Trăim vremuri în care alimentația familiei este un lucru extrem de important, dar oferta de produse de pe piață este, pe cât de variată, pe atât de nesănătoasă. Cu greu găsim alimente despre care să știm sigur că sunt naturale, bio, eco sau cum mai vreți voi să le numiți, astfel încât să fim siguri că ceea ce mâncăm nu dăunează corpului nostru, al familiei și, mai important, al copiilor…
Copiii sunt cei mai expuși la forme ingenioase de promovare a produselor alimentare și băuturilor „junk”. Este estimat că 90% dintre reclamele de la TV sunt pentru produse bogate în sare, zahăr și grăsimi hidrogenate. Ceea ce reprezintă o problemă pentru sănătate, evident. 🙂
Marketing-ul agresiv la produse de toate felurile, formele, culorile și gusturile nu poate fi evitat. În fond, asta e strategia de business a marilor companii. Să atragă viitorul consumator cu orice preț. Și, de cele mai multe ori, reușește. Iar când un copil e ispitit și cade pradă poftei, cu greu reușiți să nu cedați, nu-i așa? Ei bine, pentru a evita astfel de situații și pentru a conștientiza cu adevărat ce înseamnă o alimentație sănătoasă în cadrul familiei, e nevoie de educație în această direcție.
„Pentru a conștientiza cu adevărat ce înseamnă o alimentație sănătoasă în cadrul familiei, e nevoie de educație în această direcție.”
Din fericire, există evenimente precum FOOD REVOLUTION DAY, unde specialiști din domeniu vin în întâmpinarea părinților și a copiilor cu informații foarte prețioase în acest sens.
Acesta este un program implementat de Jamie Oliver (nu cred că mai are nevoie de prezentare) la nivel mondial. El are ca scop educația alimentară a familiei și a copiilor ca și fundament pentru o viață sănătoasă.
FOOD REVOLUTION DAY este ziua în care Ambasadorii acestui proiect sărbătoresc alimentația sănătoasă în întreaga lume. Ei organizează evenimente publice și ateliere de gătit sănătos pentru copii și părinți.
„FOOD REVOLUTION DAY este un program implementat de Jamie Oliver la nivel mondial. Are ca scop educația alimentară a familiei și a copiilor ca și fundament pentru o viață sănătoasă.”
Anul acesta se organizează cea de-a treia ediție în România. Este cea mai mare de până acum. Vă invit să luați parte la ea pentru că veți avea o mulțime de lucruri de învățat de la specialiști în domeniu.
Unde se întâmplă FOOD REVOLUTION DAY?
Conacul Golescu Grant – Monument istoric aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Sector 6 – Bucureşti
Ce se întâmplă acolo?
Peste 300 de copii (6-12 ani) și părinți vor găti delicioasele rețete concepute de Jamie Oliver, împreună cu nutriționiști, bloggeri și vedete. Părinții activi se vor bucura de o oră de sport oferită partenerii de la Revvolution – Powered by Valentin Vasile.
Când are loc revoluția?
Sâmbătă 20 mai, 2017, ora 10:30.
Pentru noi, familia Fenomeneasa, alimentația e super importantă și încercăm să ne ferim cât se poate de mult de tot ceea ce înseamnă junk food. Fetelor le iese de minune. Ele mănâncă doar legume și pește. Eu încă mai păcătuiesc from time to time, dar mă străduiesc să nu mai cad pradă ispitei. 😀
Vom merge și noi la FOOD REVOLUTION DAY pentru că vrem să învățăm mai multe despre ce înseamnă să mănânci sănătos. Vrem ca Ingrid să aibă încă de mică o educație în acest sens. Vrem ca mesajul să fie dus cât mai departe! Hai și tu! Oferă-i copilului tău o lecție importantă. Ai grijă de sănătatea lui și a familiei tale! 🙂
Cu drag, DaddyCool
Foto: www.pixabay.com