Cui nu-i place să bea un vin bun în timpul cinei ori să consume câte un pahar de licoare bahică în fiecare zi pentru prosperitate, sănătate și, de ce nu, o stare de bine de care avem atât de multă nevoie? Ei bine, am pentru cei mai cool părinți din România o propunere cu aromă de struguri: două SKU-uri noi din gama de vinuri Egregio, pe care o și pot face cadou unuia dintre voi! De ce să mă bucur doar eu de noile arome? 🙂
Vincon este un brand de vinuri cu tradiție, născut în județul Vrancea, iar recent a lansat două produse noi din gama premium, pe care mi le-au trimis și mie pentru testare: Chardonnay și Sauvignon Blanc. Ca să fie tacâmul complet și oferta variată, am primit și Tămăioasa dulce din gama Egregio, vinurile premium care gâdilă chiar și cele mai exigente papile gustative. Mie îmi place vinul alb demisec sau sec (depinde de soi), așa că preferata mea a fost sticla de Chardonnay (vin alb, sec).
Conform datelor oficiale, strugurii pentru acest vin sunt culeși manual, maturarea se face minim 2 luni în barique, iar învechirea sticlei minim 8 luni înainte de comercializare. Nu știu exact dacă e de bine sau de rău pentru că sunt un consumator ocazional și nu un cunoscător fin al vinurilor, dar pot să vă spun că am remarcat aromele florale, citrice și vanilate al acestui produs, pe care îl recomand ca fiind o opțiune demnă de luat în seamă pentru masa de Crăciun și nu numai.
În plus, dacă optați pentru un Crăciun mai light, în care înlocuiți sarmalele cu brânzeturi moi, piept de pui sau curcan în sos alb, pește sau fructe de mare condimentate cu tarhon, piper și combinate cu legume și verdețuri proaspete, ați găsit vinul potrivit. Pe bune vă spun că mie chiar mi-a plăcut și e singurul dintre cele trei primite pe care l-am consumat (moderat) cu plăcere.
În rest, las la aprecierea cunoscătorilor sau celor care preferă celelalte două tipuri de vinuri (Tămăioasă Dulce și Cabernet Sauvignon) să-mi spună cum li se par atunci când vor primi cadoul din partea mea. Ana e băutoare de vin roșu și s-a arătat încântată de Egregio Cabernet Sauvignon pentru că a simțit aromele de rodii și cireșe, iar pe Tămăioasa Dulce o lăsăm pentru fanii acestui gen de vin. Eu nu am încercat-o pentru că nu sunt fanul vinului dulce, în general.
Vinul dulce îl puteți consuma alături de mâncăruri fine pe bază de pasăre, preparate indiene sau din bucătăria coreeană, iar vinul roșu Cabernet funcționează cel mai bine alături de preparate din carne roșie, în special alături de vânat.
Mai trebuie să știți că întreaga gamă Egregio are 7 produse diferite (3 vinuri roșii – Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră și 4 vinuri albe – Chardonnay, Sauvignon Blanc, Tămăioasă Românească & Muscat Ottonel), toate vinuri premium.
Dacă sunteți fani ai vinului, în general, și vreți să încercați noua gamă Egregio de la Vincon, vă rog să-mi răspundeți într-un comentariu pe Facebook la întrebarea: Ce fel de vinuri preferați? Albe sau roșii?
Am pentru voi 6 sticle de viiiin!!! Come and get it!!! 🙂 Câștigătorul îl anunț, as usual, cu ajutorul prietenului Random.org! 🙂
Cu drag, DaddyCool.