De ce trebuie să ținem cont atunci când facem o asigurare de locuință? Care sunt opțiunile, avantajele și riscurile? Ei bine, a venit momentul pentru astfel de gânduri. Chiar dacă ne-am mutat în casa de pe uliță acum un an, toată partea de acte a durat ceva, așa că abia recent am devenit proprietarii de drept ai casei. Așadar, a sosit momentul să ne gândim la felul în care vrem să ne asigurăm bunul, astfel încât să fim acoperiți, în cazul unor situații mai puțin plăcute. Și pentru că am mai lucrat cu echipa de la Groupama în trecut, ne-am gândit să le cerem lor niște detalii cu privire la asigurarea de locuință. Poate sunteți și voi în căutare de astfel de informații, așadar iată ce am aflat noi, mai jos:
Din câte am reușit să documentăm, o asigurare de locuință cu extra acoperiri pare o soluție foarte bună pentru cineva care vrea să stea liniștit din acest punct de vedere. De ce spun asta? Iată câteva motive, mai jos, dar și un clip cu detalii, pe care l-am pregătit pentru voi, în caz că nu aveți răbdare să citiți până la capăt. 🙂
CARE SUNT AVANTAJELE CÂND AI O ASIGURARE DE LOCUINȚĂ GROUPAMA?
– Veți vei primi, în maxim 72 de ore de la acordul vostru, banii necesari reparațiilor, dacă faceți singuri autoconstatarea.
– În cazul micilor defecțiuni (electricitate, gaze, țevi sparte, geamuri sparte, reparații pentru acoperiș, țevi înfundate, încălzire, acces la locuință) un specialist intervine rapid pentru a efectua reparațiile de urgență.
– Dacă întârzie, Groupama vă oferă și un card cadou de 100 de lei.
CARE SUNT BENEFICIILE PE CARE LE ADUCE O ASIGURARE DE LOCUINȚĂ CU EXTRA ACOPERIRI?
Flexibilitate:
– Asigurare flexibilă și adaptabilă, pe care o puteți configura după nevoile voastre.
– Asigurarea se poate încheia pentru 6, 7, 8, 9, 10, 11 sau 12 luni.
– Tarif personalizat, în funcție de ceea ce doriți să vă asigurați, casa sau apartamentul.
Rapiditate:
A. În soluționarea daunelor.
– Faceți singuri autoconstatarea daunei și primiți în maxim 72 de ore bani în cont.
– Puteți folosi aplicația VIDEO ASIST pentru a face constatarea, în direct cu agentul, doar cu ajutorul telefonului mobil. Puteți folosi acest serviciu pentru a transmite documentele necesare deschiderii dosarului de daună.
– Decontarea cheltuielilor pentru curățarea/înlăturarea resturilor, în limita a 2% din suma asigurată la clădire și coținut.
B. În soluționarea micilor defecțiuni.
– În cazul unor defecțiuni minore, specialistul GROUPAMA intervine în maxim 4 ore de când s-a raportat problema.
Continuitate.
– Se vor deconta cheltuieli cu locuința temporară, în cazul în care nu se mai poate locui în casă, în urma unui eveniment acoperit de poliță.
– Dacă avaria din locuință îi afectează și pe vecini sau copilul le-a nimerit fereastra cu mingea, componenta de răspundere civilă a asigurării va ajuta la menținerea unor bune relații.
CE RISCURI SUNT ACOPERITE DE O ASIGURARE DE LOCUINȚĂ?
Această asigurare are acoperite, din principiu, o serie de riscuri: incendiu, trăsnet, asigurare de răspundere civilă sau chiar asigurare de extindere a lucrărilor – dacă locuiți la casă. Pe asigurarea de locuință poate fi inclusă, suplimentar, asigurarea bunurilor din locuință, asigurarea de accidente, întreruperea vacanțelor și altele. Mai multe detalii despre toate acestea puteți găsi pe site-ul celor de la GROUPAMA.
Bineînțeles, fiecare ofertă va fi personalizată, în funcție de tipul de locuință, suprafață și alte detalii, care trebuie transmise către asigurator. Puteți calcula prețul unei polițe online, pe site-ul Groupama sau puteți lua oricând legătura cu un specialist pentru a afla mai multe informații.
Poate știți sau nu, dar fiecare proprietar este obligat prin lege să își asigure locuința împotriva dezastrelor naturale, dar bine ar fi să o asigurați și pentru alte scenarii. În final, totul este în avantajul asiguratului și mai bine să fim SAFE decât SORRY, nu?
Noi urmează să facem un calcul exact alături de specialiștii GROUPAMA și să vedem ce înseamnă din punct de vedere financiar asigurarea casei din Ileana. Vă ținem la curent.
Voi sunteți deja asigurați? Aveți pentru noi TIPS & TRICKS? Ne-ar ajuta. 🙂
Cu drag, Robert!