A trecut ceva timp de când am revenit din Egipt, iar până sunt gata VLOG-URILE din vacanță, ne-am gândit să vă povestim cum a fost experiența noastră în Hurghada, de la alegerea hotelului, până la testare, condiții de călătorie și starea generală de acolo. Evident, este experiența personală, iar voi luați tot ce vă e de folos din aceasta. Enjoy!
Ce trebuie să facem pentru a putea călători în Egipt?
Ca să putem merge într-o vacanță în Egipt, avem nevoie să efectuăm un test PCR cu cel puțin 72 de ore înainte de călătoria propriu-zisă. Evident, ca să puteți pleca spre destinație, rezultatul testului trebuie să fie negativ.
Nu aveți nevoie să faceți un nou test PCR la întoarcerea din vacanță, dar trebuie să prezentați din nou testul pe care l-ați avut și la plecare.
Noi am călătorit cu un zbor charter spre Hurghada, iar testul a fost verificat atât în aeroportul din România, cât și în aeronava cu care am zburat. Apoi încă o dată la ieșirea din aeronavă, de către autoritățile din Egipt.
Acțiunea de verificare a fiecărui pasager fix la ieșirea din aeronavă ni s-a părut nepotrivită fiindcă s-a pierdut mult timp, iar copiii tuturor și-au pierdut răbdarea. Considerăm că puteau liniștiți să verifice încă o dată testele în aeroportul din Hurghada, Egipt, unde oricum ai de îndeplinit anumite formalități. În mod special completarea unui formular pentru viză. Cu siguranță, copiii s-ar fi plictisit mai puțin în aeroport.
Noi am stat două săptămâni în Egipt și, cum spuneam, la întoarcerea din vacanță nu a trebuit să efectuăm un alt test PCR.
Trebuie să stăm în carantină la întoarcerea din Egipt?
Egipt a ieșit de pe lista galbenă, așa că nu trebuie să stați în carantină la revenirea din vacanță. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am ales această destinație pentru vacanța noastră tradițională de la început de an.
De ce am călătorit în Egipt? Cum am ales zborul, destinația, cazarea și activitățile pe care să le facem pe toată durata vacanței?
Inițial, am vrut să mergem în Zanzibar. Pentru că noi am mai avut o experiență tare frumoasă acolo și e un loc foarte drag nouă. Dar pentru că toată lumea se ducea acolo, plus că nu mai zburasem de un an cu Ilan, iar ultima experiență nu fusese prea grozavă, am ales să fim precauți. Deci să alegem un zbor mai scurt. Într-o destinație pe care nu o experimentasem: Egipt.
3 ore și puțin de zbor până în Hurghada, Egipt, ni s-au părut foarte ok. Apoi a contat și faptul că prețul unei vacanțe de două săptămâni pentru zbor, asigurare, transfer, cazare și regim all inclusive, pentru toți patru, a fost cât biletele de avion pentru Zanzibar. Deci am scutit și bani. Noi am plătit 2000 și un pic de euro. Nu mai știu exact, dar nici nu contează așa mult pentru că voi vă alegeți pachetele în funcție de nevoile personale.
Noi am ales să lucrăm cu Jasmine Travel, o agenție micuță, unde o cunoșteam pe Cristina, proprietara. După ce am căutat niște variante de hoteluri, ea ne-a ajutat cu prețul pachetelor și apoi s-a ocupat de toate formalitățile. Totul a decurs foarte ok, așa că recomandăm micul business, mai ales că suntem ALL IN pentru susținerea business-urilor locale.
Unde am fost cazați în Egipt și cum am ales hotelul?
Cum spuneam mai sus, Cristina de la Jasmine Travel s-a ocupat de ofertare și restul formalităților, după ce eu am căutat aproximativ o săptămână variante de hoteluri potrivite nevoilor noastre, apoi m-am oprit la câteva.
Am vrut să văd diferența de preț, dar de la bun început am fost atras, nu știu din ce motiv, de Stella Di Mare Beach Resort din Makadi Bay. Părea potrivit nouă și, sincer, sunt convins că am făcut o alegere grozavă.
De la echipa hotelului, formată din oameni prietenoși, la echipa restaurantului, unde am întâlnit niște oameni foarte ok, cu care ne-am înțeles super bine, până la echipa de animație, unde iar am dat peste oameni foarte cool. Anna de la Mini Disco, Omar – cu care am jucat aproape zilnic volei pe plajă, la Ahmed din restaurant, care ne-a tratat tot timpul super atent, totul ni s-a părut foarte ok.
Camerele nu sunt cele mai luxoase ori noi și hight tech, au un aspect destul de învechit, dar sunt super mega curate. Iar acest lucru a contat foarte mult. Oricum, în cameră ajungeam doar pentru somn. În rest, aveam ce face toată ziua.
Cât de sigur a fost hotelul? Se purta mască?
Un alt aspect care ne-a plăcut a fost faptul că turiștii nu au fost nevoiți să poarte mască, dar absolut toți angajații o purtau. Și dezinfectau non stop toate suprafețele. Oricum, hotelul era la capacitate 50% ocupat, așadar distanțele între mese erau suficient de ok și nici pe afară nu era prea apropiați unii de ceilalți.
Cum a fost cu mâncarea acolo?
Pentru noi, totul a fost în regulă. Nu trebuie să mănânci tot ce vezi, iar opțiuni au fost destule, cât să avem cu ce să ne hrănim. Noi aveam multe frunze în farfurie, așadar faptul că barul cu salate era suficient de aprovizionat a fost minunat. 🙂 N-am murit de foame, nu am pățit nimic de la mâncare, am avut grijă ce alegem, așadar totul bine și din acest punct de vedere.
Eu am primit un feedback negativ de la o prietenă legat de hotel, de la servicii, la camere sau mâncare, dar cum i-am spus și ei, experiențele sunt oricum diferite. Depinde de așteptări, de pretențiile fiecăruia, de mood, de o mie de lucruri. Experiența noastră a fost total diferită de a ei. Spre exemplu, ea mi-a spus că, atunci când a fost, mâncarea era super uleioasă, pe când eu nu am găsit nimic exagerat de uleios în nicio seară din cele două săptămâni petrecute acolo. 😊
Ce poți face în afara resortului, cu sau fără copii? Te plictisești în Egipt?
În primul rând, sunt multe resorturi cu o mulțime de opțiuni pentru copii. S-ar putea ca unii dintre voi să alegeți să nici nu ieșiți din resort. Recunosc, Stella Di Mare nu e cel mai bogat în activități pentru copii, în afară de Kids Club, unde se fac diverse chestii ziua și partea de Mini Disco din fiecare seară. Adică nu are o mie de tobogane și sute de alte clădiri pentru copii, dar noi nici nu am căutat asta. Suntem mai pe chill, mai pe conexiunea cu marea și nisipul, deci pentru noi a fost suficient ce am găsit.
În schimb, au un SPA unde Ana a avut parte de un tratament foarte ok, unde și-a făcut un masaj de care avea mare nevoie și unde a întâlnit o doamnă alături de care a legat o prietenie frumoasă. În timpul petrecut de ea la SPA, eu puteam sta cu copiii la jacuzzi. Dar am fost doar de două ori cu Ingrid. Ceea ce vreau să spun este că serviciile sunt foarte ok, iar ei fac pachete convenabile, dacă știi și cum să negociezi în situația dată. Eu nu sunt bun la negociat, dar Ana este un negociator excelent, în așa fel încât toată lumea să fie fericită.
În afara resortului, noi am ales să facem câteva excursii despre care mie mi s-a părut că ar fi interesante:
- Excursie cu vaporul – submarin, de unde am văzut pești, iar pentru copii chiar mi se pare o experiență foarte ok. Câtă vreme ei nu pot face nici scufundări, nici snorkeling, e singura variantă prin care pot vedea pești, țestoase, pisici de mare etc. Boring pentru adulți, dar trebuie să facem sacrificii pentru copiii noștri, corect? 🙂
- Quad Safari în deșert. Excursie pe care am făcut-o doar eu cu Tiberiu și care a fost grozavă. Ne-am plimbat 3 ore cu ATV-urile prin Sahara, doar noi și ghidul, iar experiența a fost una excelentă. Am postat pe Instagram minunățiile de poze precum cea de mai jos, plus niște clipuri foarte cool legate de întreaga experiență.
- Scufundări. Tot eu cu Tiberiu am fost aici, iar excursia a fost una foarte ok. Totul safe, instructorul foarte ok. Recomand. Eu nu mai făcusem scufundări de vreo 12 ani, cred, dar cred că e ca mersul pe bicicletă. Nu uiți, iar eu am fost ca peștele în apă, după cum mi-a spus și instructorul. I love the feeling!
- Super Safari. Un mix între o plimbare cu ATV-ul și una cu un Beach Buggy. Nu se compară cu un Quad Safari pentru că timpul e mult mai scurt, fiind combinat și cu o cină + un spectacol, dar experiența a fost super faină pentru că m-am plimbat cu Ingrid pe ATV și cu toată familia (SURPRIZĂ NEAȘTEPTATĂ) pe un Beach Buggy. Pregătim un super VLOG de aici. O să fie funny rău!
Ambele experiențe din Safari au o vizită la satul de beduini, însă din păcate totul acolo este doar pentru turism. Singurii reali sunt copiii, care sunt săraci și chiar merită ajutați. În rest, marketing done not so right, din punctul meu de vedere. Dar așa suntem noi, eu și Ana, mai analitici. Pun pariu că sutele de turiști care vin zilnic acolo nu se gândesc la asta. Ah, mai e faza cu urcatul pe cămilă și plimbarea. Durează două minute. Mergi, te oprești, îți fac poză, te întorci și gata. Bye, bye! Next! 😊
- Excursie la Orange Bay. Eu am făcut una și în ziua în care am făcut scufundările, fără să știu că e inclusă în preț, dar am luat și una special pentru asta. Locul e foarte frumos și chiar am postat un REELS foarte cool de acolo, pe contul meu de Instagram. Inițial, plănuiam să facem excursia la Orange Bay cu toții, dar apoi am realizat că sunt prea multe ore de petrecut pe mare alături de copii, așa că Ana a rămas cu ei la hotel, iar eu am mers cu Tiberiu. Chiar e fain, recomand. Și împărțeala timpului nu a fost chiar așa cum ne-au comunicat ei, deci cred că puteam merge cu copiii. Partea mai puțin grozavă erau opririle la snorkeling, unde sunt sigur că ambii copii ar fi vrut în apă, dar temperatura nu era chiar cea mai grozavă, așa că sunt de părere că am luat decizia potrivită.
- Excursie în orașul Hurghada și la muzeul din Hurghada. Excursia în sine nu a fost cine știe ce, orașul fiind o oarecare ruină, dar vizita la muzeu ni s-a părut interesantă. Poate am fi petrecut și mai mult timp studiind piesele din muzeu, dar Ilănescu mititescu își pierduse răbdarea.
- Excursie la muzeul Mini Egipt. Aici puteți vedea toate clădirile importante din Egipt, în miniatură, iar experiența mi s-a părut una interesantă tare. Mai ales pentru copii. Aici am putut vedea piramidele, chiar dacă nu am ajuns la ele. 😊 Ba chiar ne-a ieșit și o poză de familie drăguță tare, pe care am postat-o pe Instagram. Vedeți mai multe în VLOG-ul pe care îl pregătim. 😊
Care este atmosfera generală din Egipt?
Mie mi s-a părut că totul s-a desfășurat destul de relaxat. Există diverse puncte de control pe șosele, oamenii trebuie să vadă că se poartă mască în deplasări, dar altfel pretty ok. Ca toate țările super turistice, sunt afectați tare de pandemie și au stat un an pe bară, dar încep să-și revină, iar asta îi bucură tare. Serviciile ni s-au părut ok, iar excursiile la fel. Aici depinde și de ce companii nimerești pentru că diferă destul de mult. Noi am prins unele foarte ok, altele ok-ish. Per total, nu am avut experiențe neplăcute.
O parte din excursii le-am book-uit direct din țară, prin intermediul tour operatorului Holiday Office, apoi la fața locului am completat cu altele, de la partenerul lor local, Galaxia Group.
Ce valută luăm cu noi în Egipt?
Noi am fost sfătuiți să mergem cu dolari și fix așa am făcut. Mi s-a părut ok decizia. Însă puteți plăti și în euro sau chiar în moneda locală, dacă vreți asta. 😊
Cum e cu tips-urile? Sunt vânzătorii agasanți?
Da, se practică tips-urile în Egipt. Cam ca în orice altă țară arabă. Din asta trăiesc. Iar dacă descoperi salariile angajaților din resort, de exemplu, te crucești. Îi înțelegi că trăiesc din tips.
Ce nu mi-a plăcut mie au fost momentele de pe barcă, de exemplu, când căpitanul sau instructorul de scufundări au cerut de la obraz tips. A doua oară, de exemplu, spre Orange Bay, experiența de pe barcă nu mi s-a părut prea grozavă, așa că nu am lăsat nimic. Depinde de fiecare, însă e posibil să te simți pe alocuri agasat. Per total, nu a fost ceva care să mă deranjeze atât de tare încât să nu vreau să revin.
Singurul moment care m-a enervat a fost la plecarea spre țară, în aeroportul lor. Din senin au apărut doi tipi care ne-au pus bagajele pe niște cărucioare, apoi ne-au cerut bani pe serviciu, care costa 1 euro. Sincer, nu mai aveam decât banii pentru înfolierea bagajelor, așa că nu le-am dat nimic. Au fost cam agasanți, dar le-am spus că nu am cerut serviciul și chiar nu aveam bani, așa că nu au avut ce face decât să mă lase în pace. 😊
De ce se înfoliază bagajele la întoarcerea în țară? E obligatoriu?
Da, este un serviciu obligatoriu în Egipt, cu ordin de la guvern. Din motive de siguranță. Serviciul costă 5 euro/ dolari per bagaj, așadar păstrați-vă ceva bani la întoarcere pentru acest lucru.
Ne-am mai întoarce în Egipt?
Egipt chiar ne-a lăsat o impresie tare frumoasă, iar noi abia așteptăm să revenim. Iar cel mai mult ne-a plăcut faptul că aici l-am întâlnit pe Omar, un tip cu o poveste de viață și o iubire pentru istoria Egiptului fascinante. Știe absolut tot despre zei, istorie și tot felul de mituri, iar conexiunea dintre el și Ana, în mod special, a fost una tare frumoasă. Data viitoare vom merge la el acasă și vom petrece timp cu familia lui pentru că vrea să simțim experiența autentică a traiului în Egipt. 😊
Sper că v-au fost de folos informațiile noastre, iar dacă mai aveți întrebări de orice fel, nu ezitați să mi le lăsați în comentarii, la postarea de pe Facebook.
Cu drag, Robert!
FOTO COVER: HAITHAM ROMA pentru UNSPLASH