am spus în repetate rânduri, trebuie să avem încredere totală în copiii noștri și să îi tratăm exact ca pe niște adulți inteligenți. Încă din primele zile de viață. Cred că doar așa putem dezvolta viitori adulți curioși, entuziaști, însetați de cunoaștere continuă.

Cu drag, DaddyCool!