În ultima perioadă am ales să vorbesc despre sănătatea mintală la tați. Am vorbit despre importanța conștientizării fenomenului, despre înțelegerea gravității acestui fenomen, despre factorii care duc la neglijarea sănătății taților. Am vorbit despre faptul că, din punct de vedere științific, depresia la tați a fost dovedită.
În acest articol îmi doresc să vorbesc despre relația dintre depresia postpartum la mame și depresia postpartum la tați. Vorbesc despre cum stănătatea mintală a mamei influențează sănătatea mintală a tatălui sau invers. Vorbesc despre modul în care relațiile familiale afectează în bine sau în rău evoluția sănătății mintale pentru toți membrii familiei.
Mi-am propus să abordez acest subiect, deoarece nu vreau să se înțeleagă faptul că susțin doar tații, fiind și eu unul. Nici nu vreau să se creadă că învinuiesc sau că sunt părtinitor. Îmi doresc să ajungem la o inteligență emoțională, la o înțelepciune, care să ne ajute să abordăm integrat o problemă. Îmi doresc să ajungem să înțelegem că atunci când un membru al familiei renunță, factorii sunt multiplii și ,,vina” nu este numai a unei părți. Când spun ,,vina”, mă gândesc la cum este privită o persoană care alege să recurgă la gesturi disperate – suicid.
Cu o persoană depresivă nu poți recurge la abordări de genul: ,,I-am spus și nu înțelege!”; nu îi poți spune despre ea că e ,,nebună” – așa cum mulți dintre noi facem. Depresia nu e nebunie! Cu siguranță mama a obosit și e depăsită. Poate că tatăl se zbate să fie bine. Cu toții greșim, cu toții luptăm, cu toții vrem să fie bine.
În ultimii ani, tot mai mulți cercetători cercetători au analizat acest subiect. Un astfel de studiu este cel al lui Zoe Darwin ș.a. (sursa: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7835428/). În acest studiu se precizează că între 5-10% dintre ,,tați experimentează depresie perinatală, iar 5–15% suferă de anxietate perinatală, cu rate care cresc atunci când mamele trec, de asemenea, prin tulburări de sănătate mintală perinatală”. Conform aceluiași studiu, ,,bolile mintale perinatale la oricare dintre părinți contribuie la rezultate adverse pentru copil și familie. În timp ce există eforturi tot mai numeroase pentru evaluarea sănătății mintale a ambilor părinți, serviciile universale (de exemplu, maternitatea) și serviciile specializate în sănătate mintală perinatală se concentrează, de obicei pe mama (adică pe părintele care a purtat copilul în pântece)”.
Până la 10% dintre tați prezintă simptome clinice de depresie sau anxietate în primele luni, după nașterea unui copil
Chiar dacă majoritatea atenției din domeniul clinic, politic și de cercetare continuă să se concentreze pe sănătatea mintală maternă, tot mai mult se recunoaște că numeroși tați și alți parteneri care nu sunt părinți biologici se confruntă cu provocări semnificative în perioada perinatală. Conform Sharon Bond CNM (Sursa: https://doi.org/10.1016/j.jmwh.2010.06.015) până la 10% dintre tați prezintă simptome clinice de depresie sau anxietate în primele luni, după nașterea unui copil. Această constatare a generat inițiative noi în domeniul sănătății publice și al protecției drepturilor, având ca scop îmbunătățirea bunăstării taților și partenerilor prin intermediul unui spectru larg de organizații de sănătate și nu numai, atât la nivel național, cât și internațional. Cu toate acestea, încă mai sunt multe aspecte de înțeles legate de experiențele și interesele taților și partenerilor în ceea ce privește implicarea în tratament.
În contextul în care mama se confruntă cu depresie majoră sau alte afecțiuni semnificative în timpul sarcinii sau în perioada postpartum, importanța rolului partenerului devine absolut crucială. Partenerii au potențialul de a deveni primii observatori ai schimbărilor în starea de sănătate și dispoziția mamei, datorită apropierii și interacțiunilor zilnice dintre cei doi. Această funcție de monitorizare nu doar că le permite să identifice semnele timpurii ale unei eventuale tulburări de sănătate mintală, cum ar fi depresia, dar le conferă și o poziție privilegiată pentru a acționa în vederea asigurării accesului mamei la îngrijirea corespunzătoare.
Partenerii joacă un rol esențial în a facilita procesul de căutare a ajutorului și tratamentului adecvat, în cazul în care unul dintre cei doi se confruntă cu episoade depresive.
Prin înțelegerea nevoilor mamei și prin sprijinirea ei în demersurile necesare pentru a primi îngrijire specializată, aceștia pot reprezenta un factor de susținere important în confruntarea cu depresia perinatală. În multe cazuri, mama poate să fie reticentă să caute ajutor din diferite motive, cum ar fi stigmatul asociat cu afecțiunile psihologice sau sentimentul de vinovăție că nu se descurcă singură. Rolul partenerului în astfel de momente devine vital în contracararea acestor blocaje și în încurajarea mamei să primească ajutorul de care are nevoie.
Tot în acest context, este important să menționăm că dinamica relației de cuplu poate influența modul în care simptomele depresiei materne evoluează. Tensiunile, conflictele sau nesiguranța din cadrul relației pot amplifica simptomele deja existente și pot prelungi perioada de recuperare. Astfel, este crucial ca partenerii să fie conștienți de impactul pe care îl au în sprijinirea mamei și să încerce să mențină o comunicare deschisă și o atmosferă de sprijin în cuplu.
În momentele în care mama se confruntă cu depresie sau alte tulburări de sănătate mintală în perioada perinatală, rolul partenerului depășește cu mult simpla asistență și sprijinul emoțional. Partenerii devin factori activi în identificarea, abordarea și gestionarea acestor probleme, având capacitatea de a influența pozitiv procesul de recuperare al mamei și bunăstarea familiei în ansamblu.
S-au identificat legături bine documentate între factorii relaționali (sprijinul partenerului, conflictul familial și satisfacția în relație) și debutul sau evoluția depresiei la mamă în perioada perinatală. Mai mult, s-au constatat conexiuni între simptomele mamei și cele ale tatălui, astfel încât, dacă un părinte prezintă simptome de anxietate, celălalt părinte are o probabilitate mai mare de a experimenta simptome similare.
Într-un studiu din anul 2016, Emily E Cameron și colaboratorii au vorbit despre cum factorii individuali unici pentru fiecare părinte, inclusiv istoricul medical și abilitatea de adaptare la situații stresante, joacă un rol important în anticiparea stabilității pe termen lung a relației.
Mai mult, se constată că tranziția către paternitate/maternitate poate fi privită ca o perioadă critică, în care vulnerabilitățile individuale ale fiecărui părinte, pot influența semnificativ dinamica familiei. Este important să subliniem că problemele de sănătate mintală ale ambilor părinți, fie că este vorba de mamă sau tată, pot avea consecințe serioase asupra dezvoltării pe termen lung a copilului.
Există specialiști care tratează anxietatea sau depresia postpartum, implicând ambii parteneri
Ca urmare a acestor constatări, există abordări de tratament care implică ambii parteneri.
Printre pionierii acestei abordări sunt Misri S, Kostaras X, Fox D, Kostaras D. În studiul lor: ,,The impact of partner support in the treatment of postpartum depression” au vorbit despre eficiența acestei abordări. Se constată că nu doar un tratament de acest gen, ci și suportul familiei extinse și suportul social aduce contribuții pozitive în starea de bine a ambilor părinți. Totodată nivelul de empatie dintre parteneri crește, iar acest factor contribuie la eficiența tratării depresiei post partum.
Pe această temă, există mai multe studii și cercetări care au investigat abordarea tratamentului pentru ambii părinți în cazul depresiei postpartum: Studiul: ,,Partner Involvement in Cognitive-Behavioral Therapy for Mothers With Depression and Their Children” (Goodman et al., 2011). Acest studiu a analizat modul în care implicarea partenerului în terapia cognitiv-comportamentală poate îmbunătăți rezultatele pentru mamele cu depresie postpartum și copiii lor.
Un alt studiu este ,,Couple-Based Interventions for Postnatal Depression: A Systematic Review”, semnat de Dennis & Dowswell și publicat în anul 2013. Acesta este un review sistematic al literaturii care a examinat efectele intervențiilor bazate pe cuplu în tratamentul depresiei postpartum.
Și studiul ,,The effects of a partner relationship enhancement intervention on depression outcomes in mothers of infants” realizat de Kohn et al. și publicat în anul 2019, aduce contribuții vizibile la documentarea temei noastre. Acest studiu a explorat cum intervenția și implicarea ambilor părinți în tratament duce la îmbunătățirea relației de cuplu. Totodată, această abordare, poate influența rezultatele depresiei la mamele de nou-născuți.
În anul 2020, Matthey et al. au publicat ,,Effectiveness of an Integrated Web-Based Perinatal Mental Health Intervention for Partners of Mothers Experiencing Depression or Anxiety: Randomized Controlled Trial” Acesta a evaluat eficacitatea unei intervenții integrate pentru partenerii care experimentează depresie sau anxietate postpartum.
Cu alte cuvinte, toți cei care citiți acest articol și aveți în familie sau cunoașteți cazuri de oameni care se confruntă cu depresia, vă rog nu mai tratați cu superficialitate această situație atât de sensibilă. Vă rog să înțelegeți că și o simplă vorbă poate duce la fapte disperate. Vă rog nu mai arătați cu degetul și nu judecați o persoană care suferă. Nu sunteți voi în măsură să judecați sau să arătați cu degetul. Poate chiar voi ați fost cei care ați dus persoana aceea în starea în care este. 🙂 Nu aruncați cu pietre. În schimb, arătați empatie și sprijin.
Cu drag,
Robert
Mă puteți urmări și pe:
