Folosesc de ceva vreme serviciul HBO GO și mi s-a părut încă de la început foarte cool pentru faptul că am avut acces la mult conținut bun, fără să fiu limitat la un singur device. Acum pot folosi serviciul și când nu sunt acasă, în România. În plus, am putut testa vreme de o lună înainte de a plăti efectiv abonamentul. Iar atunci când am ales să-l plătesc, am scos din buzunar doar 19,99 lei. Adică puțin peste 4 euro. Ce am constatat însă este faptul că mulți cunoscuți au impresia că HBO GO e doar o extensie online a programului TV. Iar acest lucru nu poate fi mai departe de adevăr. Îmi dați voie să vă povestesc despre cât de tare este, de fapt, acest serviciu de streaming?
După cum ați apucat să mă cunoașteți deja, sunt mereu pe drumuri. Am o viață extrem de alertă, cu deplasări, întâlniri, proiecte, călătorii. Tot tacâmul care nu îmi permite să mă uit efectiv la televizor. Sincer, câteodată îmi doresc să mă arunc în canapeaua din living și să butonez în neștire telecomanda. Dar asta se întâmplă extrem de rar, spre deloc. 🙂 În același timp, sunt fan seriale și am câteva pe care le urmăresc interesat de fiecare dată când am ocazia. Dar cum ocazia aceasta se întâmplă de cele mai multe ori în camere de hotel, bineînțeles că la îndemână îmi este un serviciu de streaming online. Singurele momente în care apuc să văd câte un serial sunt atunci când sunt plecat din oraș sau din țară cu proiecte și prind o oră de relaxare, seara.
Ei bine, cum nu sunt de acord cu pirateria de niciun fel, prefer să folosesc servicii plătite. Iar HBO GO este unul dintre acestea. În primul rând, pentru că sunt fan încă de când s-a dat liber la programul HBO în România. Mi se părea total SF faptul că am ocazia să văd filme americane, „din alea de la cinema”, pe televizorul de acasă. WOW! Pe bune vă spun că mă simțeam ca un super star pentru faptul că aveam acces la așa ceva. :)) În al doilea rând, am descoperit o parte din serialele pe care le urmăream în adolescență și pe care am chef să le revăd, cum ar fi „Clanul Soprano”, „Anturaj” saaaau „Totul Despre Sex”. Yep, l-am văzut și pe acesta. 😀
Ba, mai mult, am descoperit unele noi, super interesante, care m-au ținut cu ochii pe monitor. Recomand producțiile românești „Umbre” și „Valea Mută” fiindcă și noi putem face seriale foarte tari. Toate acestea, în luna pe care am primit-o gratuit. Cum vă spuneam, nu vă pune nimeni să plătiți înainte să testați dacă serviciul vi se potrivește sau ba. Ceea ce e tare!
În al treilea rând, mi-a plăcut faptul că mă pot dezabona oricând, simplu și rapid, fără costuri suplimentare. M-am și dezabonat, of course, ca să testez dacă este așa de simplu și rapid pe cât se comunica. Așa a fost. M-am abonat înapoi cât ai zice HBO GO. 🙂
Pentru oamenii cu un stil de viață mai agitat și des pe drumuri, mi se pare un serviciu super potrivit. Mai ales că există acces la mii de ore de seriale, filme, animații etc. nu doar în România, ci și oriunde în Uniunea Europeană. Hello, modern world!
Perfect pentru vacanțele cu întreaga familie!
De obicei, în vacanță ajungem la o cazare unde avem un singur televizor. Iar dacă aveți copii, cel mai probabil TV-ul va fi acaparat de aceștia, atunci când sunteți în cameră și vă relaxați sau vă pregătiți de culcare. Ei bine, nu veți mai întâmpina această situație dacă veți fi abonați la HBO GO. Puteți folosi două dispozitive diferite, în contul aceluiași abonament. Ce înseamnă asta? Că adulții se pot uita la ce vor, în vreme ce copiii se pot delecta cu niște seriale animate. În același timp! Cam tare, nu? Peste 500 de ore de content pentru copii vă așteaptă pe HBO GO. Printre acestea se numără și serialele „Purcelușa Pepa”, „Masha și Ursul” sau „Shimmer și Shine”, trei dintre preferatele lui Ingrid. Bineînțeles, aveți și alte opțiuni de animații, unele de lung metraj. Dacă eu sunt super încântat de acest lucru pentru că sunt un mare fan al animațiilor, imaginați-vă bucuria copilei mele. :))
BONUS: Aveți opțiunea de control parental. Așadar, dacă vreți să lăsați copiii să se uite singuri la ce vor, această opțiune le va bloca accesul la conținutul nepotrivit vârstei lor. 🙂
Stiți ce mai e tare? Că puteți călători în Croația, Malta sau Islanda, de exemplu, iar acolo să vă uitați la „Game Of Thrones” pentru că fix pe acele meleaguri s-au filmat multe scene din serial. Va fi ca și cum retrăiți magia de pe platourile de filmare. Mie mi se pare super cool treaba asta. Deh, mereu m-au bucurat micile plăceri ale vieții. 🙂
Peste 5000 de titluri pe HBO GO la care puteți avea acces gratuit, dacă vă abonați la HBO prin intermediul operatorului vostru de televiziune!
Chiar așa cum vă spun! Dacă aveți deja cablu TV și v-ați abonat și la canalul HBO, majoritatea operatorilor de televiziune oferă acces gratuit la platforma HBO GO. Așadar, două beneficii la prețul unuia singur. 🙂
CONCURS! Câștigați premii cool de la HBO GO!
Intrați în lumea HBO GO și puteți câștiga UN URS DE PLUȘ GIGANT + UN TROLLER + UN POWERBANK + UN VOUCHER CU O LUNĂ FREE!
Așadar, 5 dintre voi vor avea ocazia să câștige aceste premii, deci vor putea beneficia de două luni gratis ale serviciului de streaming, având în vedere că puteți avea una gratis oricum. 🙂
Tot ce trebuie să faceți este să participați la ACEST QUIZ , să răspundeți la întrebările de acolo și… cam atât. Nimic mai simplu.
Acestea fiind spuse, vă urez vizionare plăcută și vă invit să-mi spuneți și mie dacă descoperiți vreun serial tare de tot, care merită neapărat urmărit! 🙂
Cu drag, DaddyCool!