Vorbeam data trecută despre ce poartă pacientul în subconștient și despre cum se manifestă totul în cabinetul de medicină dentară. Astăzi vorbim despre cum aleg eu să tratez pacientul pentru ca totul să meargă de minune în relația pe care o dezvoltăm.
Traume vechi din copilărie, frânturi de povești de la alții, mirosuri și zgomote care dau asocieri neplăcute etc. Așadar un oarecare disconfort, chiar dacă nu știm sau îl localizăm foarte puțin. La toate acestea se adaugă și conotațiile pe care subconștientul le dă tratamentului stomatologic în sine.
În zilele noastre se lucrează cu pacientul în poziție culcată, poziție care se numește Trandelenburg. Aceasta este adoptată pentru ca întregul corp al pacientului să aibă sprijin în totalitate. De la cap, la gât, spate și picioare. Astfel se asigură un confort maxim pe toată durata tratamentului, dar și un acces mai ușor medicului. Acesta nu mai e nevoit să se încovoaie și să se contorsioneze pentru a vedea ce face, ci stă frumușel în scaunul de stomatolog și lucrează. Cu spatele drept și asistenta în ajutor, văzând uneori în oglinda dentară ceea ce face și verificând mereu corectitudinea rezultatului obținut.
„În zilele noastre, se lucrează cu pacientul în poziție culcată.”
Această poziție însă lasă pacientul cu abdomenul expus. Stând întins pe spate, nu uităm că abdomenul e moale, neprotejat de oase decât în spate și plin de organe moi. Așadar, un loc din corp resimțit ca vulnerabil. Cu atât mai mult la femei, la care burtica adăpostește un copilaș, care e cel mai de preț lucru de pe planetă!
De unde senzația de neajutorare resimțită, mulți pacienți chiar refuză să fie culcați de tot cu scaunul stomatologic! Simt frica invadându-le corpul.
Eu procedez în felul următor. După prima ședință, în care am făcut cunoștință și ne-am împrietenit, la următoarea invit pacientul să se așeze pe scaun în poziția normală, șezând, cu spătarul ridicat. Schimbăm câteva vorbe, ce mai face, cum i-a fost ziua până în acel moment etc. Cum vă spuneam data trecută, „Never treat a stranger”. Apoi decidem de comun acord ce își dorește să facem în ședința respectivă.
După care îl previn: „Bine, să începem atunci! O să cobor spătarul scaunului în poziție culcată”. Chem asistenta la scaun și pun omului o mână ușor pe umăr, în timp ce acționez butonul de coborâre pe spate. Am grijă să îl intreb pe parcurs dacă îi este confortabil. Și culc scaunul exact până în zona în care pacientul se simte în control, confortabil și în siguranță.
„Uneori, pacientul simte senzația de neajutorare și refuză să fie culcat cu scaunul…”
Pe tot parcursul tratamentului mențin legătura verbală. Eu fac parte dintre doctorii care lasă pacientul să închidă gura, făcând mici pauze atunci când este cazul sau când îl văd că obosește. Oricum, stabilim de la bun început că, în cazul în care simte cel mai mic disconfort sau pur și simplu vrea să stăm un pic, îmi poate face semn cu mâna stângă și ne oprim. Totodată, la noi la clinică scaunele sunt prevăzute cu un buton de panică exact lângă mânerul scaunului pe care se află mâna pacientului, astfel încât poate doar să apese dacă dorește, iar noi ne oprim …
Cred că primul pas spre un tratament dus la bun sfârșit cu succes este ca pacientul să se simtă cât mai confortabil. Iar confortul este cel pe care încerc să îl ofer de fiecare dată pacienților mei. Acestea fiind spuse, o săptămână mirifică vă doresc. Să ne regăsim sănătoși!
Dr Lorelei Nassar
Clinica 24/7 Dental
0040747538288
Foto Cover: Photo by Peter Kasprzyk/ Unsplash
