DaddyCool: Bună, Alina. Încă de când ne-am văzut la ZUnivers Podcast, m-a intrigat să aflu că ești primul psihoterapeutut specializat pe burnout parental. Care este povestea ta la nivel personal? A avut mămica Alina episoade de burnout parental?
Bună. Totul a început de la propria experiență, bineînțeles. Mai exact, am avut două episoade de burnout.
Primul episod a apărut ca urmare a unor factori situaționali. Fiica mea a primit un diagnostic care ne-a modificat viața cu totul și au fost luni de zile în care tot ce simțeam era copleșeală și neputință. Am trăit acest prim episod ca pe un burnout emoțional ce m-a vulnerabilizat foarte mult la nivel psihic și anxietatea, starea depresivă, gândurile intruzive și tendințele obsesiv compulsive m-au invadat. Mi-au trebuit aproximativ 2 ani să mă recuperez, cu ajutor permanent din partea psihoterapeutului meu.
Al 2-lea episod a apărut la o distanță mica, pe baza suprasolicitării și a dorinței mele de a fi o mamă cât mai bună pentru fiica mea. Pusesem multă presiune pe mine să fac lucrurile cum trebuie, să mă asigur că ea nu va avea parte de rănile mele emoționale de neglijare. Era multă presiune pe mine și să mă focusez pe carieră și să le împărătășesc oamenilor toate acele informații de care eu avusesem parte și care mă ajutaseră să îmi găsesc din nou echilibru și să ies din ghearele tulburărilor psihice.
Făceam multe și trăgeam mult de mine, fără să îmi iau în calcul ritmul personal și nevoile autentice. Funcționam dintr-un spațiu de supraviețuire, mânată de frică, iar asta m-a dus la epuizare.
DaddyCool: WOW, ce poveste! În România se vorbește puțin spre deloc despre burnout parental. Se vorbește despre depresie postnatală și este asociată cu mămicile. Despre faptul că și tații au probleme de acest gen nu prea se scrie. Care este limita dintre burnout și depresie? Există o legătură între ele?
Da, într-adevăr, tații sunt destul de excluși din discuțiile despre tulburările postnatale deși, dacă am fi mai atenți la date și tații au un risc destul de mare de a dezvolta o tulburare psihică după venirea pe lume a copiilor. (1 din 9 tați)
Despre burnout-ul parental nici măcar acum nu se discută ca fiind o realitate atât de des întâlnită în viețile părinților. Când eu am cerut ajutor în țară nimeni nu a luat în calcul că ceea ce eu trăiam era burnout, am primit foarte rapid diagnostic de tulburare depresivă.
Simptomele sunt asemănătoare și asta face de înțeles de ce sunt confundate, însă o caracteristică care le diferențiază și poate fi identificată și de părinți este dacă simptomele s-au extins la nivelul fiecărei arii din viața sa (acasă, job, hobby-uri, relații) sau nu. Burnout-ul parental, așa cum îi spune și numele, se referă la viața de familie, în relația cu copiii, cu partenerul, cu responsabilitățile legate de casă. Părinții epuizați se simt bine (chiar dacă apare vinovăția și dorul) când au parte de o vacanță singuri, sau se duc la întâlniri cu prietenii, sau la muncă. Nu sunt apatici și depresivi în toate ariile vieții. Încă mai simt bucuria și plăcerea în a face anumite lucruri. Pe când părintele depresiv este afectat pe toate planurile. Nimic nu îi mai place sau nu îl mai atrage, nu jubilează în interior la gândul ca va avea 2 ore doar pentru el.
Burnout-ul parental este caracterizat din 4 mari simptome: epuizare fizică și mentală, distanțarea emoțională față de copil, lipsa satisfacției în rolul de părinte și contrastul dintre cum eram ca părinți și cum suntem în prezent.
În general, tații nu aplează la psihoterapie. Există un tabu în raport cu acest subiect. Am mai scris despre asta într-un articol. Cum vede un specialist în burnout parental tot acest fenomen? Prin acțiunile și implicarea ta contribul la schimbarea percepțiilor. Ce îi spui unui tată care suferă de burnout, dar care nu are curajul să vină la o ședință de psihoterapie?
Că și tații, indiferent de normele socio-culturale, au dreptul și au nevoie să primească ajutor. Din punctul meu de vedere tații sunt mai puțin echipați decât mamele să facă față venirii pe lume a unui copil și îngrijirii acestuia pentru că majoritatea nu au fost crescuți pentru rolul de îngrijire.
Băieții erau încurajați să fie duri, să nu își exprime emoțiile, să nu se lase atinși de nimic, să fie puternici, să fie stâlpi pentru familia lor, să muncească și să ofere siguranță financiară și altele. Multă presiune aș spune eu pe umerii lor cu foarte puțină îngăduință pentru emoționalitate.
Iar un copil cere tocmai acele lucruri pentru care tații n-au fost așa bine echipați: emoționalitate, conectare cu propriile simțuri și trăiri pentru a le putea recunoaște pe cele ale unui copil, empatie și lista continuă.
Ca generație, eu cred că trecem print-o schimbare masivă. Bărbatul își dorește să se implice și în viața de familie ca parte activă, nu doar prin suportul financiar. Iar asta n-are cum să fie o tranziție ușoară și, de cele mai multe ori, îi aduce la epuizare. Imaginează-ți că trebuie să ofere lucruri pe care nu le-au primit niciodată, trebuie să fie un model pe care nu l-au avut niciodată.
Psihoterapia nu e altceva decât un loc de siguranță unde ei pot veni și pot lăsa toată armura pe care au fost nevoiți și chiar obligați să și-o construiască pentru a răspunde unor norme sociale care nu țineau cont de o dezvoltare sănătoasă emoțional.
Este un spațiu unde își pot permite să se cunoască mai bine, să își dea voie să vindece rănile din trecut și să întruchipeze ceea ce își doresc cu adevărat. Și, în plus, este un demers structurat, cu sens, cu obiective, care se potrivește trăsăturilor logice mult mai accentuate ale bărbaților.
P.S: Sunt din ce în ce mai multi bărbați care ajung în cabinetul meu și cred că în cabinetul oricărui terapeut. Sunt extrem de mândră de ei și recunoscătoare că mi-au acordat încrederea lor.
DaddyCool.ro: În comparație cu mamele, burnoutul parental masculin este unul diferit, se exprimă diferit?
Da, se manifestă diferit. Ceea ce am observat și se găsește, de asemenea, și în studii este faptul că bărbații – atunci când ajung la epuizare acasă – au alte mecanisme de supraviețuire.
Pe când mamele se afundă poate spre depresii, mâncare compulsivă, stimă de sine scăzută, vinovăție, tații evită să mai petreacă la fel de mult timp acasă. Se orientează către muncă și apare dependența de aceasta – delegații, ore peste program, munca de acasă, dar care nu se mai termină etc. De asemenea, apar dependențele de alcool sau de alte substanțe.
Scăderea libidoului este comună și la mame și la tați, în urma distanțării emoționale și a certurilor. Însă ce am observat mai des la tați este ideația adulterină și/sau gândurile de divorț.
DaddyCool.ro: Cum pot ajuta ședințele de psihoterapie un tată care suferă de burnout parental? Cum îmi dau seama că am burnout parental și nu depresie? Cred că sunt mulți care fac această confuzie.
Este destul de greu de făcut diferența de persoana afectată, de asta o sesiune de evaluare poate fi de mare ajutor. În orice caz eu recomand psihoterapia, indiferent că este depresie sau burnout parental. Pentru că, orice ar fi, este clar că persoana suferă și, cu siguranță, la fel și familia sa.
Să fie atenți dacă se simt copleșiți cu totul de o stare depresivă, sau încă mai găsesc bucurie în întâlnirile cu prietenii sau la muncă. Asta ar trebui să facă diferența.
Prin psihoterapie vor afla care sunt cauzele care i-au adus în oricare din stările pe care le acuză. Se vor echipa cu mai multe resurse care să îi ajute să depășească momentul, îi va ajuta să se regleze mai bine emoțional și să permită existența emoțiilor de tot felul, fără a simți rușine. De asemenea vor putea să se ocupe de rănile lor emoționale (traume), vor învăța cum să relaționeze mai bine. Fiecare persoană care vine în terapie are un obiectiv. Într-o terapie bună va reuși să și-l atingă.
Când ne referim specific la burnout parental, pentru început facem o evaluare ca să înțelegem care sunt factorii care l-au adus în această stare. Ne uităm la credințele sale, la tiparele comportamentele, la povestea sa de viață, construim resurse, consolidăm abilități care să îl ajute să îi întărească încrederea în sine din rolul de părinte. Pentru 1-2 ședințe îi invit să vină și alături de parteneră pentru a înțelege dinamica și pentru a vedea cum se pot susține reciproc să depășească acest moment.
DaddyCool.ro: Știm că de fapt, prin această oboseală extremă, e afectată întreaga familie. Cum se pot reconecta părinții obosiți și relua relația lor?
Așa este. Efectele asupra familiei sunt destul de mari. Pentru copil, să aibă o mamă în burnout sau tatăl, poate să fie o experiență traumtizantă. Și în relația de cuplu lucrurile au de fiecare dată de suferit. Fără rezerve pot spune că în fiecare cuplu pe care l-am întâlnit, în care unul dintre părinți era în burnout, era prezentă distanțarea emoțională și conflictele erau mult mai dese.
În aceste cazuri primul și cel mai important lucru este conștientizarea faptului că unul sau ambii parteneri se confruntă cu un sindrom de tip burnout . Acest lucru va crește nivelul de empatie în cuplu pentru că, de multe ori, incapacitatea unuia dintre parteneri de a fi prezent sau de a-l susține pe celălalt este tradus ca lipsa interesului sau a dorinței, a dezinteresului.
Ulterior amândoi părinții trebuie să își ia angajamentul că se vor susține și vor dedica timp special pentru a se reconecta și aici le recomand anumit exerciții pe care le pot face. Și aici mă refer la activități care le aduc bucurie, lucruri pe care le pot construi impreună, modalități noi de comunicare, etc.
DaddyCool.ro: Pe outdinburnoutparental.ro ai descris nu doar campania, ci ai lansat și o invitație specială. Spune-ne mai multe.
Da, i-am invitat pe părinți să își spună povestea, mai ales pe mame, ele fiind mai multe și mai deschise să vorbească despre experiența lor. Dacă vor vrea să fie și tați cei care vor împărtăși, le spun din timp că va fi extrem de apreciată contribuția lor. Femeile și mamele au nevoie să audă și să vadă că și în sufletul și mintea bărbaților se dau bătălii. Și ei au nevoie de suport și emapatie pentru că este o perioadă la fel de provocatoare pentru ambii.
Sigur, la finalul acestei campanii voi oferi un întreg program de 15 sesiuni unei familii, dintre cei care au contribuit cu poveștile proprii. Va fi un demers individual, de familie, unde împreună vom parcurge toți pașii necesari ca ei să se reechilibreze și să se poate bucura cu adevărat de familia lor.
DaddyCool.ro: Care sunt primele semne – sau red flags – semnale de alarmă că un tată se îndreaptă sau este deja în burnout parental?
Irascibilitate, senzația de epuizare, sentimentul că le este greu, că nu se pricep prea bine, presiune, neputință.
Nu se mai simt la fel de odihniți, parcă îi enervează tot ce ține de casă, se simt cumva încătușați și că nu mai au aceeași libertate.
Unii acuză mai multe dureri de cap, dureri musculare.
Caută să facă alte lucruri, mai puțin cele care țin de copil, un mod de a evita.
În același timp simt că nu sunt așa cum și-ar fi dorit de implicați, nu se simt chiar bine cu rolul de părinte pe care l-au adoptat, însă nu simt că au în ei nici energia și poate nici cele necesare pentru a fi tați mai buni sau mai implicați.
Acestea sunt simptomele cele mai des întâlnite, dar există și cazul în care nu sunt conștienți de aceste trăiri, ci doar observă că dorm poate mai prost și că nu se odihnesc, că muncesc mai mult sau caută orice alte activități care să îi țină departe de casă. Poate consumă alcool în fiecare seară ca să-I ajute să se relaxeze un pic.
DaddyCool.ro: Și totuși care sunt soluțiile? Am indentificat problema, dar cum ieșim din ea? Cum tratezi tu burnoutul în cazul taților?
După ce am identificat problema, următorul cel mai important lucru este să vedem care sunt factorii specifici fiecărei persoane, care au adus-o în stadiul respectiv. Ne uităm la cauză, la ce anume a dus tatăl la epuizare. Și, în funcție de cauză, vor face un plan pe care să îl urmărim.
Cum am mai spus, căutăm împreună să îl ajut să construiască resursele de care are nevoie pentru a face mai bine față stresului.
Ce aș vrea să le transmit este că epuizarea nu este un semn de slăbiciune, nici de incompatibilitate cu rolul de părinte. Este un efect al experienței pe care au trăit-o nu doar de la venirea copilului, ci de când s-au născut ei. Burnout-ul apare pentru că nu avem resursele necesare să ne reglăm emoțiile, pentru că avem răni emoționale de care nu ne-am ocupat, patternuri de gândire și comportament care ne sabotează.
De multe ori epuizarea apare în viața celor care nu se cred suficient de buni, în adâncul lor și înearcă prin orice metode să compenseze acea rană și să demonstreze contrariul pentru a primi atenția, valoarea, iubirea pe care și-o doresc și o merită.
De aceea ne focusăm în terapie pe cauză și pe vindecarea rănilor emoționale din relațiile primare de atașament.
Și tații au nevoie de ajutor, de sprijin și de înțelegere și sunt tare bucuros să le comunicăm că ai o surpriză pentru comunitatea de aici.
Da, îmi doresc să ofer unui tată din comunitatea ta, care se regăsește în simptomele burnoutului parental, după venirea pe lume a copilului sau a copiilor săi, 2 sesiuni de câte 90 de minute.
Ce o să facem în ele este că o să ne uităm și o să evaluăm situația sa, o să știe exact cu ce se confruntă. Vom căuta factorii săi de risc, iar în sesiunea a doua vom face un plan în baza căruia el să acționeze mai departe.
Alina Pop este cel mai activ psihoterapeut din România, acreditat pe burnout parental. De asemenea, este o femeie extraordinară care îi ajută, printr-un program personalizat, pe părinții care se confruntă cu epuizarea cronică să-și redobândească un stil de viață funcțional din punct de vedere social, parental și afectiv.
A pus bazele unei adevărate mișcări naționale, prima de acest gen, care se numește „Out din burnout parental”.
