Nu știu cum să vă spun, dar anul acesta m-am gândit că, de Dragobete, bărbații ar trebui să fie pe primul loc. Pentru că și noi merităm atenție, la fel ca toate iubitele noastre. 🙂
Pot să înțeleg că luna Februarie e dedicată iubirii, dar haideți să fim sinceri. E, de fapt, despre bărbații care trebuie să le facă femeilor cadouri dintre cele mai interesante, romantice, inedite etc. Pentru că deh, nu orice fel de cadou funcționează. Trebuie să fim și originali. 😀
Dacă în restul anului Ana e oricum pe primul loc, am vrut ca de Dragobete să o surprind și să nu-i mai fac niciun cadou. În schimb, am ales să-mi fac mie unul. Mie și prietenei mele cele mai bune: barba mea cea de toate zilele. 🙂
Ea îmi este tot timpul alături. M-a văzut în zile bune și în zile mai puțin bune, știe cum arăt când sunt fericit, dar și când sunt trist, cunoaște absolut toți oamenii din viața mea, iar pentru acest lucru cred că merită să primească un cadou pe măsură.
De Dragobete, m-am gândit la mine și la prietena mea cea mai bună!
După ce am studiat pe internet gamele de produse pentru bărbați, de data aceasta m-am oprit la un aparat de tuns barba de la Rowenta: Air Force Precision TN4800. Poate fi comandat online pentru că e mai rapid, iar câteva dintre motivele care m-au făcut să îmi placă sunt: e ieftin, e util, are lamele cu înveliș din titan, poate fi folosit fără fir etc. L-am testat imediat ce l-am primit, iar întregul meu review îl puteți vedea în clipul de mai jos:
Fetelor, cred că e un cadou pe care merită să-l luați în seamă pentru iubiții voștri. În primul rând, vor fi surprinși că v-ați gândit să le luați și voi lor un cadou. De obicei, nu prea le luați lucruri de sărbători din acestea siropoase, nu-i așa? Hai, recunoașteți. 🙂
Apoi chiar e un aparat care merită să fie în baia lui. Îl ajută să-și țină barba îngrijită fără prea mult efort, iar eu știu cât de mult apreciați voi o barbă bine îngrijită. În plus, el e deja foarte ocupat, așa că nu prea îi place să piardă timpul cu tunsul bărbii. Cu cât mai simplu și mai rapid, cu atât mai bine. Ei, iată că AirForce Precision e un bun canditat din acest punct de vedere. Șiiii, cel mai important, chiar are un preț super decent: aproximativ 160 de RON.
Așadar, eu zic să nu mai stați pe gânduri și să aveți spor la cumpărături. Și la multă iubire, bineînțeles.
P.S: Domnilor, evident că vi-l recomand cu încredere, dar dedic postarea mai mult doamnelor pentru că vreau cu adevărat să fiți surprinși cu un cadou simpatic în luna iubirii. 🙂
Cu drag, DaddyCool!