Să fii copil e un privilegiu. Un dar pe care mulți dintre noi ar da orice să-l primească din nou. Pentru că în lumea copiilor totul este colorat și e plin de personaje pozitive. Totul e altfel! Tu știi ce mai face copilul din tine?

Cel mai mult în viața asta îmi place să dau în mintea copiilor. Să îmi ofer ocazia să mă prostesc, să cânt, să mă alint, să fac orice lucru infantil îmi trece prin cap. Pentru mine reprezintă o terapie excelentă faptul că îmi ofer zilnic șansa să las câteva minute grijile și toate preocupările de adult la o parte și să intru într-o lume în care totul e rupt din basme. Prea suntem toți serioși, preocupați, apăsați, urâcioși…

DaddyCool happy_o

Iar de când sunt părinte am realizat cât de important este să nu pierd niciodată copilul din mine. Să nu-l las să se maturizeze. Să îi dau voie să zburde liber de fiecare dată când simte nevoia să iasă la suprafață.

DaddyCool DSC_0232

Mă hrănesc efectiv cu energie pozitivă, iar ultimele zile și tragedia de la Colectiv mi s-au părut un calvar. Am suferit pentru fiecare om în parte care a plecat dintre noi și singurul lucru care mi-a alinat cât de cât starea a fost siguranța că toți s-au dus într-un loc mult mai bun, într-o altă lume, unde nimeni nu le mai poate face rău vreodată.

DaddyCool DSC_0239

Îmi place să cred că au plecat în lumea în care au redevenit copii. Acum sunt liberi și lipsiți de orice fel de grijă. Au plecat în lumea în care muzica ține la nesfârșit și în care nimeni, dar absolut nimeni, nu le mai poate pune viața în pericol.

DaddyCool DSC_0257

Pentru că sunt nemuritori. Și au puteri magice. Acum pot să aibă grijă de toți oamenii dragi.

DaddyCool DSC_0259

Am ales să celebrez viața și m-am uitat în ochii copilului meu. Care merită tot ce e mai bun. Pe care îl iubesc mai mult decât o pot descrie cuvintele. Căruia îi voi oferi cele mai frumoase clipe, câtă vreme voi trăi.

daddycool DSC_0264

Pentru că nu știi niciodată ce aduce ziua de mâine, iar eu vreau ca amintirile noastre să fie de basm. Vreau să dau în mintea copiilor alături de Ingrid și Ana. Vreau să ne prostim. Vreau să ne jucăm. Vreau să îi arăt ce înseamnă cu adevărat să fii copil.

DaddyCool DSC_0219

Deoarece copilăria vine o singură dată și pleacă mult mai repede decât îți poți imagina. Iar atunci când a dispărut, vreau să știu că eu și familia mea am exploatat-o împreună la maxim.

 

Cu drag, DaddyCool

 

Foto: Dan Niculescu