De curând, am muncit pe șantier la Bacău, unde s-a desfășurat cel mai mare proiect de voluntariat și construcție accelerată din Europa, semnat Habitat For Humanity . Peste 600 de voluntari au muncit vreme de 5 zile pentru a construi case pentru 36 de familii defavorizate. Și trebuie neapărat să vă povestesc despre asta pentru că este o experiență WOW!
Din păcate, programul pe care l-am avut în perioada desfășurării proiectului nu mi-a permis să stau mai mult de o zi. Dar, credeți-mă, a fost una dintre cele mai intense zile de lucru pe care le-am trăit până acum.
Eu sunt 100% începător în ale construcției și chiar aveam ceva emoții pentru că nu știam cum o să mă descurc. Voiam tare mult să ajut, dar nu voiam să încetinesc în vreun fel echipa din care făceam parte. Nu știam ce fel de oameni vor fi în ea. Dar bănuiam că o parte din ei vor fi mult mai pregătiți decât mine. Când vrei însă un lucru, faci în așa fel încât acesta să se întâmple. Ori, cel puțin mie așa îmi place să cred. Și cam după acest motto mă ghidez în viață.
„Cu experiență zero, am muncit pe șantier cot la cot cu restul echipei, formată din oameni mult mai experimentați!”
Am ajuns pe șantier în jurul orei 08:00, iar primul lucru pe care l-am auzit imediat ce m-am înregistrat au fost următoarele cuvinte: „Decât să pierzi timpul cu vorba, mai bine te apuci de lucru. Avem foarte multe de făcut!” Nu mi se adresau mie, dar a fost ca și cum. Așa că m-am pus pe treabă cât ai zice șantier. Mi-am pus mănușile, casca și am început să car diverse chestii, deși oficial treaba pe șantier începea abia la ora 09:00.
Am aflat apoi că sunt în echipa celor de la Kaufland, sponsorul principal al proiectului. Și m-am bucurat să descopăr o gașcă de oameni tare faini. Absolut toată lumea era pusă pe lucru și nimeni nu voia să piardă vremea.
Pe șantier, cred că totul ține de lucrul bun în echipă!
Ni s-a desemnat un șef de echipă care ne-a explicat că vom ajuta la construcția unui triplex. O casă cu trei apartamente, deci în care vor locui trei familii. Și ne-am apucat rapid de treabă. Rareș, șeful de echipă, este un profesionist în construcții, așadar el ne-a dat toate indicațiile necesare ca să știm care e planul de bătaie. În câteva secunde eram deja foarte bine grupați și ridicam pereții viitoarei case.
Aceste case sunt ca un puzzle și am înțeles că lucrurile sunt simple, dacă știi ce ai de făcut. Bineînțeles, trebuie să fii și foarte atent pentru ca rezultatul final să fie unul de o calitate bună. Dar nu s-a pus problema să nu fie așa în echipa mea. După cum spuneam, absolut toată lumea era setată să facă treabă pe șantier.
Casa prindea 0 formă tot mai concretă, iar mie nu-mi venea să cred că sunt parte activă la acest lucru. Mai ales că eram deja super implicat în ridicat, bătut cuie, cărat schele, tăiat bucăți de materiale și tot ceea ce credeam că habar n-am să fac. Ei bine, orele petrecute pe șantier mi-au dezvăluit o latură pe care voiam să o am, dar pe care nu avusesem ocazia să o exploatez până atunci.
Casa prindea o formă tot mai concretă, iar mie nu-mi venea să cred că sunt parte activă la acest lucru!
La un moment dat, înainte de ora prânzului, am avut ocazia să cunosc și una dintre proprietarele triplexului. O fată cu o deficiență motorie, care era atât de fericită văzându-ne cum lucrăm ca furnicuțele pentru casa ei încât, evident, mi-au dat lacrimile. Mai ales că ne mulțumea încontinuu și îmi dădeam seama cât de mult înseamnă pentru ea ceea ce fac niște necunoscuți.
Ei bine, uite așa, preț de câteva secunde am lăcrimat și am bătut cuie în același timp. Doamne, ce sentiment frumos mă încerca atunci când loveam cu ciocanul. Ajutam să se construiască o casă în care 3 familii vor începe o viață complet nouă. WOW!
Un alt lucru care mi-a plăcut la nebunie a fost sunetul ciocanelor de pe șantier. Dacă, în mod normal, aș fi fost deranjat că unii bat încontinuu și poate că îmi perturbă liniștea, de data aceasta sunetul ciocanelor care băteau la unison a fost cea mai frumoasă muzică pentru urechile mele. Era semnul că se muncește intens pentru ca 36 de familii să fie fericite.
Sunetul ciocanelor care băteau la unison a fost cea mai frumoasă muzică pentru urechile mele!
Sociabil cum mă știți, nu am avut probleme de comunicare cu echipa mea, formată într-un final din mai bine de 10 bărbați care ajutau la ridicarea unor cadre mari (și foarte grele) de lem, care urmau să fie acoperișul. Deci noi, în câteva ore de muncă dintr-o zi, reușisem să ridicăm o casă până la acoperiș. Ei bine, asta da echipă.
Ziua mea s-a terminat cu cel mai mare zâmbet pe buze și cu un sentiment care nu se compară cu nimic altceva. Și vă sfătuiesc să încercați și voi asta, dacă vreți să ajutați oamenii din jur.
Înscrieți-vă într-un proiect de voluntariat și dați celor nevoiași ce aveți voi mai bun. O să merite fiecare clipă, iar în sufletul vostru se va naște un sentiment aparte, pe care veți vrea să îl hrăniți mereu. Iar asta vă va face să vă simțiți MI-NU-NAT!
Cu drag, DaddyCool!
Foto COVER: Alin Pandaru aka Pandutzu
Foto interior: Laura Ivăncioiu
P.S: Nu uitați că am lansat proiectul „Amintiri din copilărie”, primul VLOG 100% CARITABIL din România. Cu ajutorul lui, putem face viața mai bună unor copii din medii defavorizate, cu doar două click-uri. Vă invit cu drag să vă implicați și voi, AICI!
