Ultimele zile au fost extrem de încărcate din punct de vedere emoțional. Tragedia care a avut loc în clubul Colectiv încă răsună și, din păcate, ecoul ei se propagă datorită morților unor persoane nevinovate. Iar numărul acestora este în continuă creștere. Însă nu cred că acest context dă cuiva dreptul să spună tot ce-i vine la gură…
Din păcate, pe lângă faptul că m-am crucit la declarațiile unor diverși indivizi care susțin că oamenii nevinovați care au decedat au plătit cu prețul suprem pentru că erau sataniști și alte aberații de acest gen, aseară m-am crucit din nou când m-am trezit în mijlocul unei răutăți care mi s-a atribuit total gratuit de cineva care are impresia că mă cunoaște, fiind colegi de companie media.
Pe scurt, după o săptămână în care nu am știut de mine și habar nu am avut pe ce planetă trăiesc din cauza celor întâmplate, după ce am ieșit în stradă să îmi exprim frustrarea că sistemul în care trăim este unul de cacao, despre care poți spune orice, numai că luptă pentru cetățean nu, mi-am dat seama că am acasă un copil care trebuie hrănit în primul rând cu energie pozitivă. Cu zâmbete și dragoste pentru că el nu are nici o vină pentru rahaturile care se întâmplă în jurul lui, cu oamenii mari și cu țara în care s-a născut. Așa că am luat atitudine și am ales să celebrez viața și să transmit mai departe energie pozitivă.
Sunt perfect conștient de cele petrecute și rezonez 100% cu familiile care au pierdut pe cineva drag atât de devreme pentru că și eu am pierdut pe cineva foarte drag și foarte tânăr într-un mod similar. Nu acum, dar nici în urmă cu foarte multă vreme. Și a fost greu, dar am trecut peste cu ajutorul gândurilor pozitive. Acestea m-au ajutat să mă conving de faptul că persoana respectivă este într-un loc mult mai bun, iar asta mi-a dat putere să merg înainte. Și să trăiesc viața chiar și pentru omul pe care l-am pierdut.
Am ales să celebrez viața pentru binele meu și al familiei mele, așa că am început să public din nou postări vesele, cu mesaje care să ajute cât de puțin oamenii din jur să spere în continuare la o viață spirituală pozitivă.
Ei bine, una dintre postările mele suna cam așa: „Viața e grea pentru toată lumea, fără excepție, dar atunci când ai cele mai dragi persoane alături nici nu mai trebuie să muți munții din loc. Se mută singuri! Vă doresc să aveți parte de o săptămână plină de zâmbete și dragoste!”
A se nota:
„Viața e grea pentru toată lumea, fără excepție, dar atunci când ai cele mai dragi persoane alături nici nu mai trebuie să muți munții din loc. Se mută singuri!” – Mesajul acesta este pozitiv pentru toată lumea aflată în suferință. La fel ca cei de acum, am suferit pentru oameni apropiați, am pierdut oameni apropiați în sensul că au murit, iar cei câțiva dragi din viața mea m-au ajutat să merg mai departe atunci când a fost foarte greu.
„Vă doresc o săptămână plină de zâmbete și dragoste!” – Vă doresc să zâmbiți, să transmiteți energie pozitivă celor care suferă pentru că doar așa ei pot merge mai departe. Vă doresc dragoste pentru că asta unește oameni și este incredibil de importantă în aceste momente.
Și ia uite cu ce status mă trezesc în fața ochilor:
X: „Vă doresc să aveți parte de o săptămână plină de zâmbete și dragoste!” Îmi imaginez ce săptămână au familiile celor decedați sau ale celor care se zbat între viață și moarte în urma incendiului de la Colectiv. Chiar sunteți niște tâmpiți ăștia care nu mai conteniți în a vă ura <o săptămână frumoasă tuturor> în zilele astea!
Bineînțeles, au urmat comentarii la postarea-minune:
„Exagerezi. Ăia sunt niște tâmpiți mereu, nu numai în săptămânile astea.”
Autorul postării completează cu o nouă idee:
„E vorba de un strict minim necesar de respect. NU crapă nimeni dacă e mai reținut sau dacă se abține în a-și pune poze cu cât de fericit e el cu familia lui cu tot sau ai ei sau etc. În fond e o problemă de educație și pe urmă trebuie să te ducă și mintea, și sufletul.”
Ne dăm cu toții seama că, din cele scrise mai sus, rezultă faptul că sunt un tâmpit, fără un minin necesar de respect, lipsit de educație, pe care nu-l duce nici mintea, dar nici sufletul!
Nu-mi stă în caracter să mă bălăcăresc și să mă situez de bună voie în astfel de situații penibile, așa că i-am scris respectivei persoane că mă putea face tâmpit în față pentru că ne cunoaștem din vedere, dacă era necesar. Din punct de vedere personal însă, i-am explicat că nu mă cunoaște câtuși de puțin și că nu are habar cât de mult am suferit sau nu în urma acestei tragedii, dacă m-am implicat sau nu în caz și ce impact a avut totul asupra mea. Ca un fapt divers, i-am explicat că știu exact prin ce trec familiile celor decedați pentru că am trecut prin asta, deci nu pot înțelege cum și-a permis să judece o persoană pe baza unui sfârșit de frază scos total din context.
În continuare mi se pare uimitor la ce s-a ajuns și de cât cinism a putut da dovadă cineva care crede în schimbarea mentalității din țara asta pentru că, nu-i așa, schimbarea începe cu noi.
E chiar așa de condamnat faptul că încerci să mergi pe pozitiv înainte pentru că ai un copil mic și vrei să-i insufli o stare de bine într-o țară în care toată lumea se pricepe la comentat, la arătat cu degetul și la urât oameni din jur?
E chiar așa de condamnat că vrei să le insufli oamenilor o stare de bine, încurajându-i să zâmbească și să iubească?
Dacă da, înseamnă că trebuie să-mi iau rapid catrafusele și să plec departe, ca să-mi pot salva copilul de la un mod toxic de a privi lucrurile.
Hai să fim un pic mai buni cu oamenii din jur. Nu știu câți dintre noi ne dăm seama de adevărata putere a cuvintelor…
Cu drag, DaddyCool
Foto: Dan Niculescu
