Știm deja cu toții că animalele sunt cele mai bune prietene ale copiilor noștri, nu-i așa? De la mic, la mare, toate animalele domestice iubesc la nebunie copiii, iar tendința lor generală este să-i protejeze. Sunt sute de filmulețe pe internet în care vedem câini sau pisici care ocrotesc copiii, îi feresc de pericole, se joacă alături de ei, îi iubesc sau îi fac să râdă. Sunt parte din descoperirea unui amalgam de emoții ale celor mici. Dar ne-am fi putut imagina oare că un singur cățel poate educa sute de milioane de copii să-și gestioneze emoțiile? Ei bine, iată că da. Faceți cunoștință cu Blue! 😊
Blue este o neobosită cățelușă Blue Heeler, de șase ani, căreia îi place joaca și care transformă viața de familie într-o aventură distractivă! Cu imaginația ei fără limite, Blue inventează jocuri complexe care evoluează în moduri neprevăzute, dar mai ales amuzante, aducând întreaga familie – pe sora sa mai mică, Bingo, și pe părinții săi, Bandit și Caramel – în universul ei plin de umor.
Deși mama și tata ar putea avea impresia că dețin controlul, este evident că fetele iau deciziile când e vorba de joacă – și aproape de orice altceva! La fel ca oricărui copil de vârsta ei, ce îi place cel mai mult lui Blue să facă este să se joace, în special jocuri de rol împreună cu sora sa, Bingo. Blue se folosește de evenimentele de fiecare zi din viața familiei (pregătirea unui tort, achitarea cumpărăturilor la supermarket, probarea pantofilor) și le transformă în jocuri unice, ciudate, astfel încât face ca momentele obișnuite să devină aventuri nebunești!
Blue este o incursiune autentică în viața unei familii cu copiii preșcolari și sărbătorește bucuria de a învăța și a crește prin joacă și amuzament. Explorând lumea din jurul său, Bluey iubește să se joace prefăcându-se că este un adult care face lucruri de oameni mari, cum ar fi să conducă un taxi sau un magazin sau să realizeze o operație medicală, uneori cu sora ei sau cu prietenii ei și întotdeauna cu părinții ei pentru a o îndruma.
Un nou sezon al serialului Blue se lansează pe data de 22 februarie, de la orele 18:30, pe Disney Junior!
Acest serial de comedie plin de afecțiune a fost creat de Joe Brumm și produs de Ludo Studio, premiat cu Emmy®, pentru Australian Broadcast Corporation și BBC Studios. Bluey s-a lansat pentru prima dată pe ABC Kids în Australia și a fost un succes masiv atât pentru copii, cât și pentru adulți, fiind cel mai vizionat serial din istoria ABC cu peste 100 de milioane de difuzări. A fost cea mai populară emisiune TV pentru copii de la televiziunea terestră din Australia în 2018/19.
Blue s-a dovedit deja a fi o experiență autentică de co-vizionare, aducând familiile laolaltă în fața televizoarelor și a dispozitivelor, oferind în același timp râsete, momente emoționante și mesaje de impact pentru toate generațiile. Iată cum arată trailerul noului sezon „Blue”, care se anunță a fi unul plin de noi situații din care atât copiii, dar și părinții, vor învăța o mulțime de lucruri interesante despre emoții:
Să știți că serialul „Blue” este o reală inspirație pentru toate familiile fiindcă propune jocuri de conectare între toți membrii și o perspectivă foarte interesantă asupra emoțiilor copiilor și modul în care aceștia le pot gestiona. Să știți că nu e treabă ușoară să le povestești copiilor despre acest subiect, iar faptul că putem reuși să purtăm astfel de discuții, prin intermediul și cu ajutorul unui personaj animat, care prinde imediat la copii, este minunat.
M-am uitat și eu cu Ingrid la sezonul trecut și povesteam la fiecare episod despre situațiile prin care Blue trecea, luam exemplul părinților ei și a felului în care ea reușea să înțeleagă anumite lucruri, iar Ingrid a rezonat perfect cu Blue și poveștile ei.
Iar ce am învățat împreună a fost că, indiferent de situație, cel mai bine ar fi ca la final să rămânem cu o emoție pozitivă, care ne va ajuta să trecem cu bine peste absolut orice. Iar eu pot confirma asta, după ani întregi de întâmpinat tot felul de situații și în care am învățat, la rându-mi, cum să-mi gestionez emoțiile, astfel încât starea mea de spirit finală să fie întotdeauna una pozitivă. 😊 Voi cum vă învățați copiii să-și gestioneze emoțiile?
CONCURS – Blue vă premiază!!!
Pentru că eu și prietenii de la Disney Junior ne bucurăm pentru faptul că urmăriți serialele canalului, vrem să vă oferim un premiu tare simpatic: o serie de cărți cu cele mai îndrăgite personaje de la Disney Junior, în valoare de 200 de lei.
Tot ce trebuie să faceți este să-mi răspundeți la o întrebare super simplă: când are loc premiera noului sezon Blue? 😊
Aștept comentariile la postarea de pe pagina de Facebook, iar câștigătorul va fi anunțat prin intermediul Random.Org. Succes!
Cu drag, Robert!