Sunt în mijlocul unui baby-shower organizat pentru o prietenă foarte bună (știu, băieții nu au ce căuta, dar e la noi acasă și eu nu am unde să plec :D), iar una dintre discuțiile iscate între fete are legătură cu alăptatul în public. Subiect care a fost extrem de dezbătut în ultima perioadă, dar nu știu de ce pentru că mie mi se pare un lucru perfect normal. În fond, de când a devenit anormal să-ți hrănești copilul atunci când îi este foame?

Am tot descoperit pe internet discuții foarte aprinse legate de alăptatul în public și am rămas surprins să constat cât de mulți oameni condamnă această acțiune. Oameni care au fost crescuți de mame care i-au hrănit în public. Oameni care au fost copii și au avut nevoie de hrana naturală furnizată de mamă ca să se poată dezvolta. Oameni pe care mamele nu i-au lăsat să moară de foame doar pentru că au îndrăznit să simtă senzația de foame atunci când ele se aflau în spații publice. Să fim serioși, nu trebuie să fii un geniu ca să îți dai seama că alăptatul este un proces perfect normal, care trebuie să se desfășoare oriunde se întâmplă ca bebelușul să ceară hrană. Fără nici un fel de discuții, comentarii sau priviri pline de ură din partea celor din jur. Așa cum se întâmplă în toate țările civilizate.

Ana și-a dorit foarte mult ca Ingrid să fie alăptată natural și e pentru mine o eroină. Pentru că s-a luptat cu durerile imense pe care le-a avut în zona sânilor încă din primele zile de după naștere și a îndurat orice pentru ca fiica noastră să aibă parte de cea mai bună hrană posibilă.

daddycool alăptat

A făcut ceea ce se numește „furia laptelui”, sânii i s-au întărit, au durut-o din cale afară, dar nu a renunțat nici măcar o clipă la ideea de alăptare și a suportat durerea de dragul sănătății lui Ingrid. Ei bine, cam asta înseamnă să fii mamă, din punctul meu de vedere. Nu mă înțelege greșit, fiecare dintre noi are limitele sale în ceea ce privește durerea, dar acesta este, pentru mine, încă un motiv pentru care Ana mea este o eroină.

daddycool alăptat

Ingrid a fost alăptată în public de fiecare dată când s-a invit ocazia. Bineînțeles, Ana a păstrat limitele decenței cât de mult a fost posibil și s-a acoperit atât de mult cât i-a permis situația. Evident, a încercat să o și ferească pe Ingrid de priviri negative. Bineînțeles că nu o să îți fluturi sânii pe afară ca și cum ai fi la plajă atunci când îți hrănești copilul, dar dacă se întâmplă ca cineva să ți-i zărească, nu e vina ta că faci un lucru perfect normal. Dacă cineva se simte lezat de imaginea pe care a văzut-o, e chiar vina lui că nu s-a uitat în altă direcție, așa cum ar fi de bun simț. În fond, câte locuri publice din România au un loc special în care să poți alăpta sau în care să îți poți schimba copilul? 1%, cel mai probabil. Iar asta înseamnă că, fie că vrei, fie că nu, nu prea ai ce face decât să ai grijă de nevoile copilului tău în public.

daddycool alăptat

Susțin cu tărie alăptatul în locuri publice și o apreciez pe Ana pentru grația cu care o face de fiecare dată. O urmăresc cu interes și întregul proces mi se pare un ritual fascinant, o demonstrație extraordinar de frumoasă a felului în care rasa umană este concepută și a modului în care o ființă umană se dezvoltă într-un fel armonios și sănătos.

daddycool alăptat

Indiferent de situație, Ingrid este hrănită cu laptele matern, chiar și atunci când nu suntem acasă. Ana îi lasă de fiecare dată lapte în congelator, în recipiente speciale, după ce se mulge fie cu mâna, fie cu o pompă electrică.

Recent, a descoperit pompa electrică „speCtra 9 PLUS”, care îi oferă foarte multă libertate de mișcare și care a simplificat întregul proces. Este foarte puternică și gentilă cu sânii, ceea ce înseamnă că aceștia nu o mai dor, așa cum se întâmplă în cazul mulsului pe cale manuală sau cu pompe care nu sunt prea atent concepute ca să aibă grijă de sânii deținătoarei.

daddycool alăptat

Pompa electrică e o soluție foarte bună atunci când nu ai cum să îți iei copilul acolo unde ai treabă și e musai să ajungi, de exemplu. Totodată, te ajută să economisești timp în privința mulsului, iar avantajul pompei „speCtra 9 PLUS” este că e foarte ușor de transportat și o poți folosi chiar pentru ambii sâni în același timp. Dacă vrei să o folosești pentru un singur sân, îți oferă libertatea să faci și alte ativități cu cealaltă mână atunci când te mulgi, fiind foarte ușoară și comodă. Am privit-o pe Ana cum se descurcă cu întregul proces și mi se pare chiar o invenție cool!

daddycool alăptat

Dacă ți s-a părut anormal ceea ce ți-am povestit, înseamnă că nu suntem pe aceeași lungime de undă. Din păcate, normalitatea nu trebuie să ni se pară un lucru ieșit din comun, iar o pereche de sâni care alăptează un bebe nu mai sunt de mult un subiect tabu. Cel puțin eu așa credeam! 🙂

Cu drag, DaddyCool