Știți deja cât de mult ne place să călătorim. Ei bine, o bună parte dintre excursiile pe care le facem se întâmplă cu mașina. Cum drumurile cu automobilul sunt lungi, iar noi nu putem opri mereu la restaurante, de fiecare dată avem cu noi niște gustări simple, fresh & sănătoase. Care să ne țină de foame până ajungem la destinație. Ce m-am gândit? Să vă arăt și vouă cam ce rețete rapide gătesc eu simplu pentru fetele mele, atunci când ne pornim la drum. 🙂
În principiu, ne place să ne facem în fiecare dimineață câte un smoothie care să conțină diverse fructe. Pentru cea mai recentă călătorie pe care am făcut-o la Brașov, de Ziua Copilului, am ales să fac un smoothie cu mango, afine, sirop de brad și măr.
Lui Ingrid îi plac la nebunie smoothie-urile, așa că le devorează pe nerăsuflate. Ceea ce e foarte bine. Pentru un smoothie, nu aveți nevoie de instrucțiuni speciale. Punem fructele în blender, adăugăm puțină apă sau lapte, după preferințe, dăm drumul la aparat, iar în câteva secunde sucul e gata. 🙂
De data aceasta Ingrid mi-a fost alături din chiuvetă, locul în care îi place să se distreze zilnic, în apă. 🙂
Pe lângă smoothie, avem tot timpul cu noi și alte fructe. De la zmeură, la afine, la cocos, până la banane sau mere, în funcție de anotimpul în care suntem și ce fructe de sezon găsim la piață. Important e că nu lipsesc niciodată din ghiozdănel. 🙂
Rețete rapide și ușor de făcut pentru întreaga familie!
Lui Ingrid îi plac la nebunie pastele, mazărea și broccoli-ul, așadar ne ghidăm mereu după preferințele ei. Cum le preparăm?
Broccoli cu parmezan
Începem cu broccoli-ul. Noi gătim, de obicei, câte o bucată pentru una sau două mese, în funcție de câtă poftă are Ingrid de el. Fierbem apa cu puțin ulei de măsline și sare, apoi când e fiartă, punem broccoli-ul în ea pentru 2-3 minute. După aceasta, îl tragem la tigaie foarte puțin, iar la final presărăm parmezan peste el. E simplu, rapid și foarte gustos.
Paste cu ton
Continuăm cu pastele. De data aceasta, am făcut paste pentru noi, adulții, pentru că au ton. Ana nu consumă carne, singura pe care o mai gustă periodic fiind cea de pește. Am folosit paste bio, iar tonul este în conservă, de la Home Garden. Mi se pare un brand care se apropie foarte mult de principiile noastre atunci când vine vorba de sănătatea consumatorului.
Cum prepar pastele cu ton? Fierb apa cu puțin ulei de măsline și sare, iar atunci când clocotește adaug pastele și le țin în apă până când sunt aproape moi. Între timp, într-o tigaie separată pun niște roșii tocate de mine. Acum am folosit roșii de grădină pentru că, în sfârșit, au apărut. 🙂
Apoi pisez niște usturoi (verde, de data asta) și fac un fel de sos roșu, peste care adaug pastele. Le amestec și mai adaug sare/ piper, după gust, apoi adaug și tonul. Le mai amestec pe toate preț de câteva minute, apoi rețeta e gata. La final, pun niște pătrunjel verde deasupra, fiindcă îmi place la nebunie verdeața. 🙂
Mazăre cu spanac
Lui Ingrid îi place tare mult mazărea. E super funny cum alege bob cu bob și cum savurează fiecare bucățică pe care o mănâncă. Mmmmmm. Mai nou, atunci când îi place ceva foarte mult, spune „Wow, mama”! :)) Atunci când ne permite situația, bineînțeles că folosim mazăre verde, de grădină. La fel și spanacul.
Cum le gătim? Simplu. Fierbem mazărea, apoi o tragem la tigaie cu spanacul, peste care punem niște sare și niște piper. Se face super simplu, e sănătos și chiar foarte gustos. 🙂 Dacă nu avem cum să folosim legumele direct din grădină, folosim mazăre din conservă și spanac la cutie.
De data aceasta eu nu aveam acasă decât mazăre în conservă de la Home Garden și nu am mai avut timp să merg să cumpăr spanac, așa că i-am făcut Ingridei o rețetă ușor mai basic. I-am fiert mazărea, apoi am tras-o la tigaie alături de niște ciuperci. Ciupercile le-am păstrat pentru noi, ei nu îi prea plac, iar mazărea a devorat-o ea pe drum. 🙂
Acestea sunt doar trei rețete rapide la care apelez atunci când mergem la drum lung. Sunt super ușor de făcut, simple, foarte gustoase și durează extrem de puțin. Cred că într-o oră maxim le-am făcut pe toate. În general, folosim doar ingrediente bio și avem grijă ca totul să fie cât se poate de natural.
E ușor să gătești rapid și sănătos! Trebuie doar să ai un pic de imaginație!
Cu siguranță sunt mult mai multe rețete rapide pe care voi le puteți găti, astfel încât să aveți parte de gustări pe drumul vostru cu automobilul către destinație. Cu puțină imaginație, e ușor să ai parte de un drum lung, amuzant, dar în același timp hrănitor și sănătos. 🙂
Îmi place mult să stau în bucătărie și să gătesc pentru familia mea. În ultima perioadă, nu am avut chiar așa mult timp la dispoziție și mi-am dat seama că e o parte din mine care îmi lipsește. Dar încerc să mă împart în așa fel încât să am timp să prepar măcar câteva rețete rapide și simple. Ori pentru diverse ocazii, ori din pură plăcere.
Vouă vă place să gătiți? Dacă da, ce rețete preparați și la ce trucuri culinare apelați atunci când plecați la drum lung?
Poftă bună și vă aștept pe blog cu alte Rețete COOL! 🙂
Cu drag, DaddyCool!
Foto: Arhiva personală, Unsplash.com, Pixabay.com