(P) Vodafone a lansat prima pădure smart din România, iar acest proiect ne demonstrează tuturor cât de mult a evoluat tehnologia. Și cum o putem folosi pentru a proteja ceea ce iubim, cu speranța la un viitor mai verde și mai mult aer curat pentru copiii noștri. Haideți să aflăm mai multe despre acest proiect, împreună.

Eu am fost născut și crescut printre betoanele Bucureștiului și prea puține au fost dățile în care am avut ocazia să mă bucur de natură, în perioada copilăriei. Prietenii mei plecau „la țară” în vacanțele de vară, dar eu mi le petreceam pe ale mele tot în oraș. Așa că mulți ani am fost o persoană super urbană. Până când am cunoscut-o pe Ana, care mi-a insuflat dragostea pentru natură. Apoi au venit copiii și mi-am dat seama cât de important este să respirăm aer curat. Și cât de mult aș vrea ca ei să trăiască într-o lume mai verde. Așa că am luat atitudine: am plantat pentru ei o pădure, alături de 600 de oameni incredibili din comunitatea noastră. Apoi ne-am mutat la sat, mult mai conectați cu pământul și cu intenția de a ne construi o oază plină de verdeață. Să fie refugiul nostru dincolo de agitația zilelor pe care ni le aduce prezentul.

 

Copilăria Anei la țară, pe dealuri, m-a făcut să mă îndrăgostesc și eu de pădure!

Inspirat de copilăria Anei la țară, aproape de dealuri și păduri, pe care le colinda cât era ziua de lungă, de 9 ani sunt și eu un fiu al naturii. Pe an ce trece din ce în ce mai iubitor al ei și mai îndârjit să o protejez și să le spun oamenilor să facă la fel. Natura este sursa noastră principală de oxigen, de energie, de viață din atât de multe puncte de vedere. Pădurile noastre sunt maiestuoase și misterioase în același timp, cu un efect terapeutic asupra fiecărui aspect al vieții. Motiv pentru care vreau să le insuflu copiilor noștri aceeași dragoste pe care și noi le-o purtăm.

 

În toamna anului 2019 am plantat prima noastră pădure!

Aventura spre recunoștință pentru păduri și toate beneficiile pe care ni le oferă a început cu adevărat în anul 2019, atunci când am luat decizia să concepem un proiect, a cărui finalitate să fie plantarea unei păduri pentru un viitor mai verde. Pentru un viitor cu aer mai curat pentru copiii noștri. Ana concepuse un proiect foarte frumos, care avea această componentă a unei plantări. Lucrurile s-au legat într-un fel încât proiectul mai are multe de demonstrat, dar plantarea a avut loc. O lună întreagă de muncă neîncetată pentru organizare, ore întregi pierdute pe timpul nopții, multă oboseală, însă pe data de 2 noiembrie visul nostru a prins viață: 12.000 de puieți s-au plantat într-o comună din județul Prahova, iar alături am avut 600 de oameni minunați din comunitatea noastră.

A fost incredibil de frumos tot ce s-a întâmplat acolo, mai ales că am plantat cu 2000 de puieți mai mult decât plănuiasem, mult mai repede decât ne așteptam. Dar așa se întâmplă când energia e una bună și scopul comun: să ajutăm, să setăm un exemplu, să ne simțim implicați în ceva de viitor. Copii, părinți, bunici, toți și-au pus sufletul pe tavă și au plantat cu cel mai mare entuziasm.

600 de oameni au sărbătorit cu noi nașterea băiețelului nostru, Ilan. Această plantare a devenit o odă adusă lui!

 

Culmea, Ana nu a mai ajuns la plantare, însă a avut un motiv foarte bine întemeiat: l-a născut pe băiețelul nostru Ilan, care nu a mai avut răbdare să vină pe lume după eveniment. Iar aici am realizat un lucru: plantarea aceasta a fost, de fapt, cadoul nostru pentru nașterea sa. Petrecerea de bun venit. ILAN înseamnă copac în limba ebraică, așa că nu puteam să marcăm mai bine evenimentul nașterii sale decât așa. Și iată, dragii mei, cum aceasta este cea mai frumoasă poveste pe care eu o voi avea de spus vreodată, legată de păduri.

Prin ceea ce facem, căutăm să inspirăm mereu oamenii să iubească natura, să planteze, să îmbrățișeze copaci. Să respecte pădurile, să își ducă gunoaiele cu ei, la tomberoane, nu la poalele copacilor sau pe marginile râurilor. Avem unele dintre cele mai vechi păduri din România și e tare păcat că nu știm să le iubim. Că sunt defrișate, deși noi deținem aproximativ 60% dintre pădurile virgine din Europa. În care locuiesc peste 13.000 de specii de animale și păsări. Și urși. Cam cea mai mare populație din Europa. Păcat mare că România e defrișată, când ar trebui să fie doar reîmpădurită.

 

Vodafone a lansat prima pădure smart din România!

Iubesc oamenii care iau atitudine în acest sens, ori brandurile care vor să ocrotească asemenea comori prețioase. Iar azi vreau să vă povestesc despre unul dintre acestea și un proiect foarte interesant pe care l-a lansat recent: Vodafone și prima pădure smart din România. Exact așa cum ați citit: pădure smart.

Ce înseamnă o pădure smart?

O pădure din Covasna în care Vodafone a instalat o serie de senzori dotați cu inteligență artificială. Aceștia eu rolul dea identifica sunetele de drujbă sau de topor, de exemplu, pe care să le trimită automat spre dispozitivele mobile ale persoanelor desemnate să protejeze pădurea: rangerii, respectiv autoritățile.

Gardieni digitali se numesc, iar ei încearcă stoparea defrișărilor ilegale care au loc în țara noastră, în număr tot mai mare în ultimii ani, din păcate.

Dispozitivele sunt instalate în partea de sus a pomilor, într-un mod neinvaziv și sunt dotate cu panouri solare proprii. Acestea le facilitează alimentarea cu energie, fiind totodată protejate de intemperii. Un gardian digital are o rază de acoperire de 1Km și poate preveni defrișarea a peste 3 Km pătrați de pădure.

Mie mi se pare un pas important pentru protecția pădurilor, mai ales că întregul proces de instalare a dispozitivelor nu afectează deloc pădurea, după cum puteți afla și voi în clipul de mai jos, chiar de la reprezentanții Vodafone:

Sigur că este drum lung până vom putea proteja cu adevărat pădurile în totalitate, dar orice pas făcut în acest sens, cu simț de răspundere, este mai mult decât bine venit, din punctul meu de vedere.

HAI SĂ FIM CU TOȚII VOCEA PĂDURII!

Vă propun un exercițiu de memorie interesant: vă provoc să căutați bine prin sertarele cu amintiri și să-mi scrieți cea mai frumoasă poveste pe care ați trăit-o într-o pădure. Fie prima dată când ați făcut o drumeție prin pădure, fie despre excursiile pe care le faceți alături de copii prin păduri, fie despre copilăria voastră petrecută în pădure. Orice vreți și simțiți. Așa cum a făcut Elena Ghiban, de exemplu, care se bucură deja de un audiobook realizat de către cei de la Vodafone, foarte fain, de altfel:

Iată și frumoasa poveste audio despre codru, a lui Ciprian Pîrvu:

 

Alți norocoși vor fi aleși să facă parte dintr-un AUDIOBOOK pe care Vodafone îl va lansa și care se va numi „Vocea Pădurii”!

IMPORTANT: Pentru a putea fi eligibile pentru includerea în acest AUDIOBOOK, poveștile nu trebuie să fie sub formă de dialog. De asemenea, e un plus dacă reușesc să transmită cititorilor ideea de originalitate, autenticitate și să aibă o durată de max 10 minute în format audio. Selecția se va face de către mine, alături de reprezentanți Vodafone!

Aștept comentariile voastre pe pagina de Facebook, în secțiunea de comentarii, sub link-ul de SHARE al articolului. Abia aștept să vă descopăr poveștile!

Cu drag, Robert!